SONDAJ // Uniunea Europeană „BATE” Uniunea Euroasiatică: Câți cetățeni ai R. Moldova optează pentru integrarea europeană
2049
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum în cadrul căruia cetățenii vor fi invitați să răspundă la ce uniune ar trebui să adere R. Moldova, mai mulți ar opta pentru Uniunea Europeană.
Cel puțin, așa arată datele Barometrului Opiniei Publice (BOP), realizat de „CBS-AXA”, la comanda Institutului de Politici Publice, prezentat astăzi la Chișinău.
Astfel, 37,8% dintre respondenți consideră că locul R. Moldova este în Uniunea Europeană, iar 29,5% - în Uniunea Euroasiatică, alături de Rusia. Alți peste 26% nu au știut ce să răspundă, iar 6,5% - nu ar participa la vot.

Întrebați separat dacă R. Moldova ar trebui să adere numai la UE, 42,9% au spus da, 23,8% s-au declarat împotrivă, 22,7% nu știu, iar 7,8% nu ar participa la vot.

Pentru Uniunea Euroasiatică au optat, atunci când au fost întrebați separat, 36,5% din cetățeni, iar 29,5% s-au declarat împotrivă.
Datele aceluiași sondaj arată că cetățenii R. Moldova mai tânjesc după defuncta URSS și nu e vorba numai de bătrâni, ci și de generațiile tinere. Astfel, 40% ar vota astăzi pentru aderarea R. Moldova la URSS, în timp ce 49% regretă destrămarea acestei structuri.
Totodată, 53% dintre moldoveni au o părerea rea despre separarea recentă a bisericii ucrainene de cea rusă, tot atâția considerând că biserica ortodoxă din R. Moldova trebuie să fie împreună cu cea rusă. Numai 21,7% optează pentru ruperea bisericii de la Chișinău de cea de la Moscova, în timp ce 22% nu au știut ce să răspundă.
Sondajul, finanțat de Fundația Soros și realizat în luna noiembrie curent, a avut un eșantion de 1 115 persoane și o marjă de eroare de 3%.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
28.08.2026
04:08
28.08.2026
02:45
28.08.2026
02:09
28.08.2026
00:35
28.08.2026
00:23
28.08.2026
00:01
27.08.2026
23:59
27.08.2026
23:56
27.08.2026
23:53
27.08.2026
23:52
27.08.2026
23:21
27.08.2026
22:32
27.08.2026
21:59
27.08.2026
21:46
27.08.2026
20:29
27.08.2026
19:24
27.08.2026
19:16
27.08.2026
18:23
27.08.2026
18:03
27.08.2026
17:22
27.08.2026
16:38
27.08.2026
16:12
27.08.2026
15:50
27.08.2026
15:30
27.08.2026
15:25
DOC / Raport SIS și AIM: Mitul celor 20.000 de tone de muniții de la Cobasna, demontat. Efectele unei explozii ar fi doar locale, iar Moscova folosește SPERIETOAREA pentru a-și justifica prezența militară
Horoscopul zilei 22.08.2026
DOC // Averea noului premier, la vedere. Vasile Tofan a renunțat la venituri anuale de peste 600.000$ în mediul privat pentru a prelua conducerea Guvernului
Dronele ucrainene lovesc în adâncul Rusiei: cel puţin şase civili ucişi şi primul atac asupra unui depozit al companiei Ozon
Sărăcia în rândul vârstnicilor lovește puternic țările OCDE: Coreea de Sud în top, România la egalitate cu Italia


















