Secretele celor mai bine păzite locuri din România secolului XX. De ce nimeni nu avea voie să se apropie de ele
1817
adevarul.ro
Zonele de frontieră cu Iugoslavia şi minele de uraniu s-au numărat printre cele mai bine păzite teritorii din România comunistă.
Măsuri stricte au fost luate pentru a-i împiedica pe români să se apropie de cele mai bine păzite locuri din România primelor decenii de comunism. Iată povestea câtorva dintre locurile interzise:
Insula Şerpilor – locul strategic din Marea Neagră ocolit de marinari
După Al Doilea Război Mondial, Insula Şerpilor, o întindere de uscat de 17 hectare din Marea Neagră a devenit mai neprimitoare ca oricând pentru români. Aflat la circa 45 de kilometri de ţărmurile României şi Ucrainei, târâmul legendar „de la gurile Dunării”, după cum era menţionat în lucrările autorilor antici, a aparţinut României până la sfârşitul celui De-al Doilea Război Mondial. Aici funcţiona o bază militară românească, devenită în timpul războiului ţinta numeroaselor bombardamente sovietice. În cele din urmă, în august 1944 insula a fost ocupată de sovietici, care au înfiinţat aici o unitate de supraveghere maritimă şi aeriană, prevăzută cu antene radar. Din 1948, Insula Şerpilor a a fost cedată Uniunii Sovietice, potrivit unui protocol secret între reprezentanţii celor două state. La scurt timp, ea a fost transformată într-un complex militar, unde au fost amplasate radare de mare putere şi cu o rază mare de acţiune, apoi staţii de bruiaj şi de ascultare a convorbirilor. Sovieticii au instalat cabluri telefonice subacvatice care făceau legătura insulei cu Odessa şi au amenajat locuri de acostare pentru nave. Niciunui marinar nu îi era permis să se apropie de insula bine păzită din largul Mării Negre. După 1990, odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, insula nu a mai revenit României, ci a intrat în componenţa raionului Chilia al regiunii Odessa din Ucraina.
Minele de uraniu – sub comanda sovieticilor
Cele mai bine păzite exploatări miniere din România primului deceniu de comunism au fost cele de uraniu. Minele funcţionau în zone complet inaccesibile persoanelor neautorizate, în inima munţilor, erau conduse şi supravegheate de sovietici, iar producţia lor era sigilată şi transportată în secret în Uniunea Sovietică. Primele mine de uraniu din România au fost deschise la începutul anilor ’50 în Munţii Bihorului, o dată cu înfiinţarea Societăţii româno-sovietice „Sovrom Kvartit“. În acei ani, în exploatările din Băiţa Plai şi Avram Iancu au fost trimişi zeci de mii de oameni, cei mai mulţi deţinuţi politici. A urmat deschiderea minelor de uraniu la Crucea, Brotuşana şi Grinţieş în Carpaţii Orientali, la Crucea - în Carpaţii Occidentali, la Ciudanoviţa - în Banat, întreprinderi miniere de uraniu la Oraviţa, o uzină de concentrare a uraniului la Feldioara. „Minele sunt păzite îndeaproape de soldaţi sovietici înarmaţi cu „balalaici” (termenul român pentru pistoalele mitralieră sovietice PPsh M41). Muncitorii locuiesc în apropierea satelor, în aşezări coordonate de trupe sovietice şi sunt ţinuţi izolaţi de zonele din împrejurimi. Acest proiect este angajat doar în minerit şi extracţia uraniului, nefiind alte facilităţi locale de procesare şi rafinare. Minereul este încărcat în camioane şi sigilat şi trimis, sub paza armată a sovieticilor, în URSS”, arăta un document al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), din 1954. Modul în care s-au derulat proiectele şi mortalitatea din minele de uraniu erau ţinute secrete, dar se cunoştea faptul că munca în aceste exploatări era extrem de periculoasă. Mai târziu, Ministerul de Interne a coordonat activitatea exploatărilor de uraniu.
Închisoarea tăcerii
Aflată în nordul ţării, aproape de frontiera cu Ucraina, fosta închisoare Sighet, temniţa elitelor României interbelice a fost în primii ani ai regimului comunist un loc aproape impenetrabil pentru serviciile secrete străine. „Un lagăr a fost înfiinţat în România pentru comuniştii deviaţionişti, Sighet, o închisoare specială în nordul României, la graniţa cu Cehoslovacia. Este una dintre cele mai bine păzite şi mai izolate închisori din România. Nimeni nu are informaţii rale despre ce se întâmplă dincolo de gardurile sale de sârmă ghimpată”, informa un raport al SUA, din 30 decembrie 1953. De la sfârşitul anilor ´40 la Sighet au fost aduşi peste 100 de demnitari români, academicieni, economişti, militari, istorici, ziarişti şi preoţi, iar mulţi dintre ei şi-au găsit sfârşitul aici, fără ca data, împrejurările morţii şi locul unde au fost înmormântaţi să fie cunoscute românilor. Printre personalităţile care au sfârşit în celulele din locul aproape inaccesibil s-au numărat Iuliu Maniu, Sebastian Bornemisa, Radu Portocală, Constantin Argetoianu, Constantin I.C. Brătianu, George Brătianu, Dimitrie Burilleanu (fost guvernator al Băncii Naţionale) şi Aurel Vlad. După moartea lor, între anii 1950 şi 1955, nu s-au întocmit acte de deces, iar familiile lor nu au fost înştiinţate. În 1955, în urma graţierilor decise de regimul comunist, ca urmare a Convenţiei de la Geneva şi a admiterii României comuniste (RPR) în ONU, cei aproape 150 de deţinuţi politici rămaşi în Sighet au fost fie eliberaţi, fie trimişi în alte închisori.
Continuarea AICI
24.04.2026
23:42
301
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
400
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
443
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
409
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
488
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
606
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
516
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
464
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
462
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
537
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
23:42
299
Startupul ComfyUI ajunge la evaluare de 500 milioane de dolari, pe fondul cererii tot mai mari de control asupra conținutului generat de AI
24.04.2026
21:30
396
Google deschide robinetul pentru AI: investiție uriașă de până la 40 de miliarde de dolari în Anthropic, în schimbul accesului la putere de calcul strategică
24.04.2026
20:21
438
Meteo Republica Moldova: sâmbătă, 25 aprilie 2026 aduce cer mai senin și valori ușor mai ridicate
24.04.2026
20:03
403
Maia Sandu discută cu Forța Fermierilor soluții la criza din agricultură
24.04.2026
18:46
485
Producător italian de spyware, prins cu aplicații Android false de actualizare care spionează utilizatorii
24.04.2026
17:54
603
Maia Sandu cere reguli clare pentru internet: „Ce nu este permis offline nu poate fi permis nici online”
24.04.2026
17:49
512
ULTIMA ORĂ // Aderarea R. Moldova la UE, între „cuplare și decuplare” de Ucraina. Nicușor Dan, după reuniunea Consiliului European: „Intrarea Ucrainei în UE este conexată cu cea a R. Moldova”
24.04.2026
17:46
461
DeepSeek lansează modelul V4, gigant open‑source de inteligență artificială care se apropie de performanțele GPT și Gemini, la prețuri tăiate
24.04.2026
17:17
459
EuroQuiz 2026 adună mii de elevi din toată țara pentru a descoperi Uniunea Europeană prin joc și dialog
24.04.2026
16:34
534
Liderii Oficiilor Teritoriale Ungheni și Rezina ai fostului Partid „Șor”, condamnați pentru finanțarea ilegală a formațiunii din bani de grup criminal organizat
24.04.2026
15:56
683
Bărbat dezbrăcat, cu cuțit, a blocat liftul și a sechestrat o mamă cu copilul ei în Chișinău
502
Modelul german împotriva infecțiilor nosocomiale, aplicat în spitalele din România. Rogobete: Diferența e că noi le ascundem
24.04.2026
15:39
490
Meta își mută miliarde spre Amazon: acord uriaș pentru milioane de procesoare AI Graviton
24.04.2026
15:03
640
Fost polițist din Chișinău, recidivist, condamnat la 4 ani de închisoare și amendă de 250 000 de lei pentru corupere pasivă
24.04.2026
14:46
515
Starea de urgență în sectorul energetic se încheie, Parlamentul trece țara în regim de alertă pentru a gestiona în continuare riscurile
24.04.2026
14:19
505
Maia Sandu a discutat la Chișinău cu președintele CESE despre sprijinul pentru parcursul european al Moldovei
24.04.2026
13:59
478
Parlamentul aprobă încetarea stării de urgență în energie din 25 aprilie 2026 și instituirea stării de alertă pentru încă 60 de zile
24.04.2026
12:00
591
Plan național pentru reducerea riscului seismic și dezvoltare urbană durabilă, discutat de MIDR cu experți internaționali
24.04.2026
11:48
778
Premierul Munteanu intenționează să scrie o CARTE despre provocările crizei energetice din această primăvară: „A fost un MIRACOL că am trecut fără deconectări...”
24.04.2026
11:28
630
Dialog la nivel înalt pentru deblocarea crizei electorale din Găgăuzia: Maia Sandu și Igor Grosu s-au întâlnit cu aleșii locali din regiune
24.04.2026
09:56
618
Cinci locuitori din Dondușeni, condamnați pentru corupere electorală la referendumul din 2024, după ce au mituit alegătorii cu pachete alimentare pentru votul „NU”
24.04.2026
09:44
598
Tinerii, atrași de primul Târg al Locurilor de Muncă în energie organizat de Ministerul Energiei la Expoziția Moldenergy
24.04.2026
09:27
654
OCDE și Guvernul de la Chișinău validează analiza „Competitiveness Outlook 2026” pentru a impulsiona competitivitatea și integrarea europeană a Republicii Moldova
24.04.2026
07:55
680
Horoscopul zilei 24.04.2026
24.04.2026
06:53
995
Un expert în construcții explică problemele ascunse ale blocurilor noi. Greșeli pe care să NU le faci
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.36
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.40


Inapoi














