SIMBOLIC // R. Moldova, Ucraina și Georgia au transmis oficialilor europeni cereri de ADERARE la Uniunea Europeană
1860
foto facebook Reprezentanții societății civile din R. Moldova, Ucraina și Georgia au transmis oficialilor europeni cereri simbolice de aderare a țărilor lor la Uniunea Europeană (UE). Acestea au fost transmise în cadrul celei de-a II-a Conferințe a Societății Civile din Parteneriatul Estic, desfășurată la Riga, Letonia.
Ințiativa transmiterii unui astfel de document vine în contextul în care cetățenii celor trei state își doresc o perspectivă clară și previzibilă de aderare la marea familie europeană.
„În condițiile în care autoritățile nu se grăbesc să depună cereri de aderare, reprezentanții societății civile au dorit să transmită un mesaj politicienilor privind caracterul ireversibil al procesului de aderare și, respectiv, să determine guvernele celor trei țări să depună cererile oficiale de aderar cât mai curând posibil”, se precizează într-un comunicat de presă emis de reprezentanții societății civile din cele trei țări.
Iată textul cererii simbolice de aderare la UE a R. Moldova:
AVÂND ÎN VEDERE articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, potrivit căruia orice stat european ce respectă valorile comune pe care se întemeiază UE, şi anume democraţia, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor ce aparțin minorităților, poate solicita să devină membru al Uniunii;
AVÂND ÎN VEDERE Acordul de Asociere şi cooperare între Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de o parte, şi R. Moldova, pe de altă parte, şi care recunosc aspirațiile europene și alegerea europeană a R. Moldova;
AVÂND ÎN VEDERE valorile comune şi legăturile strânse dintre părţi, stabilite în trecut prin Acordul de parteneriat şi cooperare între Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de o parte, şi R. Moldova, pe de altă parte, şi care se dezvoltă în cadrul politicii europene de vecinătate şi al Parteneriatului Estic, şi recunoscând dorinţa comună a părţilor de a-şi dezvolta, a-şi consolida şi a-şi extinde în continuare relaţiile;
RECUNOSCÂND că valorile comune pe care se întemeiază UE, şi anume democraţia, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi statul de drept, constituie, de asemenea, însăşi esenţa asocierii politice şi a integrării economice prevăzute în prezentul acord;
ŢINÂND SEAMA de faptul că prezentul acord nu va aduce atingere şi va lăsa cale liberă viitoarelor evoluţii progresive în relaţiile UE-Republica Moldova;
RECUNOSCÂND că R. Moldova, fiind o ţară europeană, are o istorie comună şi împărtăşeşte valori comune cu statele membre şi se angajează să pună în aplicare şi să promoveze aceste valori, care reprezintă o sursă de inspiraţie pentru alegerea europeană a R. Moldova;
RECUNOSCÂND importanţa Planului de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere UE - R. Moldova, contribuind astfel la integrarea economică treptată şi la aprofundarea asocierii politice;
ANGAJÂNDU-SE să consolideze respectarea libertăților fundamentale, a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, principiile democratice, statul de drept, precum și buna guvernare:
În numele cetățenilor R. Moldova ce depun eforturi pentru dezvoltarea unei țări democratice și europene, integre și libere, depunem această cerere de obținere de către R. Moldova a calității de membru al UE.
12.02.2015
10:27
05.01.2015
12:57
17.06.2014
09:37
03.02.2014
12:04
20.01.2014
14:54
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
15.11.2026
04:17
15.11.2026
02:26
14.11.2026
22:20
14.11.2026
22:18
14.11.2026
22:02
14.11.2026
21:27
14.11.2026
19:59
14.11.2026
19:40
14.11.2026
19:35
14.11.2026
18:43
14.11.2026
17:42
14.11.2026
17:03
14.11.2026
17:01
14.11.2026
16:24
14.11.2026
16:00
14.11.2026
14:44
14.11.2026
13:56
14.11.2026
13:27
14.11.2026
12:44
14.11.2026
11:52
14.11.2026
09:29
14.11.2026
09:20
14.11.2026
07:44
14.11.2026
07:41
14.11.2026
07:01
Igor Dodon anunță în LIMBA RUSĂ că socialiștii BOICOTEAZĂ ședința Parlamentului cu participarea Martei Kos: „Nu vrem să fim figurație”
FOTO // Generația Aldea-Teodorovici merge mai departe. Doinița îi seamănă bucățică ruptă lui Cristofor
FOTO // Portretul nevăzut al Ursulei von der Leyen: Cum a ajuns o mamă a șapte copii să ghideze Europa și să susțină parcursul european al R. Moldova
Demagogie în interesul Kremlinului? Dodon atacă aderarea la UE și acuză guvernarea de „aliniere totală” la sancțiuni, ignorând că Europa achită facturile moldovenilor lăsați în frig de „Gazprom”
INVESTIGAȚIE // Peste 184.000 de euro, risipite din cauza unei erori la Primăria Bălți. Bălțenii ar putea achita nota de plată pentru un proiect european


















