STUDIU // Ce boli riști dacă obișnuiești să consumi băuturi fierbinți
2883
sursa: google.ro Persoanele care obişnuiesc să consume băuturi fierbinţi şi să bea în fiecare zi alcool pot avea un risc de cinci ori mai mare de a dezvolta o formă letală de cancer, conform unui studiu realizat în China, citat de Press Association.
Asocierea dintre cancerul esofagian, consumul de alcool şi fumat fusese confirmată de oamenii de ştiinţă însă, în cadrului noului studiu, cercetătorii au descoperit că riscul de apariţie a acestei afecţiuni este sporit de consumul frecvent de băuturi fierbinţi.
Cancerul esofagian reprezintă una dintre formele de tumori cu cea mai scăzută rată de supravieţuire. În fiecare an, în Marea Britanie circa 9.211 persoane sunt diagnosticate cu cancer de esofag, iar 7.800 mor din această cauză.
Doar circa 15% dintre pacienţii care au dezvoltat acest tip de cancer se mai află în viaţă după cinci ani de la momentul stabilirii diagnosticului.
Noua avertizare vine din China, unde oamenii de ştiinţă au monitorizat 456.155 de participanţi la studiu, cu vârste cuprinse între 30 şi 79 de ani pe parcursul a nouă ani.
Persoanele care obişnuiau să consume zilnic ceai la temperatură ridicată dar şi băuturi alcoolice şi să fumeze au manifestat un risc mai mare de a dezvolta cancer esofagian în comparaţie cu cele care se limitau la ceai.
„Spre deosebire de participanţii care beau ceai mai rar de o dată pe săptămână şi consumau mai puţin de 15 grame de alcool pe zi, persoanele care beau ceai fierbinte şi 15 grame sau mai mult de alcool zilnic aveau cel mai mare risc de cancer esofagian”, au notat în studiu doctor Canqing Yu şi colegii săi de la Fundaţia naţională de ştiinţe naturale din China, citați de Agerpres.
În asociere cu un consum excesiv de alcool, ceaiul fierbinte creşte cu de până la cinci ori riscul de apariţie a acestei afecţiuni, a descoperit cercetarea publicată în jurnalul Annals of Internal Medicine. În cazul fumătorilor care beau în fiecare zi ceai fierbinte s-a observat o dublare a acestui risc.
Cercetări anterioare au sugerat că riscul de „leziune termică” determinată de consumul de lichide fierbinţi poate creşte pericolul din cauza altor factori de risc, au notat cercetătorii.
„Abţinerea de la ceaiul fierbinte poate fi benefică pentru prevenirea cancerului esofagian la persoanele care consumă excesiv băuturi alcoolice sau fumează”, au mai scris ei.
„În Vest, avem obiceiul de a consuma ceai la temperaturi mai scăzute decât în China, ceea ce este mai puţin dăunător pentru esofag”, a declarat profesor Andrew Sharrocks de la Universitatea din Manchester în legătură cu rezultatele acestui studiu.
05.05.2022
10:24
15.09.2021
11:11
15.12.2020
12:59
02.12.2020
12:10
31.01.2019
10:02
23.01.2019
18:30
23.01.2019
17:19
21.01.2019
14:02
18.01.2019
18:04
17.01.2019
15:02
15.01.2019
11:03
26.12.2018
19:03
20.07.2026
01:22
20.07.2026
00:31
20.07.2026
00:21
19.07.2026
23:25
19.07.2026
23:04
19.07.2026
22:55
19.07.2026
22:39
19.07.2026
22:00
19.07.2026
21:34
19.07.2026
21:32
19.07.2026
20:45
19.07.2026
20:16
19.07.2026
20:11
19.07.2026
19:51
19.07.2026
19:46
19.07.2026
19:35
19.07.2026
19:22
19.07.2026
18:37
19.07.2026
18:27
19.07.2026
18:22
19.07.2026
17:19
19.07.2026
16:46
19.07.2026
16:46
19.07.2026
16:02
19.07.2026
15:32
Doliu în presa sportivă și în cultura română: a murit jurnalistul și dramaturgul Mircea M. Ionescu
Pod distrus de furtuna Daniel lângă Larissa, lăsat în paragină de 3 ani. Șoferii îl traversează zilnic, în ciuda interdicțiilor
Peter Magyar o vrea pe marea maestră Judit Polgar în funcția de președinte al Ungariei
Vreme plăcută de vară în Republica Moldova, cu episoade de ploi scurte (20–26 iulie 2026)
















