Reportaj // În căutarea Mării Negre

Prezenţă-absenţă// Chiar dacă nu avem acces direct la Marea Neagră, trăim cu marea în suflet

La teatru-spălătorie a avut loc o întâlnire cu scriitorul și regizorul de film Maarten de Kroon (aflat în R. Moldova în rezidenţă, în cadrul unui proiect al „Satellietgroep” din Olanda), precum și o primă vizionare a filmului său, aflat încă în proces de lucru, „From Moldova to the Black Sea” („Din Moldova la Marea Neagră”). Filmul este o colecţie de povestiri, amintiri, istorii şi opinii despre Marea Neagră şi R. Moldova, un film care explorează modul în care marea a influenţat societatea noastră.

Memorie colectivă

Majoritatea celor prezenţi la proiecţia filmului s-au recunoscut în povestirile şi amintirile celor câţiva cetăţeni moldoveni intervievaţi de către Maarten de Kroon şi deveniţi cu această ocazie personaje ale filmului. Pelicula reproduce în miniatură părerile existente în societatea moldavă despre însemnătatea Mării Negre pentru locuitorii dintre Prut şi Nistru, despre relaţiile noastre cu acest segment geografic. Dacă e să ne amintim de trecutul acestei regiuni, şi astăzi mai găsim scoici în solurile noastre, ca nişte rămăşite de memorie că pe actualul teritoriu al R. Moldova se întindea cândva Marea Sarmatică. Iar Marea Neagră, din punct de vedere hidrologic, nu este decât un rest al Mării Sarmatice. Unii consideră că, odată cu căderea Uniunii Sovietice, în 1991, R. Moldova a pierdut accesul direct la Marea Neagră. Alţii cred că R. Moldova a pierdut Marea Neagră cu mult timp în urmă, şi anume în 1940, când sovieticii au anexat Basarabia şi au creat RSSM. Însă indiferent de aceste opinii contradictorii, fiecare dintre personajele filmului afirmă într-un mod direct sau mai nuanţat că marea face parte din universul lor lăuntric şi că o poartă cu sine oriunde ar fi.

Recuperarea mării

Nostalgia este evidentă pe chipurile oamenilor după vremurile când puteau circula liber, fără graniţe, după weekendurile petrecute la mare, la Odesa, la preţuri accesibile, după vacanţele petrecute în taberele de pionieri şi lunile de miere trăite la Zatoka, Sergheevca, Koblevo şi în alte locuri de pe coasta Mării Negre. Deşi ne despart doar 160 de kilometri de mare, astăzi, din cauza graniţei cu Ucraina şi a costurilor călătoriei, puţini îşi pot permite să meargă la mare la odihnă. De aceea, oamenii se mulţumesc cu ceea ce au. Cineva afirmă pe bună dreptate că lacul Ghidighici este pentru noi „un fel de mare”, de vreme ce o bună parte din cetăţenii moldoveni care merg la scăldat într-acolo nu au văzut marea niciodată. Altcineva a făcut nişte calcule matematice şi a ajuns la concluzia că, pentru a vedea Marea Neagră cu ochiul liber, ar trebui să construim un zgârie-nori de 1 700 de metri înălţime. Aceasta în condiţiile în care cea mai înaltă clădire din lume se află în Dubai şi are 828 de metri. Tot din acest film aflăm despre un iaht ancorat de ani de zile în curtea unui bloc din Chişinău, ca o relicvă a posesorului său – un bătrânel visător pentru care paradisul pe pământ ar fi libera circulaţie în toată lumea, ca pe vremurile URSS, când marea va aparţine tuturor.