REPORTAJ FOTO // Cavaleri de onoare și expoziții cu lucrări de colecție în Noaptea Muzeelor la Chișinău
2178
ExpozițiIle de motociclete, păpuși, tablouri, flaşneta lui Adrian Oswalt din Germania, luptele cavalerilor, prezentarea teatralizată „Din neam de viteji", susţinută de studenţii Academiei „Ştefan cel Mare" sunt câteva dintre activitățile la care s-au adunat aseară sute de vizitatori ai Muzeului Național de Istorie al Moldovei.
Cu genericul „Noaptea la muzeu - Timp al poveștilor adevărate”, Noaptea Internațională a Muzeelor 2015 a adunat vizitatori din toate colțurile țării, dar și de peste hotarele ei, iar cei mai impresionați au fost copiii, care au dansat, au cântat, au pozat alături de cavaleri, iar unii dintre ei s-au lăsat și în mâinile unui pictor, care le-a creat adevărate opere de artă.
„Am venit aici pentru a promova tradițiile militare. Ne-am străduit să o facem prin mai multe modalități, nu doar prin prezentarea unor cărți, dar și în fotografii. Foarte mulți cetățeni ne-au spus mulțumesc în special pentru faptul că am prezentat istoria și în forma acestor căni, acum nu sunt în vânzare, dar sperăm că în viitorul apropiat vom pune la dispoziție fiecărui cetățean atât aceste căni, cât și cărți, pentru ca să fie cunoscute tradițiile militare”, ne-a spus Eugen Peleciu, sergent inferior de poliție, student la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”.
În cadrul evenimentului, oaspeții au gustat din diferite dulciuri, înghețată, dar și frigărui copt direct în curtea muzeului.
Cozi s-au creat și la proiecţiile de film documentar din cadrul Festivalului CRONOGRAF, ediţia a XII-a, la jocul pentru public „Camera misterelor", dar și la workshopul „Istoria păpuşii de colecţie", susţinut de comunitatea creatorilor de păpuşi „Teddy-Doll-md".

Seara s-a încheiat cu un recital de muzică etnică cu formaţia „DinaRatri" și cu defilarea făclierilor, reprezentaţie pe motivele baladelor medievale, susţinută de Clubul Istoric „Ensifer".
Un număr sporit de vizitatori a avut și Muzeul Naţional de Artă din Moldova. Oaspeții au admirat expozițiile de tablouri, s-au delectat cu muzică de pian, iar cei mai îndrăzneți tineri și copii s-au ales cu câte un tatuaj temporar, realizat din vopsele speciale.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
10.11.2026
23:32
10.11.2026
23:13
10.11.2026
22:18
10.11.2026
20:59
10.11.2026
19:56
10.11.2026
19:38
10.11.2026
18:54
10.11.2026
18:53
10.11.2026
18:14
10.11.2026
17:31
10.11.2026
16:27
10.11.2026
16:12
10.11.2026
16:10
10.11.2026
15:48
10.11.2026
15:41
10.11.2026
15:34
10.11.2026
14:47
10.11.2026
14:15
10.11.2026
14:05
10.11.2026
13:21
10.11.2026
13:14
10.11.2026
12:31
10.11.2026
11:59
10.11.2026
11:11
10.11.2026
10:41
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Revenit de la Moscova, Igor Dodon îi cere Maiei Sandu grațierea Evgheniei Guțul, omul de încredere al lui Ilan Șor
Avocat trimis în judecată: ar fi primit 5 800 de euro și 22 000 de lei pentru influențarea a două dosare


















