Profesorii despre SCANDALUL de la Liceul „Mircea Eliade”: „Suntem niște IEPURAȘI hăituiți din Pădurea Domnească”
4930
Sursa: captura privesc.eu Mai mulți profesori, părinți și elevi de la Liceul teoretic „Mircea Eliade” din capitală au ieșit în fața presei pentru a răspunde ultimelor acuzații care li se aduc. Aceștia au explicat că toate taxele cerute de fundația liceului sunt, de fapt, donații benevole. Profesorii au adus o ploaie de complimente directorului instituției, Grigore Vasilache, care a fost ales în funcție acum șase luni. „E domnul Tradafir al lui Sadoveanu, un om de o verticalitate ireproșabilă, de ce v-ați legat de capul lui?”, au întrebat aceștia.
„Unica greșeală care s-a comis este cuvântul taxă în acel text. Nu e vorba de taxă, ci de donație. Presa a fost impusă să denigreze liceul nostru. Însă, noi vom fi un monolit. Clădirile liceului sunt, de fapt, atracția”, crede Nicolae Lachi, profesor de matematică. „S-a pornit o campanie de denigrare a imaginii liceului, iar noi suntem obligați să ripostăm. Nici crima din Pădurea Domnească nu a fost așa intens mediatizată cum a fost cazul nostru”, a declarat un alt profesor. „S-a comis o greșeală, dar scopul ei era informarea părinților”, a spus și Maria Cotruță, profesoară de biologie la liceu.
„Suntem niște iepurași hăituiți din Pădurea Domnească”, a colorat discursul o profesoară de română. „E o defăimare dirijată din umbră, din culise”, a mai spus aceasta. Și Tatiana Babuc Moșoi, una dintre cele trei fondatoare ale fundației de la liceu, a acuzat presa de denigrare și le-a dat o lecție de jurnalism. „Mi-e rușine de ce generații am crescut noi și am educat. Când eram la CNA și am dat interviu, am vorbit 15 minute și jurnaliștii au arătat la televizor numai două minute”, i-a certat profesoara pe reprezentanții mass-media care erau prezenți la conferință. Aceasta a declarat că fundația a susținut orfani și a făcut donații pentru elevi bolnavi de cancer. „Nu m-am îmbogățit. De când a fost creată fundația, am aceeași avere”, a spus Babuc Moșoi.
În apărarea actualului director și a profesorilor au sărit și câțiva elevi și părinți. „Noi am creat fundația „Mircea Eliade”. Pentru fiecare bănuț se dă bon fiscal. Fiecare ban e folosit pentru funcționarea liceului. Vrem să avem hârtie în veceuri, de ce asta se numește corupție?”, a întrebat un părinte.
Amintim că scandalul de la Liceul „Mircea Eliade” a izbucnit după ce jurnalista Cornelia Cozonac, care este părintele unui elev care studiază aici, a postat pe o rețea de socializare o scrisoare în care de la părinți se cerea o taxă de peste 6 000 de lei. „Ieri, 13 ianuarie, de la Liceul „Mircea Eliade”, unde fiica-mea e în clasa 1, ni s-a înmânat bonul de plată - 3 120 de lei - taxa de achitare și 3 000 de lei - taxa de înmatriculare. Cică, așa a decis Fundația la 16 decembrie 2013. Când s-a înființat această fundație, cine sunt membrii ei, pe cine ei reprezintă, nu știu. Când mi-am înscris copilul la liceul acesta, nu era fundație și nu era taxă de înmatriculare. Acum mă întreb și-i întreb și pe cei de la Ministerul Educației - astea sunt rezultatele Reformei? Să se dea liber la tot felul de fundații care să strângă taxe de înmatriculare? Eu pentru ce plătesc impozite la stat? Cum de liceele de la sate se descurcă cu dotațiile de la stat, dar cele de la oraș - nu?”, scria Cornelia Cozonac.
Centrul Național Anticorupție s-a autosesizat și a pornit o anchetă în acest caz. Directorul liceului declara anterior că părinții sunt cei care au creat fundația.
16.04.2021
15:23
4052
Cel mai mare furnizor de ENERGIE electrică din R. Moldova DESFIINȚEAZĂ inițiativa PSRM de a acorda compensații la plata energiei electrice: „Poate fi AFECTAT întreg sectorul energetic. Consumatorul oricum va trebui să plătească ulterior...”
17.09.2020
12:59
2606
VIDEO // Noul BLOC al Liceului „Mihai Eminescu” din Comrat, ridicat cu susținerea Guvernului României, prinde contur. Ambasadorul Daniel Ioniță a vizitat șantierul și speră ca, la 1 septembrie 2021, clădirea să fie dată în folosință
19.05.2020
18:00
1648
Ministrul Educației a vizitat liceul „Mihai Eminescu” din Comrat, după ce autoritățile din UTA Găgăuzia au fost NEPĂSĂTOARE în privința extinderii instituției. Șarov: „Vom reuși să valorificăm ajutorul oferit de România. MECC se implică”
11.01.2019
12:42
2870
SCANDAL în lumea științifică // Primii copii modificați genetic
16.11.2018
08:30
2917
JURNAL pentru copii // Povestea unui profesor care inspiră generații întregi prin exemplul personal
08.10.2018
08:02
6296
Scandal MONSTRU // Brigitte a URLAT la Emmanuel Macron: „Încetează cu TÂMPENIILE!”
28.09.2018
17:19
2161
Un nou studiu scoate la iveală INUTILITATEA învățării derivatelor şi integralelor în liceu
18.09.2018
09:39
2177
Scandal uriaș la Amazon. Ce s-a întâmplat cu datele confidențiale ale clienților
18.09.2018
08:02
2591
Scandalul care a dus la concedierea șefului serviciilor secrete din Germania. Angela Merkel a luat DECIZIA
06.09.2018
07:30
6128
Cel mai mare SCANDAL de spălare de bani din Europa. Este implicată familia preşedintelui rus Vladimir Putin
26.07.2018
14:19
3462
Cum arătau vedetele la balul de absolvire a LICEULUI, alături de partenerii lor de atunci…
21.05.2018
18:02
2807
SCANDAL după o noapte de amor: Şi-a bătut joc de ea…
21.03.2026
08:19
19
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
379
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
436
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
472
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
471
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
520
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
516
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
558
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
526
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
501
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
494
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
607
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
591
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
497
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
604
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
680
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
688
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
716
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
685
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
714
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
843
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
849
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
802
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
830
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
876
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
Horoscopul zilei 21.03.2026
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














