SCENARIUL de la Soroca s-ar putea repeta la Ialoveni: Coaliție PD-PCRM-PSRM pentru a demite președintele raionului
8947
il.md
Președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, ar putea fi demis din funcție la una dintre ședințele viitoare ale Consiliului raional, după scenariul pus în aplicare recent la Soroca, când au fost ingonate problemele incluse pe ordinea de zi a ședinței administrației raionale și a fost pusă la vot ad-hoc o singură chestiune - demisia președintelui de raion.
Surse din cadrul Consiliului raional au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că aleșii democrați din consiliu ar încerca să adune cele 24 de voturi necesare pentru demiterea liberal-democratului Dimitriu, iar consilierii care nu acceptă ar fi șantajați cu dosare penale sau li s-ar propune remunerări sau funcții.
Deocamdată, democrații au reușit să adune 18 consilieri care au demis anterior cei doi vicepreședinți liberali ai raionului Ialoveni, printre care zece consilieri democrați, doi comuniști, un socialist și patru foști liberal-democrați care s-au declarat „independenți”.
Solicitat de Ziarul NAȚIONAL, președintele raionului Ialoveni, Anatolie Dimitriu, a confirmat parțial declarațiile surselor noastre. Dimitriu spune că a auzit și el că se adună voturi în consiliu pentru demiterea sa din funcție, dar nu se poate pronunța vizavi de presiunile la care sunt supuși consilierii.
Potrivit lui Anatolie Dimitriu, încercările de a-l demite sunt mai vechi. Anterior, primarii din raion ar fi fost impuși să semneze o declarație prin care cereau demisia lui Dimitriu pentru faptul că, de când este președinte de raion, cei mai mulți bani ar merge în primăriile conduse de liberal-democrați.
„Veneau la mine primarii imediat după ce semnau și își cereau scuze, zicând că au fost impuși s-o facă. Am publicat în ziarul raional informația și am demonstrat că, în perioada 2015 - 2016, de cei mai mulți bani au beneficiat primăriile cu primari democrați. Acum văd că nu mai insistă cu scrisoarea, nu mai au argumente. Din 2015, de când sunt președinte, am atras în raion investiții de peste 435 de milioane de lei pentru proiecte în curs de realizare. Altele urmează să înceapă. Cred că se tem că, dacă mă mai lasă, nu o să aibă nicio șansă la alegerile viitoare. Așa e astăzi politica în R. Moldova. E trist ce se întâmplă”, ne-a spus președintele Anatolie Dimitriu.
Ziarul NAȚIONAL a contactat mai mulți consilieri democrați care infirmă faptul că s-ar aduna voturi în consiliu pentru demiterea lui Dimitriu. „Nu porniți zâzania în raion, nu este adevărat”, ne-a tăiat-o scurt Anatolie Melenciuc, consilier democrat. Tudor Iasinschi, un alt consilier PD, afirmă că nu a discutat cu nimeni despre demisia președintelui.
Cel mai supărat a fost consilierul democrat Lilian Popescu, cercetat anterior penal într-un caz de extorcare a 180 000 de euro de la administratorul unei companii autohtone, care ne-a spus că următoarea ședință a Consiliului raional va avea loc pe 22 decembrie, iar pe ordinea de zi nu figurează chestiunea demiterii președintelui raionului.
„N-am auzit nimic, nu am semnat nimic... Nu este adevărat. Dacă dl Dimitriu nu poate dormi nopțile, întrebați-l pe el”, ne-a spus Lilian Popescu.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
09.11.2026
08:29
09.11.2026
08:17
09.11.2026
07:14
09.11.2026
00:19
08.11.2026
22:38
08.11.2026
22:34
08.11.2026
21:54
08.11.2026
19:19
08.11.2026
19:08
08.11.2026
18:44
08.11.2026
17:16
08.11.2026
13:23
08.11.2026
12:46
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”

















