REPORTAJ // Sărbătorile într-un cătun PUSTIU din R. Moldova

Depopulare // O bătrână din satul Pojarna, raionul Ungheni, este singura locuitoare care mai așteaptă ca urătorii și colindătorii să-i calce în ogradă

O localitate „fantomă” în care au mai rămas să trăiască permanent doar două familii prinde viață pe timp de iarnă. Zeci de persoane dau buzna în gospodăria mătușii Anica. Sunt copiii, nepoții și strănepoții care vin s-o ureze de sărbători. Și străinii din satul vecin, mai ales copiii, își amintesc că la marginea pădurii Pojarna sunt câteva căsuțe care stau într-o liniște apăsătoare ce abia așteaptă să fie dispersată de clinchetul unor clopoței.

Există oficial pe hartă, este un sat care face parte administrativ din comuna Sinești, dar în realitate nu pare a fi mai mult decât o mahala. Cele patru căsuțe pot fi găsite cu greu de străini. Niciun indicator pe traseul central care duce spre Ungheni nu înștiințează că la stânga este un sat numit Pojarna. În intersecție stă un panou cafeniu pe care e scris cu litere mari „Club Bahmut”. Este o bază de odihnă, „vecina satului”, cum spun pojărnenii. Un drum îngust, pe care glodul a pus stăpânire, nu-ți dă de bănuit că ar duce spre casele oamenilor. Te ghidează doar pilonii și liniile de electricitate, semn că cineva, la capătul potecii, mai este conectat la civilizație. Vedem prima căsuță pe al cărei hogeac iese fum, iar în curte doi bărbați spală o mașină.

„Nu vând casa nici să mă împuști”

Uimiți să vadă străini prin zonă, tinerii ne întreabă ce căutăm. Îi rugăm să ne ajute să ajungem la Pojarna. „Nu vedeți că ați ajuns în sat?”, ne întreabă zâmbind Maxim, unicul bărbat care locuiește cu familia în acest cătun. În jur mai vezi două case, care par a fi abandonate și una renovată recent. Acoperișul din țiglă metalică de culoare verde ne atrage privirea. „Acolo trăiește mătușa Anica. Dacă vreți să întrebați ceva, ea este primărița noastră”, adaugă Maxim. Insist să-mi spună cum de au rămas să locuiască într-un sat care se pare că a ajuns la apusul existenței. „E tare frumos la noi. Avem pădure, iaz. Suntem lângă șosea. Pot să vând casa și mâine, dar nu mă duc de aici nici să mă împuști”, afirmă tânărul, supărat parcă de întrebarea pe care i-am pus-o. Acesta și-a convins și soția că e cel mai bun loc unde poate să-și ducă traiul în liniște o tânără familie. Maxim nu se arată deranjat că sătucul nu are un drum normal, o grădiniță sau școală unde să învețe copilașul său care are acum zece luni. „Da’ noi cum am învățat? Ne duceam la Bahmut. Dacă ai cap și dorință, te descurci și aici”, adaugă apăsat tânărul.

21 de locuitori

„Pe ăsta nu-l convingi așa ușor ce este civilizația. Iaca feciorul meu a fost în Anglia și când mi-a povestit cum trăiesc acolo… La noi nu-i viață”, intervine Ion, un bărbat dintr-o mahala mai nouă a satului vecin Bahmut, care venise în ogradă la Maxim să-și spele mașina. „El are apă. Fac mașina frumoasă și o pun la iernat. Până la primăvară nu o mai scot. Acum e glod până la urechi și mai pe urmă e omăt”, argumentează Ion. Bărbatul lasă supărarea și ne întreabă repetat de ce am venit în Pojarna. Îi zic că am vrut să vedem cum trăiesc 21 de oameni într-un sat, atâți locuitori are Pojarna potrivit datelor recensământului din 2004. „Cred că au numărat și mâțele, și câinii”, încep să râdă bărbații. Aceștia ne ghidează spre casa mătușii Anica, „care știe tot” despre acest sat.

Rușii au distrus satul

Ne îndreptăm spre casa cu țiglă metalică pe care am văzut-o din depărtare. La poartă ne întâmpină o bătrână care ne privește nu prea prietenos, iar un cățel latră cu înverșunare, semn că nu vede străini atât de des pentru a-și dezmorți glasul. Ana Bulimaga ne spune de după gratiile porții că locuiește de 55 de ani în Pojarna. Aici a rămas să-și crească cei opt copii, chiar dacă rușii i-au alungat toți vecinii peste deal.



„Pe atunci satul era mare și avea pământuri bogate pe care le-au luat rușii. Au demolat construcțiile și au arat tot. Nouă ne-au făcut o brazdă până la pragul casei, dar așa am rezistat. Vecinii s-au mutat peste deal. Și-au făcut case la Sinești, iar noi am rămas”, își amintește femeia. Familia Bulimaga, care creștea opt copii, nu a fost în stare să-și ridice o altă casă în localitatea vecină și a rămas singură în „satul fantomă” Pojarna. „După ce au plecat rușii, s-au făcut casele astea, dar acum sunt pustii. Iată acolo vine o femeie numai vara și lucrează pământul, în restul anului e la Chișinău. În dreapta trăiește Maxim, singurul meu vecin”, ne arată mătușa Ana spre casele din apropiere.



Prințesă de sărbători

Bătrâna ne spune că nu se aștepta să o mai viziteze cineva înainte de sărbători, Anul Nou și Crăciunul fiind singurele zile când ograda sa se umple cu oaspeți. „Vin copiii, nepoții și șase strănepoți. Toți cu daruri și urări. Atunci eu stau ca prințesa. În fiecare an primesc colindători. Vin cete întregi de copii din Bahmut. Așa cum este, glod sau zăpadă până la genunchi, mă bucur că ajung și pe la casa mea”, îi dau lacrimile femeii. „Vecinii mei se duc la soacră, la Călărași, de sărbători și eu ce, să stau ca un pusnic în satul ăsta?, întreabă indignată bătrâna.

„La mine e Europa”

Bătrâna nu vrea să-și petreacă sărbătorile departe de casă. Fiecare dintre cei opt copii pe care i-a crescut ar fi bucuros să o ia la el de Crăciun. „Mă roagă, dar eu de aici nu mă duc. O singură dată am fost în Italia la fiică și nu știam cum să vin mai repede acasă. Trebuia să stau trei săptămâni, dar am rezistat numai două”, spune mătușa Ana, iar eu întreb curioasă ce nu i-a plăcut în Europa. „Dar ce, la mine nu-i Europa?”, ne-o taie scurt bătrâna. „Copiii au renovat casa, am apă la robinet, veceu în casă, cabină de duș și mașină de spălat automată”, continuă mătușa Ana, enumerând elementele care în viziunea ei ar demonstra că trăiește ca în Europa.

Sub supravegherea autorităților

Cele două familii din Pojarna care locuiesc permanent în sat sunt vizitate uneori de primarul comunei Sinești din care face parte localitatea „fantomă”. Funcționarul recunoaște că oamenii nu au o viață ușoară, dar este convins că sătucul nu este sortit pierzaniei. În ultimii ani, tot mai multe persoane sunt interesate să cumpere pământuri în zonă, să-și ridice case de vacanță sub pădure sau să dezvolte o mică afacere în agricultură. Un agent economic a arendat iazul din Pojarna, iar în apropiere și-a plantat o livadă. „Acum sunt puțini locuitori, dar cred că va fi mai populat. Chiar dacă primăria e departe, ne străduim să ținem legătura cu oamenii de acolo. Ei vin destul de des la Sinești după pensie și indemnizații. Au fost la votare. Iar acum, de sărbători, sper să vină la Casa de cultură să participe la evenimentele frumoase pe care le organizăm. Viața merge înainte”, ne spune Iurie Țăruș, primarul comunei Sinești.

Valeriu Sainsus, demograf: „Vor dispărea 150 de sate”

Potrivit calculelor demografice, în următoarea etapă, mai mult de 150 de sate din R. Moldova ar putea să dispară. Este imposibil să oprim procesul de depopulare. Oamenii emigrează ori spre oraș, ori în străinătate. Și autoritățile forțează nota pe unele segmente. De exemplu, într-un sat unde au fost închise grădinița și școala copiii sunt deprinși de la vârste fragede să migreze spre alte sate la studii. Cum să-i convingi când vor crește să rămână în satul de baștină? Satele mici oricum se vor distruge. Așteptăm datele ultimului recensământ să vedem și noi pe cât este de gravă situația și cum s-a schimbat în ultimii ani. Ulterior, demografii ar putea veni cu recomandări către autorități și soluții pentru ca populația să fie menținută în teritoriu.

Localitățile din R. Moldova care au mai puțin de 20 de locuitori, potrivit recensământului din 2004