Sub acuzare: În ce țări poate fi arestat Putin, dacă merge acolo
2324
Profimedia
Vladimir Putin a fost sub acuzare de Curtea Penală Internațională, iar pe numele lui a fost emis un mandat de arestare. Președintele rus este acuzat că a deportat copii ucraineni în Rusia.
Anunțul emiterii mandatului de arestare pe numele lui Putin a fost făcut de Curtea Penală Internațională vineri după-amiază. Practic, acum, dictatorul rus este urmărit internațional.
Acuzațiile sunt legate de crime de război, însă CPI nu vorbește neapărat despre ororile de la Bucha sau din alte părți, ci despre faptul că Putin ar fi direct implicat în deportarea în Rusia a copiilor din Ucraina, din zonele pe care Moscova le-a ocupat acolo.
Pe lângă Putin, este vizată de această anchetă și Maria Lvova-Belova, femeia care conduce în momentul da față Protecția Copilului din Rusia. Și pe numele său a fost emis un mandat internațional de arestare.
Ţările în care Vladimir Putin poate să fie arestat, dacă ajunge acolo sunt cele care au semnat tratatul prin care a fost înființată Curtea Penală Internațională.
Este vorba despre aproape întreaga Europă, despre America de Sud, Canada, Australia și state din Africa, precizează Digi24.
Rusia a venit cu o primă reacție. Spune Kremlinul că această decizie este „nesemnificativă” și că „reprezintă un abuz”. 123 de țări sunt state părți la Tratatul de la Roma prin care s-a înființat Curtea Penală Internațională. Dintre acestea, 33 sunt state africane, 19 sunt state din Asia-Pacific, 18 sunt din Europa de Est, 28 sunt din statele din America Latină și Caraibe și 25 sunt din Europa de Vest și alte state.
A - Afghanistan Albania Andorra Antigua and Barbuda Argentina Australia Austria
B - Bangladesh Barbados Belgium Belize Benin Bolivia Bosnia and Herzegovina Botswana Brazil Bulgaria Burkina Faso
C - Cabo Verde Cambodia Canada Central African Republic Chad Chile Colombia Comoros Congo Cook Islands Costa Rica Côte d’Ivoire Croatia Cyprus Czech Republic
D - Democratic Republic of the Congo Denmark Djibouti Dominica Dominican Republic
E - Ecuador El Salvador Estonia
F - Fiji Finland France
G - Gabon Gambia Georgia Germany Ghana Greece Grenada Guatemala Guinea Guyana
H - Honduras Hungary
I - Iceland Ireland Italy
J - Japan Jordan K Kenya Kiribati
L - Latvia Lesotho Liberia Liechtenstein Lithuania Luxembourg
M - Madagascar Malawi Maldives Mali Malta Marshall Islands Mauritius Mexico Mongolia Montenegro
N - Namibia Nauru Netherlands New Zealand Niger Nigeria North Macedonia Norway
P - Panama Paraguay Peru Poland Portugal
R - Republic of Korea Republic of Moldova Romania
S - Saint Kitts and Nevis Saint Lucia Saint Vincent and the Grenadines Samoa San Marino Senegal Serbia Seychelles Sierra Leone Slovakia Slovenia South Africa Spain State of Palestine Suriname Sweden Switzerland
T - Tajikistan Timor-Leste Trinidad and Tobago Tunisia
U - Uganda United Kingdom United Republic of Tanzania Uruguay
V - Vanuatu Venezuela
Z - Zambia
26.03.2026
20:08
34
Google extinde la nivel global funcția Search Live și aduce traduceri „Live Translate” pe iOS în peste 70 de limbi
138
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
243
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
261
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
319
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
320
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
442
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
330
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
360
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
364
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
4
Cinci strategii eficiente pentru a-ți ajuta copiii să iasă din capcana derulării infinite pe telefon
26.03.2026
19:11
88
Schema duty-free care ar fi prejudiciat statul cu peste 4 miliarde de lei: membrii organizației criminale, plasați în arest preventiv
26.03.2026
18:29
216
ByteDance lansează modelul video AI Dreamina Seedance 2.0 în CapCut, cu limitări regionale și filtre pentru drepturi de autor
26.03.2026
18:01
275
Scurgere masivă de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate la furt de date
26.03.2026
17:55
276
Tinerii romi își prezintă manifestul la Ministerul Educației: burse mai multe și școli mai incluzive în Republica Moldova
26.03.2026
17:55
391
Benzinăriile, OBLIGATE să comercializeze motorina premiu la prețul celei standard, în cazul în care cea din urmă lipsește. Noi măsuri aprobate de Guvern pentru protejarea consumatorilor și asigurarea accesului la carburanți
26.03.2026
17:46
299
Peste 8 mii de elevi vor avea grupuri sanitare moderne în 19 școli din țară
294
Inteligența artificială intră la apă: noul sistem Moor Mesh îi ajută pe proprietarii de bărci să oprească hoții din portul Poole Harbour
26.03.2026
17:17
329
Maia Sandu la Bratislava: acorduri sociale și economice cu Slovacia și sprijin ferm pentru aderarea Republicii Moldova la UE
26.03.2026
17:13
338
Poliția Națională, dotată cu tehnică modernă de peste 164.000 de euro pentru eficientizarea misiunilor de securitate publică
26.03.2026
17:04
264
Exemplu și pentru R. Moldova: Românii vor fi avertizați prin „RO-Alert" când consumul de curent sare de 80%
26.03.2026
16:54
321
Guvernul introduce ajustarea temporară a tarifelor la transportul interraional și raional, în funcție de prețul la combustibil
26.03.2026
16:53
278
Cohere lansează Transcribe, primul său model open-source de voce pentru transcriere rapidă în 14 limbi
26.03.2026
16:45
345
Scurgere de unelte de hacking Coruna și DarkSword expune la risc sute de milioane de iPhone și iPad neactualizate
26.03.2026
16:22
336
Moldova, Germania și Ucraina își unesc eforturile la Chișinău pentru securitatea cibernetică și protecția infrastructurii energetice
26.03.2026
16:18
599
Fostă viceministră a Finanțelor, condamnată la 9 ani de închisoare pentru corupție în schema trucării unei licitații de 15 milioane lei
318
WhatsApp integrează Meta AI pentru redactarea mesajelor, editarea fotografiilor și gestionarea mai ușoară a fișierelor și conversațiilor
26.03.2026
15:13
368
Mistral lansează Voxtral TTS, noul model open-source de sinteză vocală pentru aplicații enterprise și asistenți AI
26.03.2026
14:12
548
REZILIENȚĂ // R. Moldova NU va rămâne pe întuneric nici astăzi, după atacurile asupra liniei Isaccea-Vulcănești. Peste 50% din curentul consumat astăzi este produs în R. Moldova
26.03.2026
13:58
494
Maia Sandu, la Bratislava: Acord de protecție socială cu Slovacia, sprijin pentru Ucraina și apel la accelerarea integrării europene a Moldovei
26.03.2026
13:38
430
Republica Moldova consolidează cooperarea europeană împotriva traficului de persoane prin aderarea IGP la proiectul COP IDEA
26.03.2026
12:46
418
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
483
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
597
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
453
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
889
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














