Șeful de la „Moldovagaz” AVERTIZEAZĂ că „Gazprom” ar avea tot dreptul să SISTEZE livrarea gazelor de la 1 octombrie. Întâmplător sau nu, anume în octombrie prețul la gaze, conform înțelegerii, ar urma să SCADĂ
1802
Protocolul semnat de autoritățile de la Chișinău cu „Gazprom” prevede că auditul datoriilor „Moldovagaz” ar urma să fie realizat până la 1 octombrie, lucru imposibil de realizat. În aceste condiții, continuarea livrărilor de gaze naturale după 1 octombrie rămâne la discreția „Gazprom”, a declarat președintele Consiliului de Administrație „Moldovagaz”, Vadim Ceban.
Vadim Ceban susține că e incertă situația în privința reducerii sau sistării complete a livrărilor de gaze naturale din partea „Gazprom” după 1 octombrie. Șeful „Moldovagaz” afirmă că, juridic, concernul rus are motive de a opri livrările de gaz, întrucât Chișinăul nu reușește să-și onoreze obligațiunile stipulate în protocolul semnat în luna octombrie 2021.
„Este la discreția „Gazprom”, dacă livrările de gaze naturale vor fi continuate de la 1 octombrie sau nu. În afară de achitările pe care le efectuăm în fiecare lună la data de 20, achitarea avansului, cu suportul Guvernului reușim să facem față acestei cerințe, dar există și protocolul semnat anul trecut, cu aspectele ce vizează auditul. „Gazprom” solicită ca acest audit să fie finalizat până la 1 octombrie, lucru imposibil”, a spus Vadim Ceban în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei, transmite IPN.
Vadim Ceban spune că, din luna octombrie, dacă va fi menținut actualul contract, prețul de achiziție va fi mai mic, fapt generat de modificarea formulei de calcul. În același timp, președintele Consiliului de Administrație „Moldovagaz” spune că o majorare a tarifelor de către ANRE este întârziată, compania deja înregistrând devieri negative de milioane de lei.
„Nici noi nu suntem fericiți cu așa prețuri, la noi tot sunt probleme, scade consumul. Scad volumele pe care le vindem și asta deja este vizibil. Deja volumele au scăzut cu 15-20%. Primim scrisori de la consumatori mari, din domeniul industrial care trec de la gaz la păcură. Cu referire la tarif, dacă facem un calcul simplu, la prețul de achiziție din septembrie, un metru cub de gaz iese 1,8 dolari, dacă înmulțim la cursul valuar, iese peste 36 de lei. Dar din octombrie se schimbă formula și va fi alt preț, repectiv noi propunem un tarif adecvat, dar aici am întârziat. Acest tarif trebuia aplicat încă din perioada verii, pentru că în perioada de vară în loc să reducem devierile financiare, noi invers, am acumulat mai multe devieri”, a adăugat Ceban.
Actualmente, consumatorii casnici achită un tarif de 22,99 lei pentru un metru cub de gaz, cu TVA inclus. Prețul de achiziție a gazului oferit de Rusia este în luna septembrie de 1.883 dolari pentru o mie de metri cubi, cu peste 400 de dolari mai mult față de luna august.
În octombrie, atunci când „Gazprom” ar putea sista livrarea gazelor, prețul ar trebui să scadă a declarat vicepremierul Andrei Spînu. Noua formula va genera un preț de achiziție mai mic. De menționat că prețul petrolului Brent pe bursele internaționale s-a prăbușit ieri sub 90 de dolari pentru prima dată de la începutul lunii februarie 2022, înainte de începerea războiului din Ucraina. Din octombrie, 70% din prețul pe care îl va plăti R. Moldova pentru gazul rusesc va fi format din indexul la petrol pentru ultimele luni, iar 30 % - piața spot la gaz.
07.04.2026
17:40
308
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
284
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
293
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
267
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
286
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
415
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
438
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
389
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
407
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
514
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
17:40
264
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
250
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
268
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
239
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
256
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
388
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
416
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
363
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
384
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
480
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
409
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
405
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
463
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
485
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
540
Horoscopul zilei 07.04.2026
618
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
628
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
834
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
855
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
681
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
724
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
712
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
718
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
960
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
783
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














