Semnal de ALARMĂ dat de Sturza: „Maia Sandu îi dă mandat Dodon în materie de politică externă! Nu m-aș mira să vină cineva cu inițiativa să-l decorăm pe Dodon cu Ordinul Republicii pentru merite deosebite în dezoligarhizare”
5631
Fostul premier Ion Sturza este indignat de faptul că Blocul „ACUM” i-a permis președintelui Igor Dodon, care are o funcție mai mult reprezentativă, să preia inițiativa în materie de politică externă a R. Moldova.
„Președintele Dodon a preluat plenar inițiativa în materie de politică externă. Vizite bilaterale, vizită la cel mai înalt nivel în UE și la NATO. Urmează vizita la ONU, București. Guvernul sincer și onest a recunoscut că este ocupat cu reformele și nu are timp pentru așa ceva. Poate la Moscova, barter cu Dodon pentru UE. Și asta se întâmplă cu domnul Dodon, care acum câteva luni era total ostracizat de tot mapamondul, dar și umilit în ultimul hal de către PD”, menționează Sturza, după voiajul șefului statului la Bruxelles.
Potrivit lui Sturza, asocierea cu Blocul „ACUM” i-a dat lui Dodon „un fel de bonitate”, de care el se folosește abil.
„A devenit subit frecventabil. Oricât ar părea de paradoxal, unica problemă o are cu Federația Rusă. Știu ei rușii ce știu... Ce a dat el „ACUM” e altă întrebare. Poate gaze... mai scumpe. Aș dori să reamintesc că, potrivit Constituției, președintele în R. Moldova are o funcție mai mult reprezentativă. Prerogativele de elaborare și implementare a politicii externe revin Guvernului. Am trăit să o vedem și pe aceasta, doamna Sandu îi dă mandat domnului Dodon în materie de politică externă. Un lucru este cert - în materie de politică Dodon a preluat plenar inițiativa. El se preocupă de justiție (are și tot interesul), are grijă de echilibrul social, este avocatul mediului de afaceri, întoarce aeroportul, face politică externă echidistantă și în interesul statului național, neutru și independent”, precizează acesta.
Sursa citată a mai adăugat că Igor Dodon nici nu putea visa la așa parteneri de coaliție: „Bravo, domnule Dodon! Se pare că de la „suspendatul” la „frecventatul” e doar un pas. Dacă ai parteneri înțelegători de coaliție. Nu m-aș mira dacă cineva ar veni cu inițiativa să-l decorăm pe Dodon cu „Ordinul Republicii” pentru merite deosebite în „dezoligarhizare””.
Ion Sturza susține că, în pofida unor lucruri mai puțin plăcute, e prematur să ne decepționăm. „Discutam ieri cu câțiva deputați „de-ai noștri” veniți de la întâlnirile cu alegătorii. Dezamăgiți, mâhniți, supărați. Oamenii nu percep, nu văd schimbarea. E prematur să ne decepționăm! Sunt multe lucruri bune care se întâmplă zilnic. Dar... dacă dăm în bară și de data aceasta, e amin! Am mai fost în acest fim. Doamne ferește”, a conchis ex-premierul.
14.07.2026
10:08
06.07.2026
11:02
18.02.2026
10:09
13.10.2025
13:06
28.09.2025
16:32
26.09.2025
10:30
19.08.2025
11:23
01.08.2025
10:57
25.07.2025
12:21
05.02.2025
14:29
01.10.2026
23:37
01.10.2026
23:14
01.10.2026
22:32
01.10.2026
21:09
01.10.2026
20:58
01.10.2026
20:20
01.10.2026
19:39
01.10.2026
19:33
01.10.2026
19:18
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț


















