O adolescentă de la Sângerei a găsit REMEDIUL pentru durerea trăită

Suferință // Citește, studiază, scrie versuri și îngrijește de mama sa. Acestea sunt preocupările de bază ale Crinei Durughean din satul Cubolta, Sângerei

Frumoasă, energică, sociabilă și deșteaptă, tânăra a lansat la doar 16 ani prima sa carte de poezii. A semnat-o cu un pseudonim, cu numele buneilor, pentru că ei au fost cei care au crescut-o, susținut-o și educat-o.

Crina se deosebește de fetele de vârsta ei. Gândește, vorbește și analizează lucrurile destul de matur, iar în spatele poeziilor ei stă multă durere și suferință.

Opt ani fără mamă

Crina nu și-a văzut niciodată tatăl, acesta nici nu vrea să audă de ea. Fata avea șapte ani când nu a mai știut nimic și despre mama sa. Femeia a lăsat copilul în grija buneilor și a plecat peste hotare. Voia să-i asigure fiicei un trai mai bun. În primii ani printre străini, mama îi telefona fiicei, venea pe acasă, dar la un moment dat a dispărut. „Mi-am petrecut copilăria fără părinți. Tata m-a părăsit când eram prunc, iar mama a fost nevoită să plece peste hotare. Acolo s-a întâlnit cu toate vitregiile sorții. Venea acasă rar când eram mică, apoi legătura dintre noi s-a rupt. Opt ani nu am știut nimic de ea. A suferit foarte mult. Cu trei ani în urma am regăsit-o și am întors-o acasă. Stătea la pat. Am tratat-o, însă e invalidă de gradul I”, povestește Crina.

Refugiu în poezie

Crina a fost mereu în grija buneilor și a mătușilor din Cubolta. Tânăra spune cu mândrie că apropiații au fost cei care au avut mare grijă de ea și i-au oferit o educație de valoare. Și-a găsit refugiu în poezie. A început a compune versuri când era în clasa a treia, iar prima poezia a scris-o pentru mama.

„Poezia a fost dintotdeauna o parte din mine. De când mă ţin minte citeam poezii, chiar dacă nu înţelegeam nimic. Primele versuri le-am scris în clasa a III-a, la ora de limba română şi au fost pentru mama. Nu am păstrat poezia şi nici mama nu a văzut-o, era plecată deja. Ţin minte că profesoară mi-a spus că, dacă nu aş fi scris-o în clasă, nu m-ar fi crezut că eu am compus-o. Atunci am înţeles că trebuie să mă apuc de poezie”, ne spune tânăra poetă.

Își purta mama în brațe și o hrănea cu lingurița

Copilăria Crinei a fost de nedescris. Chiar dacă mama i-a fost adusă acasă bolnavă și fără nicio putere, tânăra a îngrijit-o cu toată dragostea.

„Trei ani în urmă o purtam pe mama în braţe. Un an am hrănit-o cu lingurița. Trăiam cu ea, o hrăneam, o spălăm, o plimbam. Acum sunt mai liberă, ambele stăm la bunei. Dimineața mă trezesc, citesc, merg la școală, apoi muncile la sat. De asemenea, în fiecare seară îi fac masaj mamei. Acum e mult mai bine, a început a merge. Tata nu vrea să mă cunoască, nu face niciun pas spre mine, deși l-am căutat, am vorbit cu el. A fost o dezamăgire totală pentru mine”, își amintește cu greu tânăra. „Cu ce-am greşit că tu m-ai dat uitării/ Şi cine-a fost mai mult bătut de soartă?.../Tu îmi rămâi în mrejele visării/ Străin... necunoscut, dar, totuşi, tată!”, sunt câteva rânduri din poezia „Tata” compusă de Crina.

Poezia, un leac care îi vindecă rănile

Crina are 116 poezii scrise, dintre care 83 sunt publicate. Recent, a lansat prima sa carte – „Vals pe tăiș”, care va fi distribuită în mai multe biblioteci din țară. „Ideea cărţii, de fapt visul acesta îl am de când am început a scrie. Am ales acest titlu, deoarece viaţa noastră este de fapt un vals pe tăiş. Toţi mergem pe o lamă, eu însă încerc să mai şi dansez pe ea. Oricum mă voi tăia până la urmă, dar să fie măcar ceva frumos. Cartea mea e citită de toate categoriile de vârstă. Niciodată nu m-am gândit ce vreau să transmit cititorului, asta ar însemna să-i impun punctul meu de vedere. Eu scriu ca şi cum aş striga, strig despre ce mă doare, despre ce e omenesc. Poezia e un leac pentru mine, dacă îmi tratează rănile, o împart şi altora, poate mai alină și alți oameni”, ne spune Crina. În opinia ei, un scriitor bun „este nebunul care ar zice adevărul şi atunci când nimeni nu are nevoie de el. Un scriitor bun e un om nebun. Pentru că a fi azi erou e o nebunie, iar a zice adevărul, chiar e un act de eroism”, afirmă eleva.

Vrea să devină profesor

După absolvirea liceului, Crina vrea să urmeze Facultatea de Filologie. Vrea să devină profesor universitar. „De mică visam acest lucru, voi munci să-l văd realizat”, spune ea, adăugând că nu va renunţa niciodată la poezie. „Acum, mama este primul meu critic, iar mentorii mei au fost Ana Podlisnic, profesoara mea de limba română, şi scriitorul Leo Bordeianu”, mărturiseşte scriitoarea. Dacă în acte figurează cu numele Durughean, cartea a semnat-o cu pseudonimul Crina Snegur, numele de familie al buneilor, pentru că, spune ea, acest nume a contribuit foarte mult la soarta ei. Așa va fi cunoscută și în lumea literelor, dacă va persevera.