Reprezentanții Platformei „Pentru Moldova”, indignați că formațiunile care optează pentru declanșarea alegerilor parlamentare ANTICIPATE au ignorat invitația pentru elaborarea unei foi de parcurs. „Parlamentul nu se dizolvă cu lozinci în stradă”
2008
Facebook Platforma parlamentară „Pentru Moldova” susține că a așteptat astăzi la discuții în Parlament partidele și grupurile parlamentare, care ieri, în cadrul protestului din Piața Marii Adunări Naționale, au cerut organizarea alegerilor parlamentare anticipate, însă nimeni nu a venit pentru a identifica soluțiile juridice, dar și elabora o foaie de parcurs privind dizolvarea Legislativului și organizarea scrutinului.
Potrivit Platformei „Pentru Moldova”, reprezentanții partidelor respective declară în fața presei că vor dizolvarea Parlamentului R. Moldova, dar de fapt ar urmări alte interese. „Am lansat invitația către toate fracțiunile și grupurile parlamentare în privința inițierii unui dialog, la care au răspuns însă doar deputații socialiști. „Pentru Moldova” califică drept iresponsabil comportamentul celorlalte fracțiuni. Suntem nevoiți să constatăm că, din păcate, unii dintre colegii noștri deputați așa și nu au învățat să poarte răspundere pentru declarațiile și promisiunile pe care le fac în fața cetățenilor”, a declarat astăzi deputata Eleonora Graur, în cadrul unui briefing de presă.
În opinia sa, opoziției îi convine această situație în care „face declarații și proteste și nu-și asumă nicio responsabilitate”. „Ne-am convins că toate aceste declarații, inclusiv mitingul de protest de ieri din centrul Chișinăului sunt doar praf în ochii cetățenilor, iar așa-numitei opoziții de dreapta îi convine de minune situația creată - să protesteze, să facă declarații și să nu poarte răspundere pentru nimic”, a precizat Eleonora Graur
Ea a precizat că „Pentru Moldova” a invitat toate grupurile politice din Parlament la o discuție constructivă pentru a identifica soluții juridice care să permită dizolvarea legală a Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate. „Am fi avut multe subiecte de discutat, inclusiv administrarea statului în perioada campaniei electorale, agenda legislativă prioritară și multe, multe chestiuni care, dacă nu vor fi puse la punct, riscă să arunce țara într-o criză economică, socială și pandemică profundă”, a declarat Eleonora Graur.
Și deputatul Denis Ulanov a menționat că pentru dizolvarea Parlamentului sunt necesare soluții juridice.
„Parlamentul nu poate fi dizolvat cu lozinci în stradă”, a menționat acesta, făcând referire la acțiunile de protest din ultimele zile. „Vreți alegeri anticipate sau scandal interminabil în jurul acestui subiect? Vreți dizolvarea Parlamentului sau o nouă criză politică? Dacă într-adevăr intenționați să dizolvați Parlamentul și să declanșați anticipate, haideți să discutăm, să analizăm cum să le facem cu pierderi cât mai mici pentru țară și cetățeni”, a punctat Ulanov.
25.03.2026
21:11
316
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
1945
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
326
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
339
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
384
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
625
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
419
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
423
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
446
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
447
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
21:11
267
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
1343
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
276
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
287
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
343
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
579
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
394
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
401
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
429
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
422
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
583
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
862
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
25.03.2026
13:36
487
Guvernul introduce noi restricții și investiții de urgență pentru protejarea sistemului energetic și reducerea consumului în timpul stării de urgență
25.03.2026
12:17
561
Maia Sandu, vizită oficială în Slovacia pentru sprijin european și noi acorduri economice
25.03.2026
11:45
961
AUDIO, FOTO // „Munte de bani” la nordul R. Moldova: peste 120.000 de euro ridicați de procurori după destructurarea unei caracatițe a mitei în transporturi
25.03.2026
11:44
530
Campania „Fii PRO! Alege să fii profesor!” promovează cariera didactică la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, cu indemnizații de până la 200.000 de lei pentru tinerii profesori
25.03.2026
11:36
1515
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
25.03.2026
10:26
590
Maia Sandu, la Ungheni: dialog național despre siguranța copiilor online, sprijin pentru afaceri locale și proiectul Podul de Flori
25.03.2026
09:38
619
Tată și fiu din Ucraina, condamnați la închisoare pentru escrocherie de peste 1 milion de lei după ce s-au dat drept polițiști în Bălți
25.03.2026
08:00
630
Horoscopul zilei 25.03.2026
25.03.2026
06:11
659
Startupul fondat de un fost Thiel Fellow lansează Guardian, drona americană care promite să înlocuiască elicopterele de poliție
25.03.2026
02:42
726
OpenAI închide aplicația Sora, rețeaua socială de deepfake-uri care a stârnit controverse și un acord eșuat cu Disney
24.03.2026
23:23
741
Spotify introduce „Artist Profile Protection” pentru a bloca piesele AI atribuite greșit artiștilor
24.03.2026
22:51
636
OpenAI își abandonează planul de a face din ChatGPT un magazin online și îl transformă într-un ghid de informare pentru cumpărături
24.03.2026
22:50
613
Arm își lansează primul procesor propriu pentru centre de date AI, după 36 de ani de licențiere a arhitecturilor
Poliția de Frontieră va primi al treilea lot de echipamente de la Asociația Investitorilor din România
În amintirea tatălui meu, Petru Bogatu
Victor Chiriliă // Parteneriatul Strategic între R. Moldova și România pentru integrarea europeană a republicii noastre împlinește 10 ani
Nicolae Negru // „Eu, Filimon Boghiu…”
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.43
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














