România, ÎNGRIJORATĂ de acțiunile unor partide politice de la Chișinău împotriva Curții Constituționale din Republica Moldova
2097
Ambasada României la Chișinău a luat notă „cu îngrijorare” de acțiunile unor partide politice de la Chișinău împotriva Curții Constituționale din Republica Moldova, inclusiv încercările acestora de modificare a componenței sale.
Potrivit unui comunicat de presă al misiunii diplomatice, toate aceste demersuri denotă „o lipsă de respect față de prevederile constituționale și afectează direct independența Curții Constituționale”.
CITIȚI și Situație FIERBINTE în R. Moldova: Ambasadorul SUA, întâlnire de URGENȚĂ cu Maia Sandu. „Încercare NECONSTITUȚIONALĂ de a submina CC prin eliminarea Domnicăi Manole”. Reacția șefului Delegației UE de la Chișinău
„Reamintim tuturor actorilor politici de la Chișinău importanța consolidării statului de drept și necesitatea evitării în consecință a oricăror decizii de natură să afecteze principiile democratice”, susține Ambasada României.
Amintim că, astăzi, majoritatea parlamentară de la Chișinău, formată din deputații socialiști, ai Partidului „ȘOR” și transfugi democrați, susținută „politic” de liderul „Pro Moldova”, Andrian Candu, a votat mai întâi o declarație privind „caracterul captiv al Curții Constituționale”, apoi a anulat decizia prin care Parlamentul a votat-o pe Domnica Manole judecător constituțional în 2019 și a înlocuit-o cu fostul procuror Boris Lupașcu.
Ultimele două decizii au fost contestate la Curtea Constituțională.
29.10.2026
10:04
29.10.2026
09:37
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
29.10.2026
08:39
29.10.2026
08:33
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
29.10.2026
10:04
29.10.2026
09:43
29.10.2026
09:37
29.10.2026
08:45
29.10.2026
08:41
29.10.2026
08:39
29.10.2026
08:33
29.10.2026
04:11
28.10.2026
23:55
28.10.2026
23:54
28.10.2026
23:48
28.10.2026
23:39
28.10.2026
23:05
28.10.2026
22:49
28.10.2026
22:10
28.10.2026
21:48
28.10.2026
21:47
28.10.2026
21:19
28.10.2026
19:56
28.10.2026
19:42
28.10.2026
19:14
28.10.2026
18:44
28.10.2026
18:28
28.10.2026
18:20
28.10.2026
18:08
28.10.2026
17:54
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională















