Sindicaliștii bănuiți de furtul a 12 milioane de lei rămân în funcții
1637
Verdict // Președintele Federației sindicatelor din agricultură „Agroindsind”, Serghei Bernevec, și adjunctul său, Sergiu Boța, bănuiți că și-ar fi însușit ilegal circa 12 milioane de lei, rămân în funcții
Decizia a fost adoptată de Judecătoria Buiucani pe 10 iunie. Instanța a respins demersul părții civile care a cerut ca în privința celor doi să fie aplicată măsura de constrângere – suspendarea provizorie din funcție
Președintele Uniunii teritoriale Sângerei a „Agroindsind”, Tudor Mocanu, și președintele Uniunii teritoriale Ungheni a instituției, Rodica Lupu, au declarat în instanță că cei doi conducători ai „Agroindsind” încearcă să influențeze martorii și aplică acțiuni de constrângere în privința lor. Drept dovadă a servit faptul că, în luna aprilie curent, Rodica Lupu și martorul acuzării Daria Bostan au fost excluse, la insistența inculpatului Serghei Bernevec, din componența Biroului Executiv al „Agroindsind” și din Consiliul Administrativ al Sanatoriului „Struguraș” subordonat federației sindicale. De asemenea, Tudor Mocanu a fost exclus din Comisia de negocieri și consultări colective a „Agroindsind”. Avocații părții civile au precizat că excluderi din Biroul Executiv au avut loc în premieră în cadrul Federației.
Cum a motivat judecătoarea
Președintele „Agroindsind”, Serghei Bernevec, a respins acuzațiile care i-au fost aduse și a punctat că nimeni nu a fost exclus din Biroul Executiv, ci au fost realeși alți membri. Magistrata Judecătoriei Buiucani, Natalia Simciuc, i-a lăsat în funcție pe cei doi bănuiți și a motivat că „excluderea reprezentanților părții civile și a unui martor din unele organe sau comisii ale Federației ține de activitatea internă a Federației, iar deciziile luate pot fi contestate în ordinea procedurii civile”.
Procesul va fi reluat peste trei luni
Într-o altă ședință de judecată, s-a expus unul dintre reprezentanții părții civile Tudor Mocanu, iar colega sa, Rodica Lupu, a depus mărturii, dar nu a terminat să răspundă la întrebările apărării, deoarece expirase timpul preconizat pentru ședință. „Am punctat toate chestiunile dubioase, cum a beneficiat Bernevec ilegal de un împrumut de 230 de mii de lei și de ajutorul social de 220 de mii de lei. Cum au gestionat împreună cu Boța un cont secret în care se aflau 12 milioane de lei și cum au dispărut misterios mai multe documente financiare ale „Agroindsind”. Dacă au rămas în funcții, există un pericol real ca cei doi să pună piedici în aflarea adevărului, dar noi vom lupta până în pânzele albe”, a declarat Rodica Lupu după ședința de judecată. Procesul va fi reluat abia peste trei luni, ținând cont de perioada estivală când toți beneficiază de concedii. Judecătoarea a programat încă patru ședințe în perioada 24 - 30 septembrie curent, când vor fi audiați și primii martori ai acuzării.
Ziarul NAȚIONAL a scris anterior despre scandalul din cadrul Federației sindicatelor din agricultură „Agroindsind” care a pornit de la două scrisori anonime ce au scos la iveală faptul că Serghei Bernevec și Sergiu Boța ar fi tăinuit un cont bancar cu peste 12 milioane de lei, iar banii i-ar fi gestionat în scopuri personale. Banii au fost adunați după lichidarea fondului de investiții „Agroinvestprim”, cândva organizat de „Agroindsind”.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
10.11.2026
04:24
10.11.2026
04:14
10.11.2026
03:42
10.11.2026
03:25
10.11.2026
02:08
10.11.2026
00:38
09.11.2026
22:54
09.11.2026
21:48
09.11.2026
21:29
09.11.2026
19:49
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















