Stiri

SUA în ALERTĂ: „Este una dintre cele mai precise ameninţări după 11 septembrie"

Politică 05.08.2013 11:41 Vizualizări1032
SUA în ALERTĂ: „Este una dintre cele mai precise ameninţări după 11 septembrie descopera.ro
SUA au decis, la sfârșitul săptămânii trecute, să închidă peste 20 de ambasade din Orientul Mijlociu după interceptarea unor mesaje ale Al-Qaida.

Potrivit lui Michael McFaul, preşedinte al Comisiei pentru securitate internă a Camerei Reprezentanţilor, mesajul interceptat este „una dintre cele mai credibile ameninţări şi cele mai precise pe care le-am văzut după 11 septembrie".

Ameninţările cu atentate Al-Qaida vizează totalitatea intereselor occidentale, a prevenit acesta. Ţinta exactă nu este cunoscută, însă „intenţia este clară. Ideea este să atace interesele occidentale, nu doar americane", a declarat acesta în cadrul unei emisiuni.

Statele Unite au închis duminică cel puţin 25 de ambasade şi consulate din Orientul Mijlociu şi Asia, măsură urmată în Yemen de Franţa, Germania şi Marea Britanie.

Peter King, membru al Comisiei de informaţii a Camerei Reprezentanţilor, a subliniat că informaţiile de care dispun evocă „faptul că acesta ar fi un atentat enorm". „Credem că aceasta se va întâmpla cel mai probabil în Orientul Mijlociu sau în apropierea unei ambasade, însă nu este nicio garanţie. Nu ştim dacă este vorba de atentate sinucigaşe sau de maşini-capcană pe care intenţionează să le folosească ", a adăugat el.
Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.11 1 USD 17.43 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri