FOTO UPDATE // SUMA impunătoare găsită de CNA la medicii reținuți în dosarul care vizează serviciile de tomografie acordate fără rând: 267 de mii de euro, 68 200 de dolari și 234 de mii de lei
4442
UPDATE // CNA anunță că a mai găsit acasă la şeful Secţiei imagistică şi tomografie computerizată din cadrul Centrului republican de diagnosticare medicală alte 37 000 de euro, 18 200 de dolari şi 114 000 de lei.
Totodată, 150 000 de euro au fost ridicate din cea de-a doua casetă metalică din filiala unei bănci comerciale, banii fiind depuşi tot pe numele aceluiași şef de secţie.
Sumele ridicate până acum de ofițerii anticorupție: 267 de mii de euro, 68 200 de dolari și 234 de mii de lei.
Centrul Național Anticorupției susține că, în cadrul descinderilor de astăzi la mai multe instituții medicale din capitală, au găsit sume impresionante de lei, euro și dolari.
Banii au fost descoperiți în birourile unor medici, inclusiv în cel al şefului Secţiei imagistică şi tomografie computerizată din cadrul Centrului republican de diagnosticare medicală, dar și într-o casetă de valori pe care ultimul o deținea la una dintre băncile comerciale din capitală.
„Dacă în trei birouri s-au depistat cumulativ aproximativ 20 000 de lei, în biroul de serviciu al şefului Secţiei imagistică şi tomografie computerizată din cadrul CRDM, dar şi în caseta de valori, deţinută în una din băncile comerciale din capitală, au fost depistate: 80 000 de euro, 50 000 de dolari şi 100 000 de lei”, cităm din comunicatul CNA.



Amintim vă Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins astăzi la mai multe instituții medicale din R. Moldova și au reținut șapte persoane, care ar fi făcut parte dintr-un grup de medici, asistenţi şi reprezentanţi ai unor clinici private, ce estorca bani de la pacienţii asiguraţi pentru a-i supune investigaţiilor imagistice şi de tomografie computerizată.
Potrivit CNA, şeful Secţiei imagistică şi tomografie computerizată din cadrul Centrului republican de diagnosticare medicală ar fi organizat o reţea de medici din instituţiile medicale de stat şi din clinici private, prin intermediul cărora oferea servicii contra cost pacienţilor.
În urma înţelegerii prealabile, medicii trimiteau pacienţii pentru investigaţii tomografice, ocolind programările corespunzătoare. Astfel, pacienţii ar fi achitat banii direct şefului Secţiei imagistică şi tomografie computerizată, fără ca sumele să fie reflectate în evidenţa spitalului, iar medicii care „furnizau pacienţi" ar fi fost remuneraţi pentru fiecare om cu o parte din banii primiţi.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















