REACŢIA liberalilor după ce inițierea REFERENDUMULUI pentru demiterea lui Chirtoacă a EȘUAT: „Referendumul păsărelelor”
2533
captură prives.eu Liderul fracțiunii Partidului Liberal (PL) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), Ion Cebanu, i-a criticat dur pe cei 32 de consilieri care au votat astăzi pentru inițierea referendumului privind demiterea primarului general, Dorin Chirtoacă.
„Pot să-l numesc referendumul păsărelelor. Timp de un an de zile, colegii de la Partidul Popular European din Moldova nu au fost în componență deplină la ședințele CMC, dar astăzi s-au adunat toți. Este un show la care s-a lucrat un an. Noi i-am lăsat pe liderii partidelor care vor acest referendum să facă acest joc. Oamenii s-au convins cine vrea binele Chișinăului și cine nu”, a spus Cebanu, imediat după eșuarea inițierii acestui exercițiu democratic.
Potrivit lui Cebanu, cei de la Partidul Socialiștilor, PPEM, „Partidul Nostru”, Partidul Comuniștilor, precum și unii consilieri fără partid sunt într-o dilemă. „Ei nu știu ce să facă mai departe. Eu îi invit să vină și să lucrăm împreună. Am pe masă 1 300 de proiecte care urmează să fie adoptate. Ei trebuie să se concentreze pe problemele reale ale cetățenilor. Aceste proiecte așteaptă de luni de zile să fie soluționate, dar ei umblă cu referendumul păsărelelor. Ei nu au avut alte proiecte în cap, decât inițierea referendumului pentru demiterea primarului”, a punctat acesta.
Pe final, Cebanu i-a invitat pe toți consilierii să formeze o nouă majoritate în CMC. „Nu pot să spun că lucrurile merg perfect, dar pentru ca lucrurile să se miște din loc e nevoie de o majoritate în CMC. Trebuie cu toții să ne apucăm de lucru, iar cei care umblă cu referendumul în proțap să nu trădeze mandatul încredințat de popor”, a conchis acesta.
Amintim că în CMC s-a discutat astăzi despre inițierea unui referendum pentru demiterea primarului Chirtoacă. La ședință s-au prezentat doar 32 de consilieri municipali, iar din acest motiv nu s-a acumulat numărul necesar de voturi. Pentru inițierea referendumului erau necesare 34 de voturi.
18.01.2023
14:28
22.12.2022
17:39
05.10.2022
12:59
12.04.2022
16:14
30.12.2021
18:11
08.11.2021
12:17
28.10.2021
15:08
27.10.2021
09:44
26.07.2021
11:53
07.07.2021
15:11
05.10.2026
22:25
05.10.2026
21:15
05.10.2026
20:42
05.10.2026
20:30
05.10.2026
20:18
05.10.2026
20:17
05.10.2026
20:07
05.10.2026
20:01
05.10.2026
20:00
05.10.2026
19:38
05.10.2026
19:26
05.10.2026
19:21
05.10.2026
18:55
05.10.2026
17:50
05.10.2026
17:45
05.10.2026
17:25
05.10.2026
17:25
05.10.2026
16:44
05.10.2026
16:43
05.10.2026
16:39
05.10.2026
16:02
05.10.2026
16:00
05.10.2026
15:58
05.10.2026
15:45
05.10.2026
14:34
05.10.2026
14:22
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova

















