Rețeta Tamarei Șchiopu // Supă-cremă din dovleac
2458
În timp ce bostanul este o cultură bine cunoscută în Moldova, rudele sale botanice – dovlecii de iarnă – sunt mai puţin populare.
Bostanii şi dovlecii sunt înrudiţi cu castraveţii, pepenii verzi (harbujii) şi pepenii galbeni (zămoșii). Ambele categorii – bostanii şi dovlecii – produc fructe pe plante gingaşe, târâtoare sau căţărătoare. Bostanii sunt de obicei de formă sferică sau ovală şi de culoare oranj, fiind folosiţi preponderent ca decor sau hrană pentru animale. Dovlecii însă sunt de o diversitate impresionantă, foarte nutritivi, iar formele lor variază de la„neobişnuite” până la „bizare”.
Există două grupe de dovleci:
1.Dovleacul de vară sau dovlecelul (numit în popor şi bostănel), care se recoltează şi se consumă la câteva zile după ce a înflorit, când fructele sunt tinere şi gingaşe.
2.Dovleacul de iarnă, care se recoltează în stare matură, are coaja groasă şi se păstrează bine iarna. Aceşti dovleci se coc toamna şi pot fi păstraţi şi utilizaţi toată iarna, chiar până în vară, dacă au condiţii potrivite pentru păstrare.
Cu cele nouăzeci de genuri şi peste şapte sute de specii, de toate formele, culorile şi aromele, dovleacul simbolizează însăşi natura şi diversitatea ei.
Originea sa se pierde în urmă cu mii de ani – în Europa, începând de la tărtace şi alte cucurbitacee,întâlnite în regiunea mediteraneană antică, dar şi în America, unde era cultivat destrămoşii incaşilor şi aztecilor.
Italia pare a fi leagănul dovleacului cu cele mai multe reţete notate în cărţile străvechi, cu picturi şi cu reviste în care figurează dovleacul, iar mai recent – cu numeroase baruri şi restaurante ce-i poartă numele – „Zucca”.
În ziua de azi, dovleacul e răspândit în toată lumea şi este întrebuinţat nu doar în alimentaţie, ci şi ca ornament domestic, în artele plastice şi la sărbătorile tradiţionale. Dovleacul poate fi alb sau galben, verde sau albastru, fiind folosit în stare proaspătă sau uscată. Pe apă, dovleacul uscat se foloseşte ca plută de înot şi ca năvod. Pescarii îl mai folosesc ca ploscă pentru vin şi ca vas în care se păstrează peştele prins. În gospodăriile rurale, tărtacele uscate se utilizează pe post de containere pentru sare, iar dovleacul uscat cu câteva seminţe lăsate înăuntru devine un instrument muzical specific – sunătoare.
În prezent, dovleacul e din nou în vogă. Căutările contemporane de legume noi, de culoare şi arome (calităţi întruchipate în dovleacul de iarnă) au făcut ca dovleacul şi rudeniile sale să se „reabiliteze” şi să reapară ca legume moderne, în ciuda originii lor antice.
Ciudăţenia dovleacului intensifică nobleţea sa, care a fost ridicată penoi culmi de către bucătarii italieni. Iar odată cu traducerea cărţilor de reţete italiene, această legumă şi-a ocupat un loc plin de respect pe masa lumii moderne. Şi dacă dovleaculîşi va extinde prezenţa pe masa noastră tot atât de rapid precum creşte în câmp, în viitor vom mânca nimic altceva decât dovleac. Mai jos vă ofer o reţetă simplă de supă delicioasă, pe care copiii de obicei o adoră.
În ediţiile următoare vă voi povesti despre calitaţile nutritive şi medicinale ale dovleacului, despre unele soiuri noi și foarte apetisante, iar ca să vă convingeți în persoană de frumuseţea şi versatilitatea dovleacului, veniti la Festivalul Etno Gastronomic BOSTANIADA de la Lozova, la 29 septembrie. Detalii despre acest eveniment inedit găsiţi pe pagina www.bostaniada.md.
Citat: Bostanul este cea mai măşcată legumă în lumea vegetală. Cel mai recent record de greutate a unui bostan a fost înregistrat în 2011, în Canada. Jim şi Kelsey Bryson din Ormstown, Quebec, au prezentat la un concurs local un exemplar gigantic de 824,85 kg.
Legenda: dovleacul simbolizează însăşi natura şi diversitatea ei.
Supă-cremă din dovleac
Această supă plină de vitamine poate fi pregătită din orice legume aflate la îndemână, cu dovleacul la bază. Pot fi folosiţi cartofi sau un pic de orez pentru a-i da o consistenţă mai densă. Pot fi folosite roşii proaspete sau conservate în suc de roşii, pentru un gust mai mistreţ. Poate fi folosit prazul, rădăcina de ţelină, pătrunjelul şi alte mirodenii pentru a-i intensifica aroma.
Ingrediente pentru 5-6 persoane
·1,5 litri de bulion preferat
·1,5 kg miez de dovleac, curăţat şi tăiat cubuleţe
·o ceapă curăţată şi tăiată mărunt
·trei morcovi curăţaţi şi tăiaţi rotile subţiri
·0,5 kg cartofi curăţaţi şi tăiaţi cubuleţe
·100 g unt
·sare şi piper
·crutoane sau caşcaval ras, după dorinţă
Mod de preparare
1.Într-o cratiţă adâncă se topeşte untul, în care se prăjeşte uşor ceapa până se înmoaie.
2.Se adaugă restul legumelor tăiate mărunt şi se amestecă bine până se învelesc toate în untul topit.
3.Se adaugă bulionul şi se fierbe la foc mediu timp de 15-20 de minute.
4.Când toate legumele sunt fierte şi moi, se ia supa de pe foc, se lasă un pic să se răcească, după care se dă prin blender până se obţine consistenţa unei creme subţiri.
5.Dacă această cremă este prea densă, se mai adaugă bulion sau apă fiartă până la consistenţa dorită.
6.Supa astfel pregătită se condimentează cu sare şi piper după gust şi se serveşte fierbinte, cu caşcaval ras sau crutoane.
Sfaturi utile
În perioada de post, untul poate fi înlocuit cu ulei vegetal.
Pentru un gust mai catifelat, când supa este gata, se adaugă 100 ml de smântână dulce de 10% şi se mai lasă puţin la foc fără a o da în clocot.
17.04.2026
20:17
557
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
12:01
828
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
09:18
796
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
00:06
938
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
20:54
862
Vreme mai răcoroasă și ploi răzlețe în Republica Moldova, vineri 17 aprilie 2026
16.04.2026
20:12
642
Peste 400 de elevi-mentori își împărtășesc experiența în campania „Matematica de la egal la egal”
16.04.2026
19:54
747
MEC instruiește peste 160 de maiștri-instructori pentru creșterea calității învățământului dual din Republica Moldova
16.04.2026
12:52
899
VIDEO, FOTO // Memoria durerii la Mingir - Monument și plăci comemorative pentru cele peste 1.400 de victime ale foametei organizate
16.04.2026
12:35
804
Ministerul Educației pilotează o nouă metodologie de incluziune pentru copiii cu cerințe educaționale speciale în grădinițe
15.04.2026
21:00
895
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, joi, 16 aprilie 2026
18.04.2026
08:23
115
Horoscopul zilei 18.04.2026
18.04.2026
02:42
472
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
18.04.2026
01:01
488
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
17.04.2026
22:05
476
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
17.04.2026
22:04
525
Hackeri exploatează noile breșe Windows Defender BlueHammer, UnDefend și RedSun după publicarea codului pe GitHub
549
Rogobete anunță la Washington extinderea secțiilor ATI la 4.000 de paturi și un nou spital pentru mari arși în București
17.04.2026
20:17
542
Moldova, sâmbătă 18 aprilie 2026: cer mai senin, vânt în intensificare și ploi locale
17.04.2026
18:33
602
Anthropic lansează Claude Design, instrument AI pentru prototipuri și prezentări create rapid în browser
638
Piedone îl atacă pe șeful ANPC în scandalul panourilor despre cezariană: „Ați confundat sănătatea publică cu protecția consumatorului”
17.04.2026
17:25
594
Legea secretă a spionajului american, la un pas de expirare: Congresul se ceartă pe protejarea americanilor de supravegherea fără mandat
17.04.2026
16:44
595
Startupul Loop strânge 95 de milioane de dolari pentru o platformă AI care prezice și previne blocajele din lanțurile de aprovizionare
17.04.2026
16:06
1187
Se așteaptă noi IEFTINIRI ale petrolului. Iranul anunță redeschiderea COMPLETĂ a Strâmtorii Ormuz pentru toate navele comerciale
17.04.2026
14:34
939
Alexei Buzu, replică dură pentru Ion Ceban, care „nu poate contrui nimic”: „Să protestezi împotriva modernizării satelor din inima Capitalei este un gest cinic”
17.04.2026
12:47
789
Economia Republicii Moldova se consolidează în 2025 prin investiții record, sectoare-cheie în creștere și cerere internă robustă
17.04.2026
12:01
819
134 de elevi alolingvi, reuniți la Chișinău la Olimpiada Republicană de limba și literatura română
17.04.2026
10:49
802
Tânăr de 25 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru răpirea și violul unei femei de 66 de ani
17.04.2026
10:12
830
Escroc din Moldova a înșelat o femeie stabilită în Germania cu promisiuni de căsătorie și 40 000 de euro, fiind condamnat la 9 ani de închisoare
17.04.2026
10:08
741
15 ani de închisoare pentru tânărul din Criuleni care a încercat să-și ucidă fratele geamăn
17.04.2026
09:29
987
Maia Sandu, în dialog cu liderii lumii la Antalya Diplomacy Forum, la invitația lui Recep Tayyip Erdoğan
17.04.2026
09:18
784
Tot mai mulți tineri aleg catedra: deficitul de profesori se reduce semnificativ în anul de studii 2026-2027
17.04.2026
08:28
766
Horoscopul zilei 17.04.2026
17.04.2026
02:00
906
Cofondatorul Netflix Reed Hastings părăsește consiliul de administrație pentru a se dedica filantropiei
17.04.2026
01:10
915
Startupul de robotică Physical Intelligence promite un „creier” generalist pentru roboți, capabil să învețe din mers sarcini neantrenate explicit
17.04.2026
00:06
930
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la limba și literatura rusă
16.04.2026
23:31
806
OpenAI își relansează Codex: agent AI care controlează desktopul, concurează frontal cu Claude Code de la Anthropic
Horoscopul zilei 18.04.2026
Sam Altman își extinde imperiul de verificare a identității: proiectul World ajunge pe Tinder, la concerte și în marile platforme online
OpenAI se desparte de Kevin Weil, Bill Peebles și șeful aplicațiilor enterprise, în timp ce închide proiectele Sora și OpenAI for Science
Zoom se aliază cu World ID pentru a bloca impostorii AI din ședințele video
1 MDL
1 EUR
20.16
1 USD
17.12
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39





Inapoi














