Situația privind securitatea regională, discutată de către ministrul Popescu și Ambasadorul rus, Oleg Vasnețov
1431
Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a avut astăzi un schimb de opinii privind dezvoltarea relației bilaterale pe subiecte de interes comun cu ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov.
CITIȚI și România și R. Moldova au convenit să ACCELEREZE implementarea proiectelor bilaterale în sectoarele-CHEIE. Cele două GUVERNE pregătesc agenda pentru o ședință comună
„Am confirmat disponibilitate noastră pentru menținerea unui dialog la toate nivelurile și organizarea mai multor vizite bilaterale în perioada imediat următoare”, a menționat șeful diplomației Republicii Moldova, citat de un comunicat de presă al ministerului.
CITIȚI și Ministrul Popescu, discuție cu Ambasadorul Kievului la Chișinău despre tensiunile la granița ucraineană: „Am reiterat sprijinul R. Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul frontierelor recunoscute internațional”
Aceeași sursă precizează că oficialii au avut un schimb de opinii privind viziunea părților asupra evoluțiilor situației de securitate regională.
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
23:06
26.10.2026
22:59
26.10.2026
21:12
26.10.2026
21:04
26.10.2026
20:19
26.10.2026
19:21
26.10.2026
18:56
26.10.2026
18:48
26.10.2026
18:44
26.10.2026
18:16
26.10.2026
17:43
26.10.2026
17:42
26.10.2026
17:34
26.10.2026
16:35
26.10.2026
16:15
26.10.2026
15:51
26.10.2026
15:36
26.10.2026
14:25
26.10.2026
13:50
26.10.2026
13:41
26.10.2026
12:44
26.10.2026
12:35
26.10.2026
12:22
26.10.2026
11:05
26.10.2026
09:41
26.10.2026
09:28
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Horoscopul zilei 19.10.2026
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026















