Secretariatul Parlamentului de la Chișinău discută la Bruxelles deschiderea unui Birou de Reprezentare pe lângă Parlamentul European și aplicarea Memorandumului de înțelegere
243
Chișinău, 17 iulie 2026 – Implementarea Memorandumului de înțelegere dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European, precum și aprofundarea cooperării dintre cele două instituții au constituit principalele subiecte ale vizitei de lucru pe care conducerea Secretariatului Parlamentului a efectuat-o la Bruxelles, în perioada 15–16 iulie. În acest context, au fost discutate atât progresele înregistrate până acum, cât și pașii următori pentru dinamizarea dialogului interparlamentar.
Secretarul general al Parlamentului, Victor Agrici, a avut o întrevedere cu omologul său din Parlamentul European, Alessandro Chiocchetti. Pe parcursul discuțiilor, Victor Agrici și-a exprimat aprecierea pentru sprijinul constant oferit de Parlamentul European în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, subliniind caracterul esențial al acestui suport pentru promovarea reformelor și consolidarea instituțiilor statului. De asemenea, el a accentuat că asistenta europeană contribuie direct la modernizarea administrației parlamentare și la creșterea eficienței acesteia.
„Cooperarea interparlamentară reprezintă o componentă-cheie a acestui parteneriat. Ea facilitează schimbul de experiență, consolidează instituțiile democratice, îmbunătățește controlul parlamentar și promovează o guvernare responsabilă. Pentru țările candidate, aceasta contribuie, de asemenea, la armonizarea legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene și facilitează implementarea standardelor și valorilor democratice europene”, a menționat Secretarul general al Parlamentului. Prin acest cadru de colaborare, Republica Moldova poate prelua bune practici și modele europene de organizare și funcționare parlamentară.
Victor Agrici s-a referit și la implementarea Memorandumului de Înțelegere dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European, semnat la 18 martie 2026, precum și la programul de activități convenit pentru acest an. El a subliniat că documentul oferă o bază solidă pentru acțiuni concrete. „La nivel parlamentar, activitățile planificate vor consolida cooperarea dintre comisiile noastre, vor continua sprijinul acordat Platformei femeilor deputate, vor promova dialogul politic prin Dialogul Jean Monnet pentru Pace și Democrație, vor implementa Programul «Triunghiul democrației» și vor sprijini tinerii parlamentari din Republica Moldova prin Programul «Tinerii lideri parlamentari», cu accent pe procesul de aderare la Uniunea Europeană”, a menționat Secretarul General al Parlamentului. Aceste inițiative urmăresc o implicare mai activă a tuturor actorilor politici în procesul de integrare europeană.
În cadrul discuțiilor dintre Victor Agrici și Alessandro Chiocchetti a fost examinată și posibilitatea înființării unui Birou de Reprezentare al Parlamentului Republicii Moldova pe lângă Parlamentul European. O asemenea structură ar consolida prezența instituțională a legislativului de la Chișinău la Bruxelles și ar facilita un dialog mai rapid și mai eficient. Totodată, au fost analizate căile de extindere a oportunităților de instruire pentru personalul parlamentar și perspectivele organizării de conferințe, seminare și mese rotunde comune, axate pe prioritățile de reformă și pe provocările curente.
Delegația Parlamentului Republicii Moldova a fost formată din conducerea Secretariatului Parlamentului – Secretarul general, Victor Agrici, și Secretara generală adjunctă, Tamara Gheorghița –, precum și din reprezentanți ai Direcției generale juridice și ai Direcției asistență și dezvoltare. Vizita la Parlamentul European a avut drept scop principal consolidarea cooperării dintre administrațiile celor două parlamente, în contextul semnării recente a Memorandumului de înțelegere și al intensificării dialogului politic moldo–european.
Agenda vizitei a inclus întrevederi cu mai mulți eurodeputați, între care Dan Barna și Gheorghe Falcă, care au abordat perspectivele relațiilor bilaterale și sprijinul pentru reformele din Republica Moldova. De asemenea, reprezentanții Secretariatului Parlamentului Republicii Moldova au discutat cu Markus Winkler, Secretar general adjunct al Parlamentului European, Sanna Lepola, șefă a Direcției generale pentru parteneriate în domeniul democrației parlamentare, Pietro Ducci, șef al Direcției generale pentru politici externe ale Uniunii Europene, Oumar Doumbouya, șef al Direcției pentru birourile externe de legătură, Stephan Clark, șef al Direcției pentru birourile de legătură din cadrul Direcției generale comunicare, și Jesus Gomez, șef al Direcției pentru relațiile cu parlamentele naționale. Întâlnirile au permis un schimb detaliat de opinii privind consolidarea democrației parlamentare și coordonarea mai strînsă a agendelor legislative.
Imagine: Parlamentul Republicii Moldova.
17.07.2026
17:33
17.07.2026
17:11
17.07.2026
17:09
17.07.2026
17:09
17.07.2026
17:06
17.07.2026
17:02
17.07.2026
16:45
17.07.2026
16:42
17.07.2026
16:41
17.07.2026
16:40
17.07.2026
18:14
17.07.2026
17:33
17.07.2026
17:20
17.07.2026
17:11
17.07.2026
17:10
17.07.2026
17:09
17.07.2026
17:09
17.07.2026
17:06
17.07.2026
17:02
17.07.2026
16:50
17.07.2026
16:45
17.07.2026
16:42
17.07.2026
16:41
17.07.2026
16:40
17.07.2026
16:32
17.07.2026
16:20
17.07.2026
15:52
17.07.2026
15:37
17.07.2026
15:23
17.07.2026
15:22
17.07.2026
15:14
17.07.2026
15:14
17.07.2026
15:09
17.07.2026
15:05
17.07.2026
15:01
Studiu național: 89% dintre copiii din Republica Moldova sunt pregătiți pentru școala primară, dar persistă inegalități și nevoi de investiții în educația timpurie
Marea Neagră, transformată în zonă de război: bombardamentele rusești paralizează porturile și exporturile de cereale ale Ucrainei
Comisia Europeană confirmă haosul în gestionarea pestei la ovine și caprine, dar pasează Bucureștiului responsabilitatea pentru blocada exporturilor și despăgubirile fermierilor
Secretariatul Parlamentului de la Chișinău discută la Bruxelles deschiderea unui Birou de Reprezentare pe lângă Parlamentul European și aplicarea Memorandumului de înțelegere
















