Specialistul unei primării din Florești și-a adunat, în cinci ani, o avere de peste 2,4 MILIOANE de lei pe care nu o poate justifica: Ce explicații a oferit inspectorilor ANI
3648
A avut venituri de 916 mii de lei în perioada anilor 2016 - 2021, dar cheltuielile i s-au ridicat la peste 3,381 de milioane de lei.
Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a descoperit o diferență enormă, de peste 2,465 de milioane de lei între veniturile lui Gheorghe Andrieș, care activează, din anul 2009, ca specialist la Primăria din satul Năpadova, raionul Florești.
Inspectorii de integritate au stabilit că, activând la o primărie din sat, funcționarul și-a achiziționat, în anul 2019, un automobil de model „Toyota Land Crusier Prado 150”, două apartamente în capitală cu un loc de parcare și un imobil nelocativ, situat în Chișinău.
Andrieș consideră că poate justifica această avere, afirmând că a împrumutat bani de la copiii săi care nu sunt în R. Moldova.
Totuși, inspectorul de integritate a depistat unele circumstanțe dubioase în privința celor două contracte de împrumut prezentate. În primul rând, analizând declarațiile anuale de avere și interese personale, inspectorul a observat că subiectul a omis să indice informațiile despre sumele contractate sub formă de împrumut din anul 2019. Ulterior, datele au fost incluse în următoarea declarație anuală, în încercarea de a justifica cheltuielile nejustificate.
Inspectorul de integritate a solicitat de la funcționar actele confirmative despre cele două împrumuturi, însă subiectul a prezentat contractele fără autentificarea acestora, cu modificarea sumei contractate și cu semnături olografice rectificate.
Pe acest caz, inspectorul de integritate a sesizat Procuratura Generală pentru existența bănuielii rezonabile de evaziune fiscală a persoanelor fizice. Totodată, un denunț a fost expediat și către Serviciul Fiscal de Stat în vederea efectuării unui control fiscal în privința funcționarului și copiilor acestuia, care la intrarea în Republica Moldova nu au declarat introducerea mijloacelor financiare în R. Moldova.
Dacă actul emis de ANI va rămâne definitiv, funcționarul riscă șă își piardă funcția și va fi decăzut din dreptul de a mai deține o funcție publică sau de demnitate publică pentru o perioadă de trei ani, urmând să fie inclus în Registrul public al Interdicțiilor.
10.09.2026
11:14
10.09.2026
10:43
10.09.2026
09:56
10.09.2026
08:44
10.09.2026
03:05
10.09.2026
01:43
10.09.2026
00:14
10.09.2026
00:08
10.09.2026
00:05
09.09.2026
23:52
10.09.2026
09:56
10.09.2026
03:05
10.09.2026
01:43
10.09.2026
00:08
10.09.2026
00:05
09.09.2026
23:52
09.09.2026
23:16
09.09.2026
22:12
09.09.2026
20:20
09.09.2026
19:43
09.09.2026
19:37
09.09.2026
19:33
09.09.2026
18:44
09.09.2026
18:14
09.09.2026
18:13
09.09.2026
16:30
09.09.2026
16:24
09.09.2026
16:16
09.09.2026
16:14
09.09.2026
16:12
09.09.2026
15:59
09.09.2026
15:33
09.09.2026
15:30
09.09.2026
15:30
09.09.2026
15:03
09.09.2026
14:42
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”















