STUDIU // Câte luni după infectare produce corpul uman anticorpi împotriva virusului SARS-CoV-2
1397
Anticorpii împotriva SARS-CoV-2 pot fi detectaţi până la şapte luni după infectare la 90% dintre pacienţi, a descoperit un studiu realizat de Institutul Joao Lobo Antunes de Medicină Moleculară (IMM) din Portugalia, informează miercuri Xinhua, potrivit Agerpres. În prima fază a bolii, bărbații produc mai mulți anticorpi decât femeile, dar nivelurile se echilibrează ulterior.
Studiul a demarat la debutul pandemiei în Portugalia, în martie 2020, când cercetătorii au creat un test serologic sensibil, specific şi versatil pentru COVID-19.
Colaborând cu medici de la Hospital Center Lisboa Norte, echipa de cercetători a început să monitorizeze nivelurile de anticorpi în cazul a 300 de pacienţi şi profesionişti din domeniul sanitar şi a peste 200 de voluntari care au fost urmăriţi după ce au contractat COVID-19.
„Rezultatele acestui studiu, care s-a întins pe o perioadă de şase luni, a pus în evidenţă un model clasic de răspuns imunitar până în cea de-a şaptea lună după infectare, cu o creştere rapidă a nivelurilor de anticorpi în primele trei săptămâni după simptome, urmată de o reducere ulterioară”, a explicat Marc Veldhoen, conducătorul proiectului.
„În faza iniţială de răspuns, rezultatele noastre arată că, în medie, bărbaţii produc mai mulţi anticorpi decât femeile, dar nivelurile se echilibrează în timpul fazei rezolutive şi sunt similare la ambele sexe în lunile ulterioare infecţiei cu SARS-CoV-2”, a adăugat acesta.
Legătura dintre anticorpi și severitatea bolii
Rezultatele cercetării, publicate în European Journal of Immunology, indică totodată că nivelurile de anticorpi produşi sunt determinate de severitatea bolii, şi nu de vârsta persoanei infectate.
Colaborând cu Institutul portughez pentru sânge şi transplant (IPST), Veldhoen a confirmat „o activitatea robustă până la cea de-a şaptea lună după infectare la o mare parte din indivizii testaţi anterior”.
„Lunile care vor urma vor fi esenţiale pentru evaluarea robusteţii răspunsului imunitar sau a posibilităţii de reinfectare”, a conchis cercetătorul din cadrul IMM.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), în data de 2 octombrie erau 193 de vaccinuri candidate împotriva COVID-19 aflate în diferite stadii de dezvoltare la nivel global, dintre care 42 se aflau în teste clinice în contextul luptei mondiale împotriva pandemiei.
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
25.10.2026
05:35
25.10.2026
02:54
25.10.2026
02:45
25.10.2026
02:42
25.10.2026
02:35
25.10.2026
02:35
25.10.2026
01:26
25.10.2026
00:44
25.10.2026
00:37
25.10.2026
00:37
24.10.2026
23:35
24.10.2026
23:29
24.10.2026
19:45
24.10.2026
19:29
24.10.2026
19:19
24.10.2026
19:17
24.10.2026
18:34
24.10.2026
18:05
24.10.2026
15:46
24.10.2026
14:59
24.10.2026
12:58
24.10.2026
12:20
24.10.2026
12:01
24.10.2026
11:32
24.10.2026
10:35
24.10.2026
09:54
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Poliția nu va lua măsuri suplimentare împotriva soției consilierului guvernamental pentru securitate națională, după o postare despre Palestine Action
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 18.10.2026
Horoscopul zilei 19.10.2026















