STUDIU // Marea Britanie va ajunge la „imunitatea colectivă" pe 12 aprilie
1812
Getty Images Marea Britanie, care a vaccinat anti-COVID-19 peste jumătate din populaţia adultă, va ajunge la aşa numita ''imunitate colectivă'' (de turmă) pe 12 aprilie, potrivit calculelor publicate joi de University College London (UCL), relatează EFE joi.
Potrivit acestor analize, protecţia populaţiei împotriva coronavirusului, fie prin intermediul vaccinării fie pentru că s-au vindecat de boală, va ajunge la 73,4 % din populaţie la 12 aprilie, dată când este prevăzută a doua etapă de relaxare a restricţiilor.
Acest procent, potrivit experţilor universităţii, este suficient pentru a spune că s-a ajuns la "o imunitate de turmă", cunoscută şi ca imunitate colectivă sau de grup, care are loc atunci când un număr suficient de indivizi sunt protejaţi împotriva unei anumite infecţii şi acţionează ca barieră pentru a împiedica virusul să se răspândească, scrie Agerpres.
Potrivit ultimelor date oficiale, 31 de milioane de persoane au primit prima doză de vaccin anti-COVID-19 şi peste 5 milioane cea de-a doua doză. Karl Friston, expert al UCL, a evidenţiat nivelul de imunitate al populaţiei, având în vedere că "peste 50 % dintre adulţi au fost vaccinaţi".
Ziarul The Daily Telegraph, care a avut acces la studiul UCL, a subliniat eficacitatea modelului utilizat de universitate, deoarece înregistrează în timp real numărul deceselor, al infectărilor, vaccinărilor şi al spitalizărilor.
Luni, 12 aprilie, începe a doua fază de relaxare a restricţiilor, cu redeschiderea magazinelor neesenţiale, saloanelor de coafură şi sălilor de sport.
Prima fază a început pe 29 martie, când a fost anulată recomandarea de a nu ieşi din casă, cu excepţia cumpărăturilor esenţiale. A treia fază de relaxare este prevăzută pentru 17 mai, cu reluarea zborurilor internaţionale.
Anglia foloseşte vaccinurile de la BioNTech/Pfizer şi Oxford/AstraZeneca, în timp ce Ţara Galilor a început săptămâna aceasta vaccinarea cu Moderna.
Totuşi, agenţia de reglementare a medicamentelor din Marea Britanie a recomandat miercuri să nu fie utilizat vaccinul de la AstraZeneca la cei sub 30 de ani, pentru potenţiala sa legătură cu cazurile rare de tromboembolism.
03.08.2026
12:27
03.08.2026
12:21
03.08.2026
11:49
03.08.2026
11:33
03.08.2026
11:27
03.08.2026
11:01
03.08.2026
10:58
03.08.2026
10:45
03.08.2026
10:42
03.08.2026
10:06
03.08.2026
12:27
03.08.2026
12:21
03.08.2026
11:49
03.08.2026
11:33
03.08.2026
11:27
03.08.2026
11:01
03.08.2026
10:58
03.08.2026
10:45
03.08.2026
10:42
03.08.2026
10:06
03.08.2026
10:04
03.08.2026
09:54
03.08.2026
09:21
03.08.2026
08:55
03.08.2026
08:54
03.08.2026
08:36
03.08.2026
06:30
03.08.2026
00:52
03.08.2026
00:33
03.08.2026
00:09
02.08.2026
23:37
02.08.2026
21:46
02.08.2026
19:18
02.08.2026
19:15
02.08.2026
19:14
Iranul a spânzurat doi bărbați acuzați că au furnizat Mossad coordonatele unor instalații militare
Freon și marfă nedeclarată, ascunse în microbuze la frontieră: șoferii riscă sancțiuni și confiscări
De ce Kozlodui merge la capacitate maximă, în timp ce la Cernavodă Armata detonează stânci pe Dunăre pentru a salva reactorul 2
Pompierii moldoveni din al doilea contingent GFFF-V, prima intervenție reușită în Grecia împotriva incendiilor de vegetație
















