SPIRITUALITATE // Graba ne scurtează viaţa
2682
Sursa: secretele.com După cum ştim cu toţii, trăim într-o continuă schimbare şi toate se petrec foarte repede, atât de repede că uneori, nici nu ne dăm seama când trec anii. Nu mai realizăm ce e bine şi ce nu, alegerile noastre sunt pripite, condiţionate întotdeauna de aşa-zisele priorităţi. În asemenea viteză, nu ştim dacă ceea ce numim noi „priorităţi” constituie într-adevăr priorităţi pentru noi.
Suntem într-o continuă schimbare
Da, ne schimbăm mereu, noi cei de azi nu mai suntem cei de ieri, iar această transformare ne face să ne schimbăm pasul. Ne grăbim când mâncăm, ne grăbim când lucrăm, ne grăbim când suntem cu familia. Ne sărutăm copiii în fugă şi le vorbim în grabă.
Nimic nu ne mai poate opri, de parcă am fi în maraton. Dar toate astea unde credeţi că ne vor duce în final? Ne îndepărtăm încet-încet de menirea noastră şi ne trăim viaţa între două decizii luate în pripă, fără să ne întrebăm dacă acest ritm intră sau nu în programul nostru divin.
Bineînţeles că nu intră şi această fugă continuă ne va distruge sufletele. Ne neglijăm complet sentimentele şi punem preţ pe lucruri, pe bani, pe funcţii, uitând să apreciem o floare sau un răsărit de Soare.
Toată această tevatură ne va micşora din măreţia cu care am fost înzestraţi, tot ce ne-a fost dăruit se ascunde în spatele unei vieţi lipsite de sens şi apoi ne întrebăm de ce apar atâtea boli, mai cu seamă cele psihice.
Când se depăşeşte pragul de adaptare la acest ritm, sufletul îşi cere drepturile şi ne impune să reducem viteza cu care ne trăim viaţa. Dacă nu înţelegem de bunăvoie, intervin blocajele şi apoi bolile.
Cu cât ne grăbim mai mult, cu atât ne îndreptăm spre sfârşit
În momentul în care conştientizăm că partea materială trebuie să rămână pe plan secundar şi că trebuie să acordăm atenţie sufletului nostru, Sinelui nostru superior, începem procesul de transformare.
Important este să ne dăm seama că nu mai putem continua în ritmul acesta şi că trebuie să încetinim pasul, acordând prioritate părţii divine din noi. Odată realizat acest lucru, toate se transformă. Până şi modul în care respirăm se schimbă.
Percepţiile noastre asupra vieţii se transformă şi ele, deciziile pe care le vom lua vor fi cele mai bune, adică în concordanţă cu voinţa Sinelui nostru. Abia atunci suntem pe drumul cel bun şi abia atunci ne dăm seama că şi timpul devine cu mult mai valoros.
Cu cât reducem viteza, cu atât viaţa va fi trăită în ritmul său natural, într-o stare de armonie şi culoare, într-un ritm dictat de Univers. Nu ne mai grăbim spre moarte, trăim clipă cu tot ce are ea mai valoros în ea…
Creatorul a decis că fiecare trebuie să aibă ritmul său propriu. Fiecare dintre noi avem o viaţă pe care suntem obligaţi să o trăim plenar, suntem obligaţi să oferim vieţii tot ceea ce avem noi mai de preţ, de la inteligenţă până la compasiune, de la iubire până la devotament.
Nu avem dreptul să irosim timpul care ne-a fost pus la dispoziţie, el trebuie folosit într-un mod creativ, spre binele şi armonia întregii Creaţii.
Aşadar, să nu ne mai grăbim spre sfârşit. Să oprim timpul pentru a ne putea bucura de fiecare clipă şi să dăm Universului tot ce este mai bun şi mai frumos în noi!
Sursa: secretele.com
29.01.2019
20:03
3489
Mărturia unei femei care a făcut schimb de soți cu vecina: „Mi-a ruinat viața”
21.01.2019
17:19
2420
Cum i-au SALVAT medicii viața unui vietnamez cu ajutorul BERII
21.12.2018
20:02
3064
Sfaturi EXCELENTE pe care mulți le ignoră
16.11.2018
20:02
4977
Din ȘAPTE în ȘAPTE ani corpul și mintea trec printr-o SCHIMBARE. Ce desemnează aceste cicluri
14.11.2018
15:20
2559
UTIL // Sfaturi care îți pot SALVA viața la volan
12.11.2018
19:30
2424
Patru MARI greșeli pe care să NU le faci niciodată
23.10.2018
18:30
6349
Nu îți merge bine în viață? Încalci cele șapte LEGI ale universului!
18.10.2018
09:02
3863
STUDII // Afacerea de miliarde a suplimentelor alimentare prezintă un RISC MAJOR pentru sănătate. Substanţele interzise găsite în acestea
02.10.2018
18:30
2972
Situații care trebuie păstrate întotdeauna în SECRET
07.09.2018
08:03
3138
Un mesaj ALARMANT postat pe Facebook i-a salvat viața unui turist în Bali: „Ajutor. Sunt în pericol. Sunați la poliție”
23.08.2018
13:20
2617
Profesor renumit: „Stresul, ura și invidia provoacă în corp un pH acid, favorabil bolii…”
14.08.2018
18:02
2043
Câteva mari GREȘELI pe care să nu le faci niciodată
17.03.2026
21:10
300
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
264
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
404
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
327
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
378
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
390
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
360
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
533
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
426
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
417
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
567
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
435
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
707
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
611
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
465
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
490
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
17.03.2026
13:07
532
Procuratura Generală deschide dosar penal după declararea stării de alertă de mediu pe Nistru
17.03.2026
12:53
430
Gecko Robotics semnează cel mai mare contract de robotică al Marinei SUA pentru mentenanța flotei
17.03.2026
12:02
473
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline școlare „Psihologie” în liceu
17.03.2026
11:56
593
ULTIMA ORĂ // Războiul sângeros pornit de Putin împotriva Ucrainei, tot mai resimțit de cetățenii R. Moldova. O dronă de LUPTĂ, cu încărcătură EXPLOZIVĂ, depistată la Tudora. Aparatul a survolat spațiul aerian al R.Moldova la joasă altitudine
17.03.2026
11:54
535
Deținut de 41 de ani, condamnat la încă 8 ani și 4 luni pentru distribuirea ilegală de metadonă în penitenciarul din Chișinău
17.03.2026
11:31
520
Cei mai buni elevi chimiști din țară, premiați la Olimpiada Republicană la Chimie 2026
17.03.2026
10:18
576
Studiu clinic: 24 de minute de muzică special concepută cu ritm auditiv reduc cel mai eficient anxietatea
17.03.2026
09:59
531
Angajat al Agenției Servicii Publice, trimis în judecată pentru trafic de influență și corupere pasivă la examenele auto de la Bălți
17.03.2026
09:45
722
Notă de protest cu PROBA pe masă - sticla cu OTRAVA din Nistru. Ambasadorul rus, convocat la MAE
17.03.2026
08:00
657
Horoscopul zilei 17.03.2026
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.47
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40

Inapoi














