Riscă 37 de ani de închisoare din lipsă de respect faţă de un câine
2494
Un internaut reţinut săptămâna trecută în Thailanda este urmărit în justiţie, întrucât a fost nerespectuos faţă de câinele regelui într-un comentariu publicat pe Facebook, riscând în total 37 de ani de detenţie pentru acuzaţii precum lezmajestate şi nerespectarea legii informatice, scrie mediafax.ro.
Justiţia îi reproşează inculpatului, un muncitor în industria de automobile în vârstă de 27 de ani, „un comentariu în care a luat în derâdere câinele regelui" pe pagina sa de Facebook.
Câinele regelui, Tongdaeng, este învestit cu o putere simbolică. El a fost folosit în trecut de către monarh pentru a transmite sfaturile acestuia naţiunii şi face obiectul unui film de animaţie, difuzat de la începutul lunii decembrie în sălile de cinema thailandeze, cu ocazia aniversării regelui. Animalul mai este și subiectul unei cărţi scrise de rege în 2002, care a fost interpretată ca un mijloc pentru suveran de a le aminti subiecţilor săi locul lor într-o societate foarte ierarhizată.
În acest dosar, acuzatul, Thanakorn Siripaiboon, aflat în stare de detenţie, a fost arestat marţea trecută în provincia Samut Prakan, situată în apropiere de Bangkok şi riscă în total 37 de ani de închisoare pentru mai multe acuzaţii - lezmajestate (acesta a apăsat de asemenea pe butonul „Îmi place" de sub o fotografie „deteriorată" a regelui), dar şi pentru nerespectarea legii informatice şi pentru că a publicat pe pagina sa de Facebook o schemă care explică ramificaţiile unui caz de corupţie care pune junta într-o situaţie jenantă. Acest caz are legătură cu proiectul faraonic al parcului Rajabhakti, dedicat ultimei dinastii a regilor Thailandei, în care responsabili militari de rang înalt sunt acuzaţi de corupţie.
În Thailanda, familia regală este protejată de una dintre cele mai stricte legi din lume. Orice persoană care îl jigneşte pe regele Bhumibol Adulyadej, în vârstă de 88 de ani, prezentat ca un semizeu, pe regină, pe moştenitorul lui sau pe regent este pasibil de 15 ani de închisoare pentru fiecare delict.
Într-un context de mare îngrijorare în jurul succesiunii la tron, regele fiind spitalizat de luni de zile, legea privind crima de lezmajestate este aplicată cu fiecare ocazie de către militarii aflaţi la putere.
15.01.2019
16:38
2563
ALTRUISM // A condus 3.700 de kilometri pentru a-i duce unui copil operat pe creier prietenul patruped
20.12.2018
13:45
3121
Rex, câine polițist, pensionat forțat. „Îl privim, are lacrimi în ochi”
18.12.2018
20:00
2712
Tot mai multe cupluri includ clauza „cățelul” în contractul prenupțial
11.12.2018
19:20
2907
DEVOTAMENT // Și-a așteptat stăpâna lângă casa arsă
23.11.2018
18:30
3892
Câinele care trăia sub o piatră funerară nu-şi plângea stăpânul. Animalul păzea un „secret”
07.09.2018
19:30
3280
VIDEO // O familie a crezut că un câine zgârie la ușă. Ce animal înfricoșător au găsit în prag
02.08.2018
20:30
3038
Un cartel columbian a pus 70.000 de euro pe capul unui câine
02.08.2018
08:02
3307
Un bărbat a rămas fără mâini și picioare după ce s-a lăsat lins de un câine. Cum a fost posibil
13.05.2018
14:42
2416
VIDEO // Cum își apără un câine stăpânul beat
27.03.2018
18:05
10087
AMUZANT // Romeo şi Julieta, versiunea canină. Ce faci când un gard îţi stă în cale?!
23.03.2018
18:03
2066
Scoțian găsit VINOVAT pentru că și-a învățat câinele să facă salutul nazist
18.03.2026
23:51
87
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
18.03.2026
23:25
105
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
18.03.2026
23:11
192
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
18.03.2026
21:25
297
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
18.03.2026
21:11
316
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026
18.03.2026
20:39
316
Șeful Patreon atacă „fair use-ul” invocat de companiile de AI și cere ca artiștii să fie plătiți pentru munca folosită la antrenarea modelelor
387
Interviurile cu inteligență artificială îi lasă pe tineri fără șansa la primul job?
18.03.2026
19:25
399
Maia Sandu: Incluziunea romilor este o obligație de respectare a demnității umane, nu o problemă de rezolvat
438
Mamă cere redeschiderea anchetei după moartea fiului într-o provocare online eșuată
18.03.2026
19:04
404
Microsoft ia la bord echipa startupului AI Cove, care își închide platforma de colaborare
18.03.2026
18:35
407
OECD lansează la Chișinău raportul privind piețe energetice funcționale și reforma întreprinderilor de stat în Republica Moldova
18.03.2026
18:17
428
Facebook își lansează propriul „Creator Fast Track” cu plăți garantate pentru a ademeni vedetele de pe TikTok și YouTube
18.03.2026
17:59
406
Concurs național pentru formarea formatorilor în educația multilingvă, lansat de UPSC și Ministerul Educației
18.03.2026
17:56
414
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Economie” în licee
18.03.2026
17:28
450
Banca Mondială investește peste 15,5 milioane de lei pentru echiparea digitală a 290 de școli și grădinițe din țară
18.03.2026
16:01
502
Republica Moldova semnează un nou parteneriat cu Enabel pentru modernizarea energiei și accelerarea tranziției verzi
18.03.2026
14:59
577
Investitori francezi interesați de modernizarea infrastructurii feroviare, urbane și de apă din Republica Moldova
18.03.2026
14:50
509
Companii franceze pregătesc investiții în energia regenerabilă și modernizarea rețelelor din Republica Moldova
18.03.2026
14:25
547
Cinci organizatori ai unui cazinou ilegal obligați să achite circa 19 milioane de lei prejudiciu la bugetul de stat
18.03.2026
14:07
516
Guvernul modifică regulile pentru exportul de energie și carburanți din Portul Giurgiulești și limitează vânzarea motorinei la 20 de litri
18.03.2026
13:42
526
Maia Sandu discută cu ministrul irlandez Thomas Byrne despre aprofundarea relațiilor bilaterale și accelerarea integrării europene a Republicii Moldova
18.03.2026
13:35
511
Guvernul impune noi obligații pentru combaterea ambroziei pe toate terenurile din țară
18.03.2026
12:28
782
Hipertensiunea face ravagii în România: jumătate dintre adulți și tot mai mulți tineri, în risc de infarct și AVC
18.03.2026
12:19
481
MEC lansează consultări publice pentru Concepția noii discipline liceale „Educație juridică”
18.03.2026
11:55
573
Dan Perciun promite școli model la Ungheni: investiții masive în infrastructură modernă și FabLab pentru elevi
OCDE prezintă la Chișinău studiul privind crearea unor piețe energetice funcționale în Republica Moldova
CEO-ul Nothing, Carl Pei, anunță sfârșitul aplicațiilor: smartphone-urile vor fi conduse de agenți AI care îți înțeleg intențiile
Nvidia își construiește în liniște imperiul de networking care rivalizează cu afacerea de cipuri
Directorul FBI confirmă: agenția cumpără din nou date de localizare ale americanilor, fără mandat, stârnind revoltă în Congres
1 MDL
1 EUR
20.09
1 USD
17.40
1 RON
3.95
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














