Socialistul Batrîncea și „dragostea” sa excesivă pentru „frații de peste Prut”, în ședința Parlamentului: „Deveniți RIDICOL”
2394
Vicepreședintele Parlamentului, socialistul Vlad Batrîncea, a fost taxat astăzi în Parlament după ce, înainte de a vorbi în limba rusă, repeta obsesiv „cum zic frații de peste Prut”.
Adresându-se vicepreședintelui Parlamentului Alexandru Slusari, Batrîncea a declarat în două rânduri în cadrul ședinței Legislativului:
„Cum spun frații de peste Prut: Vî ili ștanî nadente, ili krestik snimaite (ori îmbrăcați pantalonii, ori renunțați la cruce - n.r.)”.
„Cum se zice la frații de peste Prut: Kakoi privet, takoi otvet (cum e salutul, așa și răspunsul - n.r.)”.
Șeful fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, i-a solicitat lui Batrîncea „să lase frații de peste Prut în pace”.
„Vreau să-i rog pe toți colegii care-i iubesc atât de tare pe frații de peste Prut: lăsați-i, vă rog, în pace. Aveți grijă de frații voștri din sectorul central (din sala de ședințe a Parlamentului - n.r.), dar pe cei de peste Prut lăsați-i în pace”, a spus Grosu.
Deputata democrată Monica Babuc a fost de acord cu Igor Grosu și l-a atenționat pe socialist că devine „ridicol”.
„Vă rog frumos, lăsați, dle Batrîncea, frații de peste Prut, pentru că deveniți ridicol atunci când repetați acest lucru. Vă atenționez că și bancurile spuse în interiorul Parlamentului, kstati o krestiki i ștanah (apropo de cruci și pantaloni - n.r.), poartă un caracter profund antisemit și vă atenționez asupra acestui lucru”, a adăugat Monica Babuc.
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
11.11.2026
04:54
11.11.2026
03:38
11.11.2026
03:36
11.11.2026
03:18
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















