Stiri

Punct de vedere: Cine ar fi marele câștigător în cazul în care referendumul anti-Chirtoacă va fi boicotat?

Partide/Comunicate 30.10.2017 14:30 Vizualizări3790
Punct de vedere: Cine ar fi marele câștigător în cazul în care referendumul anti-Chirtoacă va fi boicotat? moldova.org

„Orice ar spune lumea despre Vlad Plahotniuc, liderul PD, un lucru e clar – e cel mai abil jucător politic din toţi acei care există în R. Moldova. Credeţi-mă, nu mi-e uşor deloc să recunosc acest lucru, pentru că eu nu sunt votantul PD şi nici admiratorul actualei guvernări, din contra… Dar, totodată, nu pot să nu apreciezi (din punct de vedere profesionist) modul în care liderul democraţilor reuşeşte de fiecare dată să-şi impună interesul. Şi o face atât de iscusit, încât oponenţii săi, şi electoratul, în general, îşi dau seama că au fost traşi în ţeapă când deja e prea târziu”, se arată într-un editorial publicat de Curentul.

Potrivit autorului, marele câștigător al referendumului de demitere a lui Dorin Chirtoacă nu ar fi socialiștii. „Vlad Plahotniuc i-a jucat abil pe degete pe toţi – începând de la socialişti şi terminând cu Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu, Maia Sandu, Andrei Năstase etc. Iar pe 20 noiembrie şi electoratul de centru-dreapta, pro-european, care domiciliază în Chişinău, va înţelege că şi-a luat o ţeapă, aşa cum nu a luat demult. Pentru mine este absolut clar că marele beneficiar de eşecul referendumului va fi PD şi personal liderul acestei formaţiuni, Vlad Plahotniuc. Ce va însemna eşecul referendumului? Primăria capitalei va fi controlată din umbră de Vlad Plahotniuc”, scrie autorul.

Faptul că referendumul va eșua nu va însemna automat că Dorin Chirtoacă va reveni la cârma Primăriei. „Cel mai probabil, el va rămânea în arest la domiciliu. Va însemna aceasta că Dorin Chirtoacă va scăpa de dosare? Nu! Din contra, cât el rămâne măcar oficial Primar al capitalei, dosarul său va avea coloratură politică şi faţă de el va exista un anume interes politic. Mai mult ca atât, rămânând oficial la cârma capitalei, Dorin Chirtoacă doar sporeşte şansele să fie condamnat”.

Autorul mai afirmă că referendumul din 19 noiembrie trebuie să aibă loc. „El nu trebuie boicotat, pentru că aceasta ar însemna practic să ne dăm consimţământul pentru condamnarea ulterioară a lui Dorin Chirtoacă şi pentru rămânerea Primăriei în continuare la cheremul lui Vlad Plahotniuc. Referendumul din 19 noiembrie e necesar pentru a scoate Primăria de sub controlul liderului PD, pentru că, după referendum, vor avea loc alegeri anticipate (dacă aceasta, desigur, va reuşi). Iar în alegeri deja va trebui să ne mobilizăm pentru a promova în funcţie un primar de centru-dreapta cu viziuni pro-europene (indiferent că va fi de la PL, PAS, PDA etc.)”, se mai arată în editorialul de pe Curentul.

De menționat că anterior se vehicula faptul că actualul premier, Pavel Filip, ar urma să preia conducerea Capitalei, iar în locul lui la cârma Guvernului să fie votat Vlad Plahotniuc. Democrații au infirmat aceste zvonuri și au subliniat că Pavel Filip va rămâne premierul R. Moldova.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.07 1 USD 17.31 1 RON 3.82 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri