Studiu // Berea îți protejează oasele
948
Potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință de la Centrul de Cercetare în Nutriţie Umană şi Anti-îmbătrânire de la Universitatea Tufts din Boston, bărbaţii mai în vârstă şi femeile aflate la menopauză care consumă unul sau două pahare de bere pe zi pot avea oase mai puternice. Acest fapt se datorează în principal conținutului de siliciu pe care berea îl are, scrie doctorulzilei.ro.
Cercetătoarea Katherine L. Tucker, directorul Programului de Cercetare în Epidemiologie şi evaluare dietetică de la Jeab Mayer USDA, a declarat că berea a avut un impact mai mare asupra densităţii minerale osoase la bărbaţii în vârstă şi la femeile aflate la menopauză. Persoanele care au consumat unul sau două pahare de bere pe zi au avut cele mai bune rezultate în cadrul acestui experiment. Pentru acest studiu, echipa lui Tucker a colectat date de la 1 289 de femei aflate la menopauză, 248 de femei aflate în premenopauză şi 1 182 bărbaţi. Cercetătorii au analizat datele referitoare la obiceiurile de consum ale acestora şi au comparat densitatea osoasă atât la nivelul şoldurilor, cât şi la nivelul coloanei vertebrale.
Rezultatele au arătat că bărbații care au consumat unul sau două pahare de bere pe zi au avut o densitate osoasă a șoldului cu 3-4% mai mare decât bărbații care nu au consumat. În cazul femeilor aflate la menopauză rezultatele arată că cele care au consumat o cantitate moderată de bere au avut o densitate osoasă a coloanei și șoldurilor cu 5-8% mai mare decât cele care nu au consumat deloc. Deşi, prin studiul lor, au constatat că berea poate fi benefică pentru creșterea rezistenţei osoaselor, cercetătorii avertizează că trebuie să existe un echilibru între consumul de bere și un stil echilibrat de viață.
„Nu este prima oară când se vorbește despre avantajele pe care un consum moderat de bere le poate avea pentru rezistența oaselor. Berea conţine siliciu, un compus care influențează pozitiv densitatea osoasă. Acest studiu reușește însă să clarifice aspecte care nu au fost abordate până acum, iar rezultatele obținute, per ansamblu, susțin o dată în plus faptul că un consum responsabil de bere are beneficii importante pentru organismul uman”, declară Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Consumul moderat de bere trebuie completat de un stil de viață sănătos și o alimentație corespunzătoare, ne atrag atenția membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție. Este considerat consum moderat de bere o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei cu o concentraţie de alcool de 5%.
24.02.2025
10:38
2587
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4595
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
04.02.2025
12:29
21559
VIDEO // O instalație ce costă 24 000 de lei permite un consum zilnic de electricitate de doar 2 lei: Invenția unui moldovean, testată cu succes la Bălți și Râbnița!
23.01.2025
10:15
4371
Presa loială Kremlinului l-a dat de gol pe Vicol, cel care intenționa să livreze gaze în Transnistria „de la traderi europeni”, audiat de SIS: Pion în jocul Moscovei, la fel ca și compania din Cipru
20.01.2025
09:12
2805
Pianistul român ale cărui degete „inventau notele”: Radu Lupu, discreție și genialitate în lumea pianului
01.01.2025
12:02
8710
Nicolae Enciu // Academicianul Ioan-Aurel Pop împlinește 70 de ani: Românii și România în opera sa
30.12.2024
08:59
6234
TOP NAȚIONAL // Grigore și Galina Cojocaru, fermierii anului 2024: Primul și, deocamdată, unicul agent economic din R. Moldova care exportă carne de pasăre pe piața UE
27.12.2024
08:59
6904
TOP NAȚIONAL: Olivia Sanduleac, vameșul anului 2024: A depistat, împreună cu Amy, una dintre cele mai mari cantități de droguri, ascunse în trimiteri poștale
26.12.2024
08:59
4228
TOP NAȚIONAL // Locotenentul Irina Ciobanu, MILITARUL anului 2024: „Războaiele sunt niște metode inumane de a atinge un anumit scop. Nu mi-aș dori niciodată să implementez tot ce am învățat pe parcursul anilor”
26.12.2024
14:30
5882
Visul Angelei de la Bălți, o menajeră care crește singură șase copii: O casă ce costă 12 000 de euro. Cum puteți ajuta această mamă să le ofere un acoperiș deasupra capului micuților ei
26.12.2024
11:55
2447
Zece evenimente majore care au marcat 2024, un an complicat pe plan extern
18.04.2026
02:42
22
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
263
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
361
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
400
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
419
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
425
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
506
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
534
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
498
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
502
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1081
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
835
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
705
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
731
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
718
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
741
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
671
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
878
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
694
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
698
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
844
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
856
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
869
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
743
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
16.04.2026
22:26
745
Google negociază cu Pentagonul un acord secret pentru integrarea AI Gemini în sistemele militare, cu limite etice ferme
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














