00:03:49 16.12.2025
Stiri

Topul ţărilor UE în care românii reprezintă cea mai mare comunitate. Care sunt cele mai importante minorități din România

Știri 23.12.2015 07:30 Vizualizări2251
Topul ţărilor UE în care românii reprezintă cea mai mare comunitate. Care sunt cele mai importante minorități din România

Românii au ajuns să se numere printre principalele minorităţi stabilite în Uniunea Europeană (UE). Cel mai recent raport Eurostat privind cetăţenii străini din statele UE arată că românii constituie principala minoritate de străini cu rezidenţă în străinătate în Spania, Italia şi Ungaria, minorităţi importante de români găsindu-se şi în Grecia, Cipru, Portugalia şi Slovacia, scrie b1.ro. Cei mai mulţi se află însă în Italia, apoi în Spania şi Germania, în cele trei ţări aflându-se aproape două milioane de români cu rezidenţă, cifra neluându-i în calcul pe cei aflaţi acolo temporar sau fără forme legale.

Astfel, conform Eurostat, cei mai numeroşi rezidenţi români se află în Italia, unde cei 1 081 400 de cetățeni ai României care s-au stabilit acolo reprezintă principala minoritate de cetăţeni străini. Urmează Spania, unde de asemenea cei 728 252 de români rezidenţi acolo sunt cea mai numeroasă minoritate de cetăţeni străini.

Românii din Germania ocupă locul trei ca număr, însă cei 245 248 de rezidenţi români de acolo sunt abia pe locul cinci ca minoritate acolo. Românii sunt cea mai numeroasă minoritate de rezidenţi străini şi în Ungaria, deşi numărul lor nu este foarte mare – 30 924.

În Grecia şi Cipru, românii reprezintă a treia mare minoritate de rezidenţi străini. În Grecia sunt înregistraţi 46 524 de români, iar în Cipru sunt 23 706 rezidenţi români, conform recensământului din 2011.

Românii reprezintă de asemenea a patra minoritate de rezidenţi ca importanţă în Portugalia (34 204) şi în Slovacia (4 941).

În acelaşi timp, România se numără printre statele UE cu cei mai puţini rezidenţi străini ca procent din populaţia totală, cu doar 0,4%. Ţări cu procente la fel de reduse mai sunt Polonia, Croaţia, Lituania sau Bulgaria.

În România, cele mai importante minorităţi de rezidenţi străini sunt moldovenii (10 952), turcii (8 143), chinezii (6 624), italienii (5 554) şi sirienii (3 588). De altfel, România este singurul stat UE în care cetăţenii din Siria ocupă un loc atât de important ca procent din rezidenţii străini stabiliţi.

În 2014, românii aflaţi în străinătate au trimis acasă peste 1,5 miliarde de euro.

Autor: Galina Munteanu
Stiri relevante
Top stiri
15.12.2025 08:04 623 Horoscopul zilei 15.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte