Simbolurile agresiunii militare rusești, egalate cu cele naziste: Curtea Constituțională a RESPINS sesizarea socialiștilor care nu sunt de acord cu interzicerea folosirii literelor „Z” și „V”, dar și a panglicii negru-oranj pe teritoriul R. Moldova
2819
Utilizarea în spațiul public pe teritoriul R. Moldova a simbolurilor agresiunii militare rusești împotriva Ucrainei este interzisă începând de miercuri, 20 aprilie, după ce legea promulgată marți de președinta Maia Sandu a fost publicată în „Monitorul Oficial”.
Ieri, Curtea Constituțională (CC) a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților socialiști Adrian Lebedinschi și Grigore Novac, care au cerut anularea articolului din legea privind modificarea Codului contravențional care egalează simbolurile războiului purtat de Federația Rusă împotriva Ucrainei cu cele folosite de fasciști în secolul trecut.
CC a respins sesizarea pe motive de procedură, întrucât socialiștii au contestat, pe 12 aprilie, un proiect de lege care nu era adoptat în lectură finală de către Parlament.
Prin urmare, Curtea a constatat că nu este competentă să exercite controlul de constituționalitate în privința unui proiect de lege.
Deputații au votat legea în lectură finală pe 14 aprilie curent.
Menționăm că, potrivit noilor modificări la Codul Contravențional, confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor general-cunoscute, ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război, crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, se va sancționa cu amenzi de la 90 la 180 de unități convenționale (de la 4 500 la 9 000 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, aplicate persoanei fizice, și cu amendă de la 180 la 360 de unități convenționale (de la 9 000 la 18 000 de lei) pentru persoanele juridice și cele cu funcții de răspundere.
„Cei care astăzi jusitifică uciderea ucrainenilor, mâine sau chiar azi pot cere uciderea moldovenilor. Cei care nu condamnă azi războiul sunt la fel ca cei care nu au condamnat, la vremea lor, pogromurile, holocaustul sau deportările”, a declarat marți președinta Maia Sandu, după ce a promulgat legea respectivă.
20.08.2026
17:56
20.08.2026
16:44
20.08.2026
15:45
20.08.2026
15:34
20.08.2026
15:07
20.08.2026
14:25
20.08.2026
13:54
20.08.2026
13:53
20.08.2026
13:37
20.08.2026
13:33
20.08.2026
17:56
20.08.2026
16:44
20.08.2026
15:45
20.08.2026
15:44
20.08.2026
15:34
20.08.2026
15:07
20.08.2026
14:25
20.08.2026
13:54
20.08.2026
13:53
20.08.2026
13:37
20.08.2026
13:33
20.08.2026
13:22
20.08.2026
13:18
20.08.2026
13:08
20.08.2026
13:01
20.08.2026
13:00
20.08.2026
12:53
20.08.2026
12:33
20.08.2026
12:31
20.08.2026
12:17
20.08.2026
12:08
20.08.2026
11:40
20.08.2026
11:25
20.08.2026
10:53
20.08.2026
09:57
Maia Sandu deschide parantezele privind planurile Kremlinului de a transforma Republica Moldova într-un cap de pod împotriva Ucrainei și UE
Românii pleacă pe capete din Spania: salariile nu mai fac față scumpirilor, iar comunitatea riscă să scadă sub 500.000 de oameni până în 2026
ULTIMA ORĂ // Chișinăul a detectat-o, NATO a doborât-o. Dronă rusească interceptată în Galați după ce a traversat sudul R. Moldova
Filiera Viena – București – Chișinău: De la tentative de scăpare pentru Călin Georgescu, la contracte la Chișinău. Legăturile dintre un afacerist român și un fost angajat al seviciilor secrete
Moldova își consolidează relațiile cu Arabia Saudită: discuții la MAE despre investiții, cooperare economică și participarea la EXPO 2030
















