Serviciul de prevenire a spălării BANILOR din Letonia susține că are colaborare „activă” cu omologii din R. Moldova: „Se află pe primul loc”
2105
Șeful Serviciul de prevenire a spălării banilor din Letonia, Viesturs Burkans, susține că instituția pe care o conduce are o colaborare activă cu omologii din R. Moldova în ultimii ani, în special la capitolul schimb de informații.
„Partenerii noștri din același serviciu, aflat în R. Moldova, dacă e să vorbim despre statisticile pentru ultimii ani, se află pe primul loc. Aceasta înseamnă că schimbul bilateral de informații are loc foarte des și în volume foarte mari”, a spus acesta la un post de televiziune din Letonia.
Viesturs Burkans a mai adăugat că reprezentanți ai Serviciului din R. Moldova au vizitat Riga. „Colegii din R. Moldova au venit și cu o vizită în Riga, noi am discutat le-am spus ce ne interesează. La rândul meu, am vizitat R. Moldova de două ori și am planificat toate acțiunile și responsabilii pentru ele”, a mai adăugat șeful Serviciului de prevenire a spălării banilor din Letonia.
Letonia este zguduită în prezent de scandalul spălării banilor, unele bănci fiind implicate în operațiunea numită „Laundromat”. Principala bancă implicată în scandal este ABLV Bank. Situaţia financiară a ABLV Bank s-a deteriorat subit în februarie 2018, după ce Departamentul Trezoreriei americane a desemnat banca letonă „un organism de primă importanţă în materie de spălare de bani”, implicată în programe ilegale de dezvoltare de arme în Coreea de Nord, violând sancţiunile contra regimului de la Phenian.
Rapoartele companiei Kroll privind fraudele bancare din Republica Moldova scot în evidenţă sistemul bancar leton şi, în special, câteva bănci letone, ca elemente de bază în realizarea fraudelor bancare din ultimii ani. Cel puţin patru bănci letone au fost nominalizate în rapoartele Kroll: Latvijas Pasta Banka, Privatbank, Aizkraukles Banka şi ABLV Bank AS. Aceste bănci au fost ulterior subiect al investigaţiilor şi sancţiunilor aplicate de instituţiile letone faţă de administratori, explică experții Transparency International în Observator de politici publice.
12.06.2020
16:43
05.06.2020
12:39
05.06.2020
11:38
02.06.2020
16:18
29.05.2020
14:15
29.05.2020
09:59
28.05.2020
17:00
26.05.2020
14:39
22.05.2020
15:09
20.05.2020
18:10
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















