Moscova pregăteşte o SURPRIZĂ pentru migranţi. Îi va afecta şi pe moldoveni


Federaţia Rusă ar putea introduce noi reguli pentru cetăţenii străini care vor să intre în ţară fără vize. Aceştia vor trebui să demonstreze la vamă că au resurse financiare care le-ar permite să se întreţină în perioada în care se află pe teritoriul rus. Un proiect de lege în acest sens a fost înaintat Dumei de Stat şi urmează să fie dezbătut până la sfârşitul anului.
Potrivit iniţiativei legislative, cetăţenii străini vor trebui să aibă la ei bani cheş sau să demonstreze prin acte că au deschis un cont bancar în care să fie o sumă ce ar depăşi de cel puţin şase ori minimumul de existenţă. În primul simestru al anului 2013, în Federaţia Rusă minimumul de existenţă pentru persoanele apte de muncă constituia 7 633 de ruble, circa 3 000 de lei. Dacă proiectul de lege va fi votat, gastarbeiterii moldoveni vor trebui să demonstreze la vama rusă că au cel puţin 18 mii de lei.
În anul curent, ministerul rus al Muncii a mai venit cu o iniţiativă legislativă care îi vizează pe gastarbeiteri. Orice muncitor străin va fi obligat să-şi cumpere poliţă de asigurare medicală înainte de a semna contractul de angajare în câmpul muncii.
Potrivit datelor oficiale, în Federaţia Rusă sunt circa 13 milioane de migranţi, dintre care aproximativ trei milioane ar fi în ţară ilegal.











































































