Stiri

Profesorii cu absențe

Social 25.08.2013 11:28 Vizualizări

1707

Polina Cupcea

Pe unii copii cu dizabilități sunetul de clopoțel nu-i cheamă în clasă, iar scârțâitul cretei pe tablă nu le produce niciun fior, pentru că ei spun „prezent” doar la domiciliu. Unica lor șansă la educație rămâne a fi profesorul, însă în anumite circumstanțe aceștia rup și această legătură, lăsând dăscălia pe umerii părinților sau ai prietenilor.

Profesorii nu le-au prea pășit pragul

Educația și instruirea la domiciliu a copiilor cu nevoi speciale are loc în cazul în care nu este posibilă deplasarea acestora în instituțiile de învățământ. În baza unei cereri din partea părinţilor şi a unui certificat al medicului, școlarizarea se face de către instituţia de învăţământ în a cărei circumscripţie se află copilul, iar profesorii sunt salarizaţi suplimentar pentru asta.

Astfel, cele câteva zeci de copii din ţară care învaţă acasă se pot considera norocoşi pentru că au şansa să facă carte la domiciliu câteva ore pe săptămână. Însă fraților Valeriu și Vasile Hiznicenco din comuna Băcioi, mun. Chișinău, anul acesta le-a fost îngrădită această bucurie, deoarece profesorii, din anumite motive, nu le-au prea pășit pragul.

Prietenul cel mai bun - calculatorul

Valeriu și Vasile au vârste de 16 și 17 ani. Ambii suferă de o boală incurabilă - distrofie musculară, ceea ce presupune distrugerea completă a mușchilor, iar un tratament care să-i pună pe picioare și să alerge din nou nu există. Oricum, au nevoie de gimnastică și masaj. Toată ziua stau în casă, mai exact în pat, și împart orele în fața calculatorului care este și cel mai fidel prieten al fraților.

„Cel mai mult îmi place să mă joc la calculator, cu mașinile și împușcăturile, dar privim și filme, emisiuni, tot ce se poate de urmărit la tv. Filmele preferate sunt cele cu actorul Vin Diesel. Avem un singur prieten, Artur, dar vorbește greu și nu ne putem înțelege cu el”, povestește fratele cel mai mare, Vasile.

Nu se pot deplasa

Tinerii nu se pot mișca decât cu ajutorul părinților. Întrucât tatăl lor lucrează de dimineață până seara, mama este cea care-i îngrijește. Femeia nu a știut că băieții nu vor putea merge niciodată. „Ei nu sunt bolnavi cu capul, ci nu se pot deplasa. Boala asta le-a luat mersul când aveau vreo cinci ani. Nu se țineau pe picioare, cădeau pe jos. Eram distrusă, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă”, spune pe un ton trist Maria Hiznicenco, mama fraților.

Vasile a reușit să învețe doar primul an la o școală normală, după care a fost transferat cu fratele său, Valeriu, la un internat pentru copiii cu dizabilități din Ialoveni. „Clasa întâi a făcut-o în localitate, dar boala a început să avanseze. Colegii de școală îl împingeau, arătau cu degetul și asta îngreuna și mai mult situația. Am fost nevoită să-i dau la internat, dar nici acolo nu au stat mai mult de doi ani. Cantina era la primul etaj, iar ei nu se puteau deplasa singuri și aveau nevoie de îngrijiri aparte și i-au dat acasă. Administrația argumenta că ei cad pe jos și, dacă se lovesc cu capul de podea, cine răspunde?”, povestește Maria.

Prima profesoară, o amintire plăcută

Femeia i-a luat acasă și a obținut instruire la domiciliu. Lecțiile ținute de prima profesoară sunt unele dintre cele mai frumoase momente ale fraților Hiznicenco. „Au iubit-o nespus de mult pe prima profesoară. Era tare răbdătoare și depunea mult efort. Venea regulat la domiciliu, iar dacă se întâmpla să nu vină într-o zi, anunța și făceau ore suplimentare, însă ca anul acesta să lipsească așa de mult profesorii nu ni s-a întâmplat”, explică femeia nedumerită.

Din spusele femeii, reiese că, anul acesta, profesoara de matematică a fost de câteva ori, cea de limba română - la fel, iar profesoara de istorie, după câteva vizite, le-a adus informația în format electronic să studieze individual. „Directoarea liceului mi-a spus cu gura ei că nu dă asigurări că profesorii vor veni regulat, dar măcar să ne anunțe că nu pot veni, deoarece ei îi așteaptă cu sufletul la gură”, oftează femeia.

La sate e mai grav

Ludmila Iachim, coordonator la Asociația „Motivație”, confirmă existența unei asemenea situații în R. Moldova, mai ales la sate. „Știm că profesorii vin o dată în lună sau chiar mai puțin. La sate e mai grav. Este un dezastru, mai ales că există copii cu dizabilități care au terminat nouă clase, dar nu știu să citească”, declară Iachim.

Ministerul Educației (ME), însă, a găsit o scuză pentru astfel de cazuri - lipsa cadrelor didactice. „Nu sunt suficienți profesori și, respectiv, se produce această ruptură dintre școală și copiii cu dizabilități. Depinde și de gradul maladiei fiecărui copil. Sunt din cei care pot să studieze mai multe obiecte, dar sunt și din cei care pot mai puține”, conchide şeful adjunct al Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul ME, Mariana Goraș.

De cealaltă parte, directoarea Liceului Teoretic „Grigore Vieru” din comuna Băcioi susține că nu știa despre faptul că profesorii dau rar pe la familia Hiznicenco. „Eu știam că profesorii se duc. Chiar am să verific fiecare oră pe care au ținut-o cadrele didactice și vă asigur că o să fie bine”, spune Natalia Eftode, directoarea liceului.

„Singuri am învățat limba rusă”

„Cel mai mult îmi place istoria și am rămas impresionat de domnia lui Ștefan cel Mare, dar aș vrea să învăț și engleză, pentru că sunt emisiuni despre sport destul de interesante, dar nu le înțelegem, deoarece sunt în engleză. Noi singuri am învățat rusa, putem doar citi, nu și să scriem, dar am dori să ne instruiască profesorii”, mărturisește Vasile, care explică cum cu ajutorul unui program din internet a învățat câteva cuvinte în engleză.

Băieții au o inimă de fier, recunoaște mama lor, deoarece nu s-au temut să caute în internet informații despre boala lor. Când erau mici, îi făceau anumite reproșuri, astăzi s-au obișnuit cu boala. „Când erau mai mici și vedeau cum copiii aleargă, iar ei stau în cărucioare începeau a plânge și, peste vreo două zile după ce le trecea durerea, mă întrebau de ce nu pot și ei să se joace de-a prinselea”, adaugă femeia cu vocea gâtuită de emoție.

5 800 de copii cu necesități speciale

Potrivit datelor UNICEF, în R. Moldova există peste 5 800 de copii cu necesităţi speciale care nu merg la şcoală. Cifra este şi mai mare atunci când vorbim despre copii cu dizabilităţi care frecventează şcoala, dar sunt marginalizaţi de către colegi, profesori şi părinţi.

Autor: Ziarul National

Prietenii tăi merită să știe ASTA!