Serviciul Vamal a colectat, în ianuarie, venituri de peste 1,2 miliarde de lei la bugetul de stat
1195
Veniturile colectate la bugetul de stat de către Serviciul Vamal, în luna ianuarie curent, au crescut cu 8,7 milioane de lei față de aceeași perioadă a anului trecut și se ridică la circa 1 miliard 235 de milioane de lei.
Potrivit Serviciului Vamal, numărul declarațiilor vamale perfectate în această perioadă se cifrează la 35 552.
La capitolul combaterea fraudelor vamale, pe parcursul lunii trecute au fost relevate 205 încălcări ale legislației vamale. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul R. Moldova a autoturismelor cu numere de înmatriculare străine, încălcarea termenelor de tranzit sau de depunere a declarației vamale, nedeclararea sau declararea neautentică a mărfurilor de larg consum (articole vestimentare și de încălțăminte, piese auto uzate, produse din tutun etc.).
Totodată, în perioada menționată au fost întocmite 256 de procese-verbale cu privire la contravenție și aplicate amenzi în sumă de peste 992 856 de lei.
În aceeași perioadă, fluxul unităților de transport a constituit 292 086 de traversări. Cele mai mari valori de trafic au fost consemnate la frontiera moldo-română, iar cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 69 625 și, respectiv, 43 817 de traversări.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
09.11.2026
19:09
09.11.2026
19:09
09.11.2026
18:44
09.11.2026
18:27
09.11.2026
18:15
09.11.2026
17:48
09.11.2026
17:44
09.11.2026
17:37
09.11.2026
17:35
09.11.2026
17:28
09.11.2026
17:12
09.11.2026
16:47
09.11.2026
16:38
09.11.2026
16:20
09.11.2026
16:06
09.11.2026
15:50
09.11.2026
15:36
09.11.2026
15:07
09.11.2026
14:55
09.11.2026
14:51
09.11.2026
14:44
09.11.2026
14:31
09.11.2026
14:19
09.11.2026
14:17
09.11.2026
14:13
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
















