Țîcu, SUPĂRAT pe cetățenii R. Moldova? „Am învățat în această campanie ce este ipocrizia, minciuna și să nu cred în cei care ne zâmbesc în fața și spun că optează pentru reunire. Bula GALBENĂ se va sparge și voi, cu toții, vă veți trezi la realitate”
4893
Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, pare supărat pe cetățenii R. Moldova, care au optat la alegerile parlamentare anticipate pentru persoane certate culegea sau care au slujit „regimul lui Plahotniuc”. De asemenea, Țîcu a lăsat să se înțeleagă că ar fi fost trădat și de mulți oameni pe care i-a întâlnit în ultimele luni.
„Noi nu am intrat în acestă campanie electorală pentru a obține un anumit scor, așa cum au făcut toți actorii politici. Noi ne-am propus să promovăm un adevăr, un ideal. Idealul nostru este reunirea cu România, iar cetățenii R. Moldova au înțeles acest lucru parțial. Le mulțumim celor aproape 7 000 de votanți ai PUN, care au votat pentru acest ideal. Unii vor înțelege mai târziu, iar alții niciodată, că numai reunirea cu România este calea firească spre care putem evolua – de a deveni parte a familiei europene și euroatlantice”, a spus în acestă dimineață Octavian Țîcu.
Potivit liderului PUN, formațiune clasată pe locul 11 la scrutinul de ieri, aceste alegeri nu ar fi fost despre democrație sau pluralism: „Aceste alegeri au fost despre manipulare, votul util și despre interese. Atunci când cetățenii R. Moldova vor înțelege cum au fost manipulați în aceste alegeri, probabil se vor trezi și își vor da palme. Sau își vor da palme ca să se trezească”.
Acesta a menționat că, pe de o parte, opțiunile de vot ale moldovenilor l-au amuzat.
„Nu înțeleg cum poți să-ți dai votul pentru Șor sau pentru șeful poliției lui Plahotniuc, în defavoarea unor profesori universitari, pedagogi, campioni… La fel nu înțeleg cum poți să dai votul unui partid care a reprezentat regimul Plahotniuc. Vreau să vă mai spun să nu-mi mai zâmbiți în față… Am învățat multe în această campanie, am învățat ce este ipocrizia, ce este minciuna și am învățat să nu credem oamenilor atunci când ne zâmbesc în față și ne spun că optează pentru idealul reunirii. Noi vom continua ceea ce am început, pentru că suntem la un an de experiență politică, cel puțin eu”, a adăugat Țîcu.
Octavian Țîcu s-a referit tangențial și la victoria PAS în aceste alegeri, dar fără a adresa felicitări.
„Campania „Ce înseamnă reunirea” va continua. Vom merge prin localități fără niciun scop electoral. Vom continua aceste acțiuni până la momentul în care bula galbenă se va sparge și voi cu toții vă veți trezi la o realitate pe care o veți înțelege atunci când va trebui să facem reunirea. Suntem încrezători și optiimiști că este doar o amânare de patru ani a ceea ce este inevitabil – reunire cu România, ca unica cale de salvare a tuturor”, a conchis Țîcu.
PUN a cumulat la alegerile de ieri 0,45% sau 6 633 din voturile exprimate.
25.03.2026
02:42
324
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
432
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
375
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
464
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
419
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
411
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
364
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1393
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
437
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
396
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
25.03.2026
02:42
309
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
406
Creator de conținut cu peste un milion de urmăritori rupe tăcerea despre trichotilomanie: „Nu trebuie să ne fie rușine”
363
Regatul Unit testează „stingerea” digitală și interdicții de social media pentru adolescenți, înaintea unei posibile interziceri sub 16 ani
24.03.2026
23:23
451
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
408
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
399
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
24.03.2026
21:46
352
OpenAI lansează instrumente open source pentru a ajuta dezvoltatorii să facă aplicațiile de inteligență artificială mai sigure pentru adolescenți
24.03.2026
21:18
1263
ULTIMA ORĂ // Elevii din Chișinău ar putea trece la învățământul online, iar circulația troleibuzelor ar putea fi sistată integral din cauza crizei energetice provocată de bombardamentele armatei lui Putin
24.03.2026
20:46
427
Vremea în Republica Moldova pe 25.03.2026: ușoară răcorire, cer mai mult senin
24.03.2026
20:24
390
Breșă de date la Crunchyroll: hackerul susține că a furat milioane de înregistrări din tichetele de suport ale utilizatorilor
393
Epic Games concediază peste 1.000 de angajați din cauza scăderii popularității Fortnite
572
MAIA promite rambursarea accizei la motorină și mecanisme noi de sprijin pentru fermierii din Republica Moldova
24.03.2026
18:37
449
Parlamentul evaluează progresele Chișinăului în libera circulație a mărfurilor și serviciilor pe piața UE
24.03.2026
18:35
695
R. Moldova sub risc de blackout din cauza BOMBARDAMENTELOR armatei lui Putin! În timp ce Guvernul cere măsuri de URGENȚĂ după atacurile Rusiei, Igor Dodon spune ,,NU" instituirii stării de urgența și protejării cetățenilor
469
Republica Moldova dezvoltă sistemul AKIS pentru a conecta fermierii cu cercetarea și inovația agricolă
24.03.2026
17:29
471
Apple introduce reclame în Apple Maps și lansează platforma unificată Apple Business pentru companii
24.03.2026
17:26
530
Republica Moldova face pas decisiv pentru evaluarea și acreditarea internațională a școlilor doctorale
24.03.2026
17:24
523
FCC oprește importul de routere casnice produse în străinătate, invocând riscuri majore de securitate cibernetică
566
FBI instruiește autoritățile din Republica Moldova pentru combaterea criminalității cibernetice și a abuzurilor cu criptomonede
24.03.2026
15:30
549
Moldova lansează Strategia națională pentru transport inteligent: trafic mai sigur și conexiuni europene până în 2040
24.03.2026
15:13
589
Ministrul Energiei, control inopinat la Stația Electrică Vulcănești: ritmul lucrărilor trebuie accelerat pentru a întări securitatea energetică a țării
24.03.2026
15:13
516
Dan Perciun promite acces echitabil la universitățile din Chișinău pentru tinerii din raioanele de est și extinderea programului „Învață în Moldova”
24.03.2026
15:06
582
Studiu IPP: rețeaua școlară din Republica Moldova trebuie reorganizată urgent pe fondul declinului demografic și al școlilor mici din mediul rural
24.03.2026
15:01
501
Agile Robots se aliază cu Google DeepMind pentru a integra modelele Gemini în roboți industriali avansați
575
Terapie modernă pentru Parkinson în stadiu avansat, introdusă la Spitalul Județean Arad, redă mobilitatea pacienților
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














