Reprezentant PL: Suspendarea lui Dodon din funcție pentru a cincea oară, „un simulacru”. „PD și PSRM sunt deja în campanie electorală”
1652
Suspendarea pentru a cincea oară din funcție a președintelui Igor Dodon ar fi „un simulacru”, în opinia vicepreședintelui Partidului Liberal (PL), Valeriu Munteanu.
„PD și PSRM sunt deja în campanie electorală (iar CEC nu vede asta), mimând, (într-un proces cu intensitate ce va crește către data alegerilor parlamentare) antagonismul de viziuni și acțiuni între cele două partide, aflate în proces de îngemănare. Prin acest simulacru, Plahotniuc și Dodon vor să convingă cetățenii Republicii Moldova că binomul nu există și fiecare este pe cont propriu. Fals, alianța dintre aceștia este tot mai vizibilă și tot mai răsunătoare sunt reverberațiile acțiunilor comune ale acestor două partide de a „îmblânzi” opinia publică internațională în privința unui plan de federalizare a Republicii Moldova, acțiune realizată sub înrâurirea distrugătoare a Moscovei”, a comentat decizia de astăzi a Curții Constituționale Valeriu Munteanu.
Menționăm că magistrații Înaltei Curți au decis astăzi că șeful statului Igor Dodon va fi suspendat temporar din funcție, pentru că a refuzat să promulge cinci legi revotate în Parlament. Dodon a promis că acestea vor fi „anulate” după alegerile parlamentare din februarie 2019.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
16.10.2026
21:40
16.10.2026
20:40
16.10.2026
20:21
16.10.2026
20:18
16.10.2026
19:55
16.10.2026
19:33
16.10.2026
19:32
16.10.2026
19:30
16.10.2026
19:27
16.10.2026
19:22
16.10.2026
18:58
16.10.2026
18:09
16.10.2026
18:03
16.10.2026
18:02
16.10.2026
17:34
16.10.2026
17:28
16.10.2026
17:19
16.10.2026
16:48
16.10.2026
16:35
16.10.2026
16:27
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Mascaradă de pe PRISPA casei // Ion Ceban, prins în propriul joc de manipulare: După ce a somat Guvernul să ia măsuri urgente din cauza dronelor, primarul atacă dotarea Armatei Naționale cu drone interceptoare
Maia Sandu, despre noua hartă cu 273 de primării și lichidarea birocrației din raioane: „A fost amânată de frica nepopularității”
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia


















