04:40:17 16.04.2024
Stiri

RETROSPECTIVĂ // 32 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova: De la rezoluția cu privire la suveranitatea RSSM, crearea mișcărilor separatiste de la Comrat și Tiraspol, până la independența votată ca pas intermediar pentru Unirea cu România

Actualitate 27.08.2023 08:58 Vizualizări2059 Autor: Ziarul National
RETROSPECTIVĂ // 32 de ani de la proclamarea independenței R. Moldova: De la rezoluția cu privire la suveranitatea RSSM, crearea mișcărilor separatiste de la Comrat și Tiraspol, până la independența votată ca pas intermediar pentru Unirea cu România


*În mod cert, dincolo de eșecurile ori realizările guvernărilor care s-au succedat de la 1991 încoace, cei 32 de ani parcurși de la ieșirea din „imperiul răului” au confirmat integral justețea obiectivului major al Mișcării de Eliberare Națională de la sfârșitul anilor '80 ai secolului trecut, materializat în Declarația de Independență a Parlamentului Republicii Moldova din 27 august 1991.

*Populația noului stat independent apărut pe harta politică a lumii și-a redobândit dreptul inalienabil la identitatea etnică, lingvistică și religioasă, la libertatea de a-și decide propriul destin, de a-și alege organele reprezentative ale puterii, de a vorbi nestingherit limba maternă, de a călători liber în afara granițelor și de a face ca Prutul să redevină un râu în interiorul spațiului românesc, nu o graniță sovietică despărțitoare de neam.

*Cât privește reunirea Basarabiei cu România, care rămâne singura cale ce „poate soluționa definitiv problemele cu care se confruntă românii din stânga Prutului” (prof. Al. Moșanu), războiul barbar declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și acordarea Republicii Moldova a statutului oficial de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană plasează problema respectivă într-un nou context istoric, deschizând perspectiva reunificării celor două state românești în cadrul proceselor integraționiste europene.





Suveranitatea, condiția firească și necesară a statalității Moldovei

Ideea suveranității Republicii Moldova a fost formulată la finele anilor '80, pe fundalul unor ample mișcări de eliberare națională ce se declanșaseră în acea perioadă practic în toate republicile fostei URSS. Obiectivul suveranității a fost formulat public pentru întâia oară la 20 mai 1989, în cadrul congresului constitutiv al Frontului Popular din Moldova (FPM), convocat de grupul de inițiativă al Mișcării Democratice, ales la 3 iunie 1988.

În rezoluția specială „Cu privire la suveranitatea RSSM” adoptată de congresul de constituire a FPM, se cerea realizarea deplină a suveranității național-statale fixate în Constituția Moldovei. Conform numitei rezoluții, în teritoriul RSSM erau declarate în vigoare doar legile adoptate și ratificate de către Parlamentul republicii. Suveranitatea însemna „dreptul inalienabil al republicii de a dispune și de a se folosi de întreaga sa avuție națională”. Totodată, republica suverană își rezerva dreptul de a ieși din Componența URSS, drept ce urma a fi realizat „pe baza voinței poporului, în conformitate cu prevederile Constituției”.

CITIȚI și EXCLUSIV // 27 august 1991. Pașii lui Alexandru Moșanu

În perioada care a urmat, organul legislativ al Moldovei, constituit în urma alegerilor parlamentare din 25 februarie – 10 martie 1990, constând din circa o pătrime dintre deputați din membri ai Frontului Popular din Moldova și susținuți în chestiuni esențiale inclusiv de reprezentanții PCM aflat în proces de reformare, a acționat anume în direcția materializării ideii suveranității Republicii Moldova.

Astfel, la 27 aprilie 1990, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la Drapelul de Stat, Tricolorul – roșu, galben și albastru, iar la 23 mai 1990, s-a operat schimbarea denumirii RSS Moldovenești în RSS Moldova.

La 23 iunie 1990, Parlamentul a adoptat istorica Declarație cu privire la suveranitatea RSS Moldova, după ce, anterior, declarații similare fuseseră adoptate de către Țările Baltice și Federația Rusă. În Declarația Parlamentului RSS Moldova, adoptată cu 240 de voturi pentru (64,69%), 16 împotrivă (4,31%) și 27 de abțineri (7,28%), dintr-un total de 380 de deputați aleși, se menționa că suveranitatea constituie „condiția firească și necesară a existenței statalității Moldovei”, că izvorul și purtătorul suveranității este poporul.

Conform documentului, „pământul, subsolul, apele, pădurile și alte resurse naturale aflate pe teritoriul RSS Moldova, precum și întregul potențial economic, financiar, tehnico-științific, valorile patrimoniului național” erau declarate „proprietatea exclusivă necondiționată a RSS Moldova”.

Documentul din 23 iunie 1990 prevedea instituirea cetățeniei RSS Moldova, garantând respectarea drepturilor tuturor locuitorilor, indiferent de naționalitate. Separația puterilor în stat era considerată principiul de bază al funcționării RSS Moldova ca stat democratic de drept. Conform ultimului punct – al 13-lea – textul Declarației urma să servească drept temelie pentru elaborarea Constituției RSS Moldova, perfecționarea legislației și „ca punct de plecare în pregătirea și încheierea Tratatului unional dintre R.S.S. Moldova și comunitatea statelor suverane”.

În aceeași zi a fost adoptată hotărârea Parlamentului cu privire la instituirea zilei de 31 august drept sărbătoare națională „Limba noastră cea română”, anulându-se, totodată, sărbătorirea zilei de 28 iunie. Tot atunci, prof. Alexandru Moșanu a expus textul Avizului Comisiei pentru aprecierea politico-juridică a Tratatului sovieto-german de neagresiune și a Protocolului adițional secret din 23 august 1939, precum și a consecințelor lui pentru Basarabia și Bucovina de Nord. Conform Avizului respectiv, pactul Molotov-Ribbentrop a fost declarat nul și neavenit din momentul semnării.

Ca urmare a proclamării suveranității RSS Moldova, la 3 noiembrie 1990 a fost adoptată și o nouă Stemă de Stat, cu străvechile simboluri românești – acvila și capul de bour.

CITIȚI și EXCLUSIV // 27 august 1991: Pașii lui Ion Hadârcă, șeful Guvernului din EXIL în acea perioadă

De la suveranitate la proclamarea independenței Republicii Moldova

După proclamarea suveranității, conducerea Republicii Moldova a urmat neabătut cursul politic spre desprinderea graduală de structurile perimate ale Uniunii Sovietice și spre proclamarea independenței de stat. La 27 martie 1991, în Republica Moldova s-a sărbătorit, pentru prima oară după aproape o jumătate de secol, actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie / 9 aprilie 1918.

Un alt eveniment semnificativ l-a constituit organizarea și desfășurarea, în zilele de 26 - 28 iunie 1991, la Chișinău, a Conferinței internaționale „Pactul Ribbentrop-Molotov și consecințele sale pentru Basarabia”. În Declarația adoptată la încheierea conferinței internaționale de la Chișinău se menționa că: „Anexarea de către Uniunea Sovietică a Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța, teritorii care nu-i aparțineau și asupra cărora nu avea niciun drept, a constituit primul act al tragediei naționale – sfârtecarea Basarabiei în anul 1940 – punând la grea încercare întregul popor român, și i-a adus imense suferințe și incalculabile daune. Trecerea totală a acestor teritorii în componența URSS a generat pentru decenii consecințe dramatice pentru întreg poporul român, îndeosebi pentru populația din teritoriile respective”. În finalul Declarației, Conferința de la Chișinău se pronunța în favoarea „unor soluții politice care să conducă la eliminarea actelor de injustiție și abuz comise prin recurgerea la forță, dictat și anexiuni atât în perioada premergătoare, cât și în timpul desfășurării celei de-al Doilea Război Mondial, în deplin consens cu principiile Actului Final de la Helsinki și ale Cartei de la Paris pentru o nouă Europă”. Aceasta, în accepția participanților la conferință, ar fi fost „nu numai un act firesc de justiție, în deplină concordanță cu exigențele dreptului și moralei internaționale și ale noii gândiri și conlucrării politice contemporane, dar și o contribuție de o deosebită importanță în crearea unui climat de încredere și înțelegere reciprocă, necesar pentru edificarea unei Europe noi cu un sistem viabil de securitate și cooperare pe continent”.

Justețea cursului ales de conducerea Republicii Moldova era confirmată și de modificările de atitudine intervenite între timp în rândul populației minoritare din republică. Astfel, într-o serie de sondaje efectuate în iunie 1991 de către Institutul Național de Sociologie din Moldova, 58% din respondenți s-au pronunțat pentru îndepărtarea de Uniunea Sovietică, iar în timpul loviturii de stat din 19 - 21 august 1991, suportul actului de independență a Moldovei s-a extins dincolo de cele 65% ale majorității etnice de moldoveni, constituind 79% din total.

CITIȚI și SONDAJ // Cum își imaginau R. Moldova peste 27 de ani deputații din primul Parlament care au semnat Declarația de Independență: „Numai nu visul urât care este R. Moldova azi”

În așa mod, proclamarea independenței de stat a tuturor celor 15 republici unionale și destrămarea, în consecință, a Uniunii Sovietice se afla, deja, în dependență doar de factorul timp, iar puciul comunist din 19 - 21 august 1991 de la Moscova nu a făcut decât să accelereze acest proces.

„Rusia merge numai în direcția subjugării de sine și a subjugării popoarelor vecine”

În condițiile în care, rând pe rând, Lituania, Letonia, Estonia, Georgia, Armenia, Ucraina, Republica Moldova își proclamaseră suveranitatea, refuzând de a mai recunoaște supremația juridică a Constituției și legilor sovietice pe teritoriul lor, ar fi fost firesc ca, drept răspuns la acele demersuri, Kremlinul să procedeze în conformitate cu principiul constituțional sovietic, potrivit căruia, în cazul în care una dintre republicile unionale ar fi insistat asupra dreptului la separare, centrul se angaja nu numai să-i recunoască acest drept, ci și să-i asigure condițiile necesare unei evoluții independente.

Dar, nu întâmplător, încă la mijlocul secolului al XIX-lea, filosoful rus P. Ceadaev menționa în această privință că „vorbindu-se despre Rusia, s-ar crede că se vorbește despre un stat ca multe altele, ceea ce nu corespunde realității. Rusia, contrar tuturor legilor de conviețuire umană, merge numai în direcția subjugării de sine și a subjugării popoarelor vecine”.

CITIȚI și DEZVĂLUIRE // De ce lipsește semnătura lui Petru Lucinschi de pe Declarația de independență

Evenimentele derulate de la data adoptării Declarației cu privire la suveranitatea RSS Moldova demonstrau cu lux de amănunte că Rusia – imperială, sovietică sau democratică – rămâne constant fidelă intereselor sale geopolitice sub orice guvernare și în orice circumstanțe. Acționând în acest sens și ca răspuns la pașii fermi ai câtorva republici sovietice spre obținerea independenței, conducerea URSS a ales drept antidot pentru procesele de dezintegrare a imperiului tactica stimulării separatismului în republicile „răzvrătite”.

Astfel, la 19 august 1990, liderii găgăuzilor de orientare ortodox-comunistă au convocat la Comrat „congresul deputaților poporului”, din partea localităților populate compact cu populație găgăuză, la care au proclamat „republica sovietică socialistă găgăuză”. La numai câteva zile de la acel „congres”, la 2 septembrie 1990, la Tiraspol are loc „cel de-al II-lea congres extraordinar al deputaților sovietelor” din unele localități nistrene, la care se proclamă o nouă „republică” pe teritoriul Moldovei – „republica sovietică socialistă moldovenească nistreană”.

Moscova a explicat „rațiunea” creării mai multor formațiuni statale pe teritoriul Republicii Moldova oarecum indirect, dar explicit. La 15 iulie 1990, A.I. Lukianov, președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS a remis pentru difuzare în ziarul „Izvestia” o declarație semnată de autoritățile autoproclamate de la Tiraspol și Comrat, prin care se cerea aderarea celor două formațiuni secesioniste la „tratatul unional”, obiectiv rămas neschimbat de-a lungul celor 32 de ani de independență a Republicii Moldova.

În vederea contracarării dezmembrării teritoriale, cu mijloace mai mult decât modeste, la 3 septembrie 1990 Sovietul Suprem al RSS Moldova a introdus în republică instituția prezidențială ca formă de guvernământ, declarând „congresele” de la Comrat și Tiraspol drept organe anticonstituționale, care generează încordarea situației social-politice. În pofida repetatelor apeluri ale Sovietului Suprem al Moldovei la „rațiune și comportament civilizat”, Moscova și-a urmat neabătut cursul spre dezintegrarea teritorială a republicii, singura rațiune constând în păstrarea, inclusiv cu prețul unui sângeros conflict armat – ceea ce s-a și produs în primăvara-vara anului 1992 – a avanpostului din vest al imperiului.

Așa cum o probează întreaga ei istorie, Moscova a interpretat dintotdeauna apelurile la comportament civilizat doar în sensul „civilizării” / anexării popoarelor vecine, al „familiarizării” forțate a acestora cu „bogata cultură rusă”, ce se poate produce exclusiv „în contact strâns cu Rusia democratică” și nicidecum în cel al respectului reciproc.

„Doar o republică decomunizată poate fi independentă”

Populația Republicii Moldova, ca și întreaga lume, a fost puternic impresionată aflând știrea despre evenimentele de la Moscova. Totodată, puciul a proiectat imaginea autentică a raportului de forțe politice în republică.

CITIȚI și DETALII // Cum a fost distrusă Declarația de Independență

Astfel, pe de o parte, la 19 august a fost adoptată Declarația comună a președintelui, Prezidiului Parlamentului și a Guvernului republicii în care puciul de la Moscova era calificat drept „lovitură de stat a forțelor reacționare”, reafirmându-se cursul ascendent al Republicii Moldova spre libertate și independență. În același timp, autoproclamatele „soviete supreme” de la Comrat și Tiraspol s-au grăbit să expedieze telegrame de salut lui G.I. Ianaev, capul puciștilor, în care susțineau acțiunile Comitetului de Stat pentru Situația de Urgență de la Moscova, exprimându-și disponibilitatea de a îndeplini orice dispoziții ale acelui comitet. O atitudine similară separatiștilor găgăuzi și transnistreni a adoptat și Partidul Comunist al Moldovei care, în pofida deciziei Guvernului republicii, a inserat în paginile oficiosului „Soverskaia Moldavia” toate decretele, hotărârile și comunicatele anticonstituționale ale conducerii autoproclamate de la Moscova.

În consecință, la 23 august 1991, imediat după zădărnicirea complotului împotriva organelor constituționale ale puterii, Prezidiul Parlamentului Republicii Moldova a adoptat hotărârea „Cu privire la Partidul Comunist al Moldovei”, în care se menționa că, „nefiind înregistrat în modul stabilit și acționând contrar legii, PCM caută cu orice preț să mențină regimul totalitar, sistemul administrativ de comandă și vechile practici. El a acționat împotriva renașterii naționale a poporului moldovenesc, a contribuit la formarea, pe teritoriul statului nostru suveran, a două pseudorepublici marionete ale Centrului, a pus obstacole în calea reformelor economice și politice, vădindu-și, astfel, caracterul conservator, reacționar”. În consecință, activitatea PCM pe teritoriul republicii a fost interzisă, iar averea acestuia - naționalizată și trecută în proprietatea statului.

Totuși, în pofida faptului că puciul a fost învins, situația din zonele secesioniste ale Republicii Moldova a rămas neschimbată. Liderii separatiști ai pretinselor „republici nistreană și găgăuză”, care au susținut oficial puciul de la Moscova, au continuat și după eșecul acestuia să acționeze cu sprijinul nemijlocit al trupelor regiunii militare Odesa, conduse de general-colonelul I.S. Morozov. Acesta nu numai a asigurat protecția separatiștilor de la Tiraspol și Comrat, ci le-a pus la dispoziție armament, mijloace de telecomunicații, personal militar etc. În plus, forțele armate sovietice au împiedicat activ organele de drept ale Republicii Moldova să ia măsuri pentru tragerea la răspundere a criminalilor de stat, adăpostindu-i pe teritoriul unităților militare de la Tiraspol.

„Ceasul cel mare al săvârșirii actului de justiție”

În aceste condiții, după ce atât Președinția, cât și Prezidiul Parlamentului, Frontul Popular din Moldova au condamnat vehement încercările nesăbuite ale puciștilor de nesocotire a dreptului popoarelor la autodeterminare, blocarea aspirației acestora la independență și suveranitate statală, președintele Parlamentului, prof. Alexandru Moșanu, a dat publicității, la 25 august, Hotărârea Prezidiului Parlamentului Cu privire la convocarea, în ziua de 27 august 1991, la ora 10:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, a unei Mari Adunări Naționale a cetățenilor, în legătură cu convocarea sesiunii extraordinare a Parlamentului Republicii Moldova, care urma să ia în discuție chestiunea proclamării independenței de stat.

Inaugurată cu binecuvântarea P.S. Vichentie, episcopul Tighinei, Marea Adunare Națională din 27 august a întrunit sute de mii de cetățeni veniți din marea majoritate a localităților Republicii Moldova, pentru a cere Parlamentului, care urma să-și înceapă lucrările la ora 12:00, proclamarea independenței de stat.

În luarea sa de cuvânt, referindu-se la recenta Hotărâre a Prezidiului Parlamentului de interzicere a activității Partidului Comunist al Moldovei, Președintele M. Snegur a apreciat că „doar o republică decomunizată poate fi independentă”, condamnând „fariseismul conducerii filialei PCUS din Moldova”.

În marea lor majoritate, vorbitorii – președintele Parlamentului, Alexandru Moșanu, prim-ministrul Valeriu Muravschi, poeții Grigore Vieru și Leonida Lari, deputații Ion Borșevici, Petru Soltan și Gheorghe Ghimpu – au subliniat necesitatea proclamării independenței de stat a Republicii Moldova. O notă distinctă în concertul de voci pro-independență a introdus discursul lui Mircea Druc, care a subliniat că „nu vom putea intra în Europa decât numai uniți”, – „eu nu pot fi independent fără a ști că mă ascultă și maramureșenii, mă ascultă și dobrogenii, mă ascultă și oltenii, și transilvănenii”, – respectiv, „abia atunci va avea semnificație independența noastră, când vom aborda și vota drept jurământ: Unire! Unire! Unire, români de pretutindeni!, creând condiții drepte și egale de existență alături de noi și pentru ucraineni, și pentru ruși, și pentru germani, și pentru evrei, și pentru toți cei care vor vrea să fie alături de noi, pe pământurile noastre strămoșești”.

De altfel, așa cum au observat mai mulți analiști și istorici, comparativ cu mesajul adunării precedente din 16 decembrie 1990, impregnat de un vibrant discurs patriotic românesc, vorbitorii din cadrul Marii Adunări Naționale din 27 august 1991 au dat prioritate unui stil abundent metaforic, unui limbaj al imaginarului istoric, - dovadă clară a indeciziei, a unui compromis cu realitățile din care avea să rezulte un alt vector al istoriei.

Marea Adunare Națională a adoptat o rezoluție în care cerea autorităților Republicii Moldova adoptarea unor decizii, inclusiv cu privire la imnul de stat „Deșteaptă-te, române!”, neparticiparea la elaborarea oricărui tratat asupra Uniunii, formarea Gărzii Naționale, trecerea frontierei de la Prut din subordinea Moscovei în jurisdicția Chișinăului, retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul Republicii Moldova ș.a.

Declarație de Independență ori Declarație de Unire a Republicii Moldova cu România?

După cum se știe, textul Declarației de Independență din 27 august 1991 a stârnit discuții aprinse și controversate încă înainte să fi fost votat de membrii Legislativului. Așa cum relata ulterior prof. Alexandru Moșanu, ședințele în care a fost discutat proiectul Declarației de Independență s-au desfășurat în seara zilei de 26 august și în dimineața zilei de 27 august, fiecare membru al Prezidiului având posibilitatea să-și expună punctul de vedere.

Cele mai aprinse și controversate discuții s-au încins în jurul preambulului Declarației, în care erau reflectate consecințele tragice ale actelor de dezmembrare a teritoriului național de la 1775 și 1812. În document se menționa că acele acte au fost infirmate de întreaga evoluție a istoriei și de voința liber exprimată a populației Basarabiei și Bucovinei în anul 1918 și se demonstra absența oricărui temei juridic al rapturilor teritoriale comise de URSS în 1940.

Așa cum aproape jumătate din cei prezenți și-au însușit punctul de vedere, după care proiectul documentului nu era altceva decât un act de argumentare a Unirii Republicii Moldova cu România și în vederea evitării riscului scindării deputaților în două sau în mai multe tabere și periclitării, în cele din urmă, a adoptării Declarației de Independență, membrii Comisiei pentru redactarea proiectului Declarației de Independență au găsit soluția de compromis, prin precizarea unor formulări și excluderea din preambulul documentului a referirii directe la actul Unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

Peste câteva ore de la găsirea acelui compromis, întruniți în ședință extraordinară și apreciind că „a sosit ceasul cel mare al săvârșirii unui act de justiție”, Parlamentul a proclamat Republica Moldova „stat suveran, independent și democratic, liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără nici un amestec din afară”, solicitând Organizației Națiunilor Unite admiterea ca membru cu drepturi depline atât în organizația mondială, cât și în instituțiile sale specializate. Textul Declarației de independență a fost adoptat cu 277 de voturi ale celor prezenți în ședință, reprezentând 74% din totalul deputaților Parlamentului. Declarația de Independență a fost votată unanim, fără dezbateri, inclusiv de cei circa 40 din totalul de 277 de deputați prezenți în ședință (14%), reprezentând etniile minoritare din Republica Moldova.

În aceeași ședință istorică au fost votate mai multe rezoluții și legi, suspendate o serie de articole ale Constituției Republicii Moldova, prin care se menținea dependența de structurile URSS, precum și a fost constituită o comisie pentru purtarea de negocieri cu administrația URSS în vederea asigurării independenței de stat.

Printr-o hotărâre aparte, la propunerea prim-vicepreședintelui Parlamentului, Ion Hadârcă, deputații au aprobat, cu 203 voturi, imnul de stat al Republicii Moldova „Deșteaptă-te, române!”.

În aceeași zi de 27 august a avut loc recunoașterea imediată și necondiționată de către România a independenței Republicii Moldova, constituind un act de maximă importanță pentru mișcarea de eliberare națională din stânga Prutului, menit să încurajeze și să dezvolte la un nivel calitativ nou relațiile dintre cele două state românești.

La 32 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, evenimentul istoric respectiv continuă să fie discutat și apreciat în mod contradictoriu și de pe poziții în mare parte opuse, unii istorici, analiști și oameni politici considerându-l materializarea și întruchiparea exactă a obiectivului mișcării de emancipare națională din a doua jumătate a anilor '80 ai secolului trecut, în timp ce alți autori, dar și actori politici consideră independența Republicii Moldova proclamată la 27 august 1991 o etapă efemeră și tranzitorie, necesitând a fi finalizată cu revenirea teritoriului rămas din Basarabia istorică după spargerea integrității ei teritoriale în vara-toamna anului 1940, în componența României, urmând exemplul Sfatului Țării din 27 martie/ 9 aprilie 1918.

În general, în anii perestroikăi, mai ales după ce Congresul deputaților poporului – cel mai înalt for din URSS – a condamnat public prevederile secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, recunoscând că sunt, „din punct de vedere juridic, lipsite de valabilitate din momentul semnării lor” (24 decembrie 1989), iar Conferința internațională de la Chișinău din 26 - 28 iunie 1991 a declarat că aceleași prevederi „au afectat direct populația și teritoriile Basarabiei, nordului Bucovinei și Herței – străvechi teritorii românești”, opinia larg răspândită și împărtășită nu numai de Frontul Popular din Moldova și de o mare parte a intelectualității, ci și de numeroși membri ai Legislativului de la Chișinău, de conducerea Parlamentului în frunte cu prof. Alexandru Moșanu, de un larg segment al populației, consta în faptul că Republica Moldova va urma, inevitabil, itinerarul în trei etape al mișcării de emancipare din anii 1917 - 1918: proclamarea Republicii Democratice Moldovenești (2 decembrie 1917); proclamarea independenței Republicii Democratice Moldovenești (24 ianuarie 1918); declarația de Unire a Basarabiei cu România (27 martie / 9 aprilie 1918).

Din nefericire, conjunctura regională și internațională pe fundalul căreia s-a desfășurat mișcarea democratică și națională din Basarabia/ RSSM la începutul și la sfârșitul secolului al XX-lea a avut numeroase similitudini, dar și tot atâtea deosebiri.

În ambele cazuri, s-au produs evenimente care au zguduit și destabilizat întregul sistem al relațiilor interstatale de pe continentul european: destrămareaImperiului țarist, în primul caz, și dispariția în neant a Uniunii Sovietice, în cel de-al doilea caz. În primul caz, Imperiul țarist s-a destrămat ca urmare a unui război mondial și a două revoluții produse într-un singur an, concomitent cu înfrângerea și umilirea Germaniei, în timp ce Uniunea Sovietică – un imperiu ideologic – s-a destrămat în condițiile Războiului Rece, deci fără război și oarecum inopinat, concomitent cu reunificarea celor două Germanii. În primul caz, Rusia țaristă, reconstituită sub forma Uniunii Sovietice în 1922, a reușit, în condițiile politicii izolaționiste promovate de SUA în perioada interbelică, să-și refacă imperiul recurgând la o alianță geopolitică cu Germania hitleristă; în cel de-al doilea caz, încercările legitime și firești ale noilor state ieșite din captivitatea sovietică de redefinire a securității lor naționale prin integrarea în spațiul european și euroatlantic se lovesc de ambițiile neo-imperialiste ale Rusiei de revenire cu orice preț în spațiul ex-sovietic, inclusiv pe calea unor războaie hibride și a șantajului nuclear, prin susținerea și stimularea fățișă a mișcărilor separatiste, nerecunoașterea noilor realități geopolitice de la încheierea Războiului Rece prin reanimarea conceptului anacronic al „lumii ruse”, ajungând la declanșarea de războaie în adevăratul sens al cuvântului, așa cum a procedat în 1992 față de Republica Moldova, ulterior față de Georgia, iar în prezent față de Ucraina.

În așa mod, în timp ce în primul caz, grație unei conjuncturi internaționale favorabile, Basarabia a reușit să se desprindă de Imperiul țarist în trei etape consecutive, proces finalizat cu votul Sfatului Țării de Unire cu România, în cel de-al doilea caz, conjunctura regională, dar și nepregătirea populației și a noii elite politice de la Chișinău au plasat pe un termen nedefinit etapa a treia a reunificării, stipulând doar că Republica Moldova este liberă „să-și hotărască prezentul și viitorul, fără niciun amestec din afară, în conformitate cu năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.


FOTO: Instantanee din presa vremii, colectate de Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie

Opțiunea unionistă în contextul integrării europene a Republicii Moldova

27 august 1991 a fost și rămâne ziua, luna și anul în care primul Parlament al Republicii Moldova, constituit în urma unor alegeri libere și democratice a decis, cu votul unanim al celor 277 de deputați prezenți în acea ședință istorică, ieșirea din componența Uniunii Sovietice în care fusese încorporată brutal în iunie 1940 și reanexată apoi în august 1944, proclamând solemn, în virtutea dreptului popoarelor la autodeterminare, în numele întregii populații a Republicii Moldova și în fața întregii lumi că „Republica Moldova este un stat suveran, independent și democratic”, solicitând tuturor statelor și guvernelor lumii recunoașterea independenței sale.

Așa cum menționa ulterior primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, prof. Alexandru Moșanu, speculațiile privind „ratarea, în august 1991, a Unirii Basarabiei cu Țara” sau „greșeala Bucureștiului de a recunoaște independența unei provincii românești” sunt pe cât de percutante, pe atât însă de ireale și irealizabile în anul proclamării independenței. Aceasta deoarece, în primul rând, Mișcarea de Eliberare Națională a avut în acel moment, datorită unor cauze obiective, limitele ei, iar, pe de altă parte, trebuia neapărat luat în considerare pericolul reprezentat în continuare de forțele imperiale: teritoriul republicii era împânzit cu unități ale armatei sovietice, organele de securitate, de interne și de pază a frontierei erau dominate de cadre filosovietice, iar minoritățile naționale priveau cu destulă suspiciune evenimentele în desfășurare.

Ca urmare a factorilor menționați, dar și a multor altor cauze de natură obiectivă și subiectivă, inclusiv dezbinarea în continuare a societății printr-un sistem politic cu peste 60 de partide politice, segmentul de drum rămas până la revenirea Republicii Moldova „în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale” s-a dovedit a fi mult mai lung și mai întortocheat decât și l-au imaginat artizanii independenței.

În mod cert, dincolo de eșecurile ori realizările guvernărilor care s-au succedat de la 1991 încoace, cei 32 de ani parcurși de la ieșirea din „imperiul răului” au confirmat integral justețea obiectivului major al Mișcării de Eliberare Națională de la sfârșitul anilor '80 ai secolului trecut, materializat în Declarația de Independență a Parlamentului Republicii Moldova din 27 august 1991. Populația noului stat independent apărut pe harta politică a lumii și-a redobândit dreptul inalienabil la identitatea etnică, lingvistică și religioasă, la libertatea de a-și decide propriul destin, de a-și alege organele reprezentative ale puterii, de a vorbi nestingherit limba maternă, de a călători liber în afara granițelor și de a face ca Prutul să redevină un râu în interiorul spațiului românesc, nu o graniță sovietică despărțitoare de neam.

CITIȚI și INTERVIU // Pașii academicianului Valeriu Matei pe 27 august 1991: „Un popor, parte a unui popor, care nu știe încă cine este, care e numele limbii sale materne, încotro trebuie să meargă - nu va ajunge vreodată undeva”

Cât privește reunirea Basarabiei cu România, care rămâne singura cale ce „poate soluționa definitiv problemele cu care se confruntă românii din stânga Prutului” (prof. Al. Moșanu), războiul barbar declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și acordarea Republicii Moldova a statutului oficial de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană plasează problema respectivă într-un nou context istoric, deschizând perspectiva reunificării celor două state românești în cadrul proceselor integraționiste europene.

În același timp, ambițiile neo-imperiale ale Rusiei putiniste de refacere, cu prețul declanșării unor războaie sângeroase sau/ și hibride, a unui pretins „spațiu sovietic” în care include, ostentativ, inclusiv Republica Moldova, constituie un avertisment și un argument puternic în favoarea accelerării demersurilor oficialităților de la Chișinău de integrare urgentă în spațiul european și în cel euroatlantic. Chiar până la realizarea acestui obiectiv este de luat în calcul posibilitatea și necesitatea edificării, la fel de urgente, a unei uniuni vamale moldo-române, după modelul țărilor Benelux din 1948, care a stat la baza edificării actualei Uniuni Europene.

Sunt, de altfel, obiective conținute în mod expres în textul Declarației de Independență, în care se cere în mod imperativ „retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul național al Republicii Moldova”, respectiv, dreptul și libertatea acesteia de a-și hotărî prezentul și viitorul „fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

Text semnat pentru Ziarul NAȚIONAL de Nicolae Enciu, doctor habilitat în istorie, cercetător științific principal, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova



Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md