S-a găsit INVESTITOR pentru construcția unui STADION NAȚIONAL multifuncțional? Când urmează să înceapă construcția
3251
Președintele Igor Dodon susține că omul de afaceri din Arabia Saudită, Rashid S. Al-Rashid, este gata să investească bani în construcția unui complex sportiv multifuncțional în R. Moldova.
La o înțelegere în acest sens s-ar fi ajuns în cadrul unei întâlniri a președintelui Dodon cu Rashid S. Al-Rashid din Arabia Saudită, care este fondator și președinte al unui mare grup de companii din domeniul construcției, producerii energiei alternative, prestării serviciilor medicale, dezvoltării turismului, filantropiei etc.
„Am discutat despre construcția unui complex sportiv multifuncțional în R. Moldova. În următoarele luni ne propunem să selectăm terenul, să finalizam elaborarea documentelor de proiectare, pentru a începe în termene optime construcția acestuia. Mi-am exprimat încrederea că proiectul respectiv va fi lansat curând”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.
De menționat că Rashid S. Al-Rashid, potrivit lui Dodon, este membru al Comitetului Institutului Urban, consilier în Comitetul Arabiei Saudite pentru dezvoltarea țării și cel mai mare investitor în domeniul construcției parcurilor și zonelor de agrement din Dubai. „Domnul Rashid a manifestat un interes major pentru R. Moldova, în special pentru edificarea unor spitale, blocuri locative, magazine, hoteluri etc.”, l-a scris prezentat Dodon pe omul de afaceri.
R. Moldova nu mai are un Stadion Național, după ce fostul premier comunist, Vasile Tarlev, a dispus demolarea acestuia. În ultimii zece ani s-a tot discutat despre construcția unei arene naționale, însă de fiecare dată lucrurile s-au împotmolit la nivelul discuțiilor și promisiunilor.
13.08.2024
16:24
3947
Candidatul Tarlev, care a DEMOLAT cu tractorul Stadionul Republican, vrea să salveze FC Zimbru: L-a adus din România pe „domnul Liviu”, care vrea să-i ducă pe „zimbri” în Liga Campionilor. „Președintele Tarlev are o valoare deosibită în România”
29.03.2024
13:07
2960
VIDEO // Terenul fostului Stadion Republican, aflat în RUINE de 17 ani, va fi vândut Ambasadei SUA cu circa 15 MILIOANE de euro. Autoritățile au pus câteva CONDIȚII americanilor, care vor ridica pe acel loc noul sediu al AMBASADEI
13.12.2023
11:16
2033
Guvernul SUA trebuie să aștepte până în iunie 2024 pentru a intra în posesia terenului fostului Stadion Republican. Americanii vor să investească 250 de milioane de dolari în construcția noului sediul al AMBASADEI, dar APP nu poate stabili prețul
20.04.2022
16:41
5356
VIDEO // Gata cu RUINELE Stadionului Republican. Guvernul va vinde terenul de peste 5 hectare AMERICANILOR. Statele Unite ale Americii sunt pregătite să investească 250 de milioane de dolari pentru a construi o nouă ambasadă la Chișinău
07.12.2020
10:44
2131
VIDEO // Platforma „DA” a depus trei sesizări la Curtea Constituțională în legătură cu proiectele controversate aprobate de Parlament. „De fapt, am pregătit sesizări care sunt pe punctul de a ANULA, practic, ședința Parlamentului din 3 decembrie”
04.12.2020
15:13
3284
Avertisment pentru Dodon: „Decizia de ieri va afecta PROFUND relația cu SUA și nu doar. DISPERAREA nu este motiv pentru acțiuni iresponsabile. Dodon este obligat să NU promulge această decizie, altfel consecințele le va suporta personal”
03.12.2020
22:44
3749
Coaliția PSRM – „Pentru Moldova” ARUNCĂ în aer relația cu SUA. Ambasada SUA la Chișinău, reacție DURĂ: „Această abrogare încalcă dreptul internațional și afectează negativ relațiile dintre SUA și R. Moldova”
15.12.2016
12:19
3806
Parlamentul INTERZICE distrugerea stadioanelor de pe lângă școli. Voronin l-a LĂUDAT pe Diacov pentru inițiativă și l-a criticat pe Juravschi
16.09.2015
10:37
3909
Veteran al fotbalului moldovenesc: „Cmil și Tarlev trebuie SĂ STEA LA RĂCOARE pentru ceea ce au făcut în 2007”
18.03.2026
23:51
232
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:51
87
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
105
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
192
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
297
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
316
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
316
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
387
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
399
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
438
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
404
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
407
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
428
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
406
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
414
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
450
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
502
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
577
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
509
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
547
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
516
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
526
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
511
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
782
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
481
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
573
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














