Sat buzoian asediat de urși, abandonat de autorități: oamenii din Terca trăiesc „ca la grădina zoologică” și se tem pentru copii

La câteva săptămâni după ce a fost făcută publică povestea localnicilor din Terca, comuna Lopătari, județul Buzău, situația a rămas neschimbată. Urșii continuă să intre în gospodării, ucid animale și îi obligă pe oameni să rămână în case. Liliana Măzgaciu, mama care spunea că trăiește „ca în junglă”, afirmă acum că autoritățile nu au mai venit, iar localnicii aproape au încetat să mai ceară ajutor, pentru că și-au pierdut încrederea că cineva va interveni.

În urmă cu două săptămâni, Liliana Măzgaciu descria viața din satul Terca ca pe un coșmar fără sfârșit. Oamenii nu mai dorm liniștiți. Ies din casă cu frică. Își țin copiii înăuntru pentru că urșii ajung aproape zilnic în gospodării și par tot mai îndrăzneți.

Astăzi, femeia spune că, în realitate, nimic nu s-a schimbat. Din contră, urșii ajung și câte doi la o gospodărie, iar atacurile asupra animalelor continuă fără oprire.

„Vin în continuare urșii prin Terca și prin Lopătari. Fac pagube. Au intrat prin gospodării și au omorât păsări și alte animale. Acum fiecare gospodărie are câte doi urși. Fiecare acasă are grădină zoologică”, povestește cu amărăciune Liliana Măzgaciu.

După apariția poveștii în spațiul public, ea spera ca cineva să ajungă în sat, să vadă direct prin ce trec oamenii și să ia măsuri. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar dezamăgirea a crescut.

„Nu a venit nimeni să vadă care este situația. Nu s-a schimbat nimic. Urșii fac ravagii”, spune femeia, subliniind că fiecare zi seamănă cu precedenta.

Liliana povestește că animalele sălbatice aproape că nu se mai tem de nimic. Nu le impresionează zgomotele, nici prezența oamenilor în curți sau pe lângă case.

„Chiar ieri seară m-am dus să dau mâncare la cățel și m-am întâlnit cu ursul. Ăștia (n.r. - urșii) s-au obișnuit cu oamenii. Nu se mai sperie și se întorc mereu”, relatează ea, spunând că astfel de momente au devenit tot mai frecvente.

Localnicii mărturisesc că prezența urșilor a devenit o obișnuință nedorită și înfricoșătoare. Femeia repetă aceeași comparație care a impresionat deja mii de cititori după primul interviu.

„Parcă trăim la grădina zoologică. Sunt foarte mulți urși și îi vedem tot timpul”, spune Liliana, descriind sentimentul de captivitate în propriile gospodării.

De data aceasta, oamenii din sat nici măcar nu au mai sunat la autorități. Nu pentru că problema ar fi dispărut, ci pentru că au ajuns la concluzia că intervențiile nu aduc nicio schimbare reală.

„Nu i-am mai chemat. Oricum nu fac nimic. Mai stau și câte o oră sau două ca să le dau datele din buletin și, până la urmă, pleacă fără să rezolve problema. Am renunțat să mai sunăm”, declară femeia, explicând cum birocrația se termină tot fără rezultat.

În spatele acestor cuvinte se află luni întregi de teamă, nesiguranță și așteptare zadarnică. Liliana spune că oamenii din sat au senzația tot mai clară că au fost uitați de toți.

„Nu îi doare pe nimeni de noi. Nimeni nu se interesează ce se întâmplă aici”, spune ea, rezumând starea de abandon trăită de comunitate.

Viața de zi cu zi a ajuns să fie o succesiune de gesturi făcute cu mare prudență. Fiecare ieșire din casă începe cu o verificare atentă a curții și a împrejurimilor, mai ales seara și noaptea.

„Trebuie să facem treabă. Trebuie să ies din casă. Ies noaptea cu lanterna, mă uit în stânga și în dreapta și abia după aceea merg mai departe. Asta este singura soluție. Nu avem ce face”, spune Liliana, descriind rutina devenită obligatorie.

Cea mai mare teamă rămâne însă aceeași: că într-o zi un copil s-ar putea afla față în față cu un urs. Întrebată ce soluții vede, Liliana spune că autoritățile trebuie să intervină înainte să se întâmple o tragedie.

„Trebuie luate măsuri. Așa nu se mai poate. Mi-e frică pentru copii. Este de groază să trăiești așa”, spune ea, cerând insistent acțiuni concrete.

În Terca, timpul pare că s-a oprit în loc, dar frica nu se oprește. Oamenii continuă să privească atent înainte de fiecare pas făcut în curte sau în afara ei. Cainii continuă să latre în timpul nopții, iar urșii continuă să apară în gospodării ca și cum ar fi la ei acasă.

Speranța că lucrurile se vor schimba se stinge treptat, cu fiecare zi în care nimeni nu vine să vadă cum trăiesc oamenii din acest sat din Buzău și cu fiecare noapte în care urșii revin.