Rogozin spune că Plahotniuc ar fi luat DECIZIA de a-l declara persona NON GRATA în R. Moldova
4950
interfax.ru Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, căruia în luna iulie curent i s-a interzis accesul în R. Moldova, susține că liderul Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, ar fi cel care a luat decizia prin care a fost declarat persona non grata.
Rogozin a declarat la postul rusesc de televiziune „Rossia 24” că anume Plahotniuc ar controla „absolut tot” în R. Moldova și e persoana care i-a interzis accesul la Chișinău.
„De ce se întâmplă aceasta? Moldova este o țară mică și foarte des devine obiectul asupra căruia Vestul pune foarte multă presiune, americanii în primul rând. În plus, dezastrul din anul 1991 a condus la formarea grupurilor mafiote. În final, aceste grupuri mafiote s-au coagulat într-un grup mare în frunte cu un om, eu deja i-am pronunțat familia, domnul Plahotniuc, care controlează absolut tot în această țară”, a declarat Rogozin, citat de deschide.md.
Citește și: Purtătorul de cuvânt al lui Putin comentează decizia autorităților de la Chișinău de a-l declara PERSONA NON GTATA pe Dmitri Rogozin în R. Moldova
Amintim că Guvernul a decis, pe 2 iulie 2017, să-l declare pe vicepremierul rus, Dmitri Rogozin, persona non grata în R. Moldova. Oficialul rus nu va avea dreptul să intre sau să tranziteze R. Moldova. Propunerea a venit de la fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Gabur, iar drept motiv au fost invocate declarațiile vicepremierului rus din ultimul său interviu acordat postului „Rossia 24”, după ce acesta nu a putut ajunge în R. Moldova pentru a participa la manifestațiile din stânga Nistrului dedicate celor 25 de ani ai misiunii de pacificare din regiune.
Potrivit lui Galbur, în acel interviu, Rogozin a făcut „aprecieri defăimătoare și denigratoare” la adresa autorităților și cetățenilor R. Moldova, ceea ce reprezintă „o ingerință crasă în treburile interne ale statului nostru”.
Premierul Pavel Filip a adăugat atunci că declarațiile vicepremierului rus sunt „inacceptabile” și este de datoria autorităților „să protejăm demnitatea cetățenilor noștri”.
Menționăm că, în interviul de la „Rossia 24”, Rogozin a comparat delegația guvernamentală care a mers în anul trecut la Moscova cu „o șatră” care a venit să ceară „diferite lucruri mărunte” și l-a acuzat pe liderul principalului partid de la guvernare, Vlad Plahotniuc, că ar fi fost amestecat în incidentul de vinerea trecută, când nu a putut ajunge la Chișinău.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
24.07.2026
20:50
24.07.2026
20:45
24.07.2026
20:40
24.07.2026
20:26
24.07.2026
20:16
24.07.2026
20:14
24.07.2026
19:59
24.07.2026
19:58
24.07.2026
19:46
24.07.2026
19:34
24.07.2026
19:28
24.07.2026
19:10
24.07.2026
19:05
24.07.2026
18:54
24.07.2026
18:21
24.07.2026
18:07
24.07.2026
17:58
24.07.2026
17:50
24.07.2026
17:35
24.07.2026
17:19
24.07.2026
17:18
24.07.2026
16:54
24.07.2026
16:41
24.07.2026
16:35
24.07.2026
16:13
Parlamentul a votat în primă lectură noua lege care aliniază piața instrumentelor financiare la normele UE în Republica Moldova
Claudiu Manda îl acuză pe Ilie Bolojan că sacrifică sănătatea pentru tăieri bugetare
Trump, mesaj pentru Moscova și Beijing: nu vă implicați în conflictul cu Iranul
PlayStation Network, cădere globală de sistem reaprinde disputa dintre jocurile digitale și discurile fizice


















