Stiri
Profesorii cu absențe
Social
25.08.2013
11:28
1886
1886
Polina Cupcea
Pe unii copii cu dizabilități sunetul de clopoțel nu-i cheamă în clasă, iar scârțâitul cretei pe tablă nu le produce niciun fior, pentru că ei spun „prezent” doar la domiciliu. Unica lor șansă la educație rămâne a fi profesorul, însă în anumite circumstanțe aceștia rup și această legătură, lăsând dăscălia pe umerii părinților sau ai prietenilor.
Profesorii nu le-au prea pășit pragul
Educația și instruirea la domiciliu a copiilor cu nevoi speciale are loc în cazul în care nu este posibilă deplasarea acestora în instituțiile de învățământ. În baza unei cereri din partea părinţilor şi a unui certificat al medicului, școlarizarea se face de către instituţia de învăţământ în a cărei circumscripţie se află copilul, iar profesorii sunt salarizaţi suplimentar pentru asta.
Astfel, cele câteva zeci de copii din ţară care învaţă acasă se pot considera norocoşi pentru că au şansa să facă carte la domiciliu câteva ore pe săptămână. Însă fraților Valeriu și Vasile Hiznicenco din comuna Băcioi, mun. Chișinău, anul acesta le-a fost îngrădită această bucurie, deoarece profesorii, din anumite motive, nu le-au prea pășit pragul.
Prietenul cel mai bun - calculatorul
Valeriu și Vasile au vârste de 16 și 17 ani. Ambii suferă de o boală incurabilă - distrofie musculară, ceea ce presupune distrugerea completă a mușchilor, iar un tratament care să-i pună pe picioare și să alerge din nou nu există. Oricum, au nevoie de gimnastică și masaj. Toată ziua stau în casă, mai exact în pat, și împart orele în fața calculatorului care este și cel mai fidel prieten al fraților.
„Cel mai mult îmi place să mă joc la calculator, cu mașinile și împușcăturile, dar privim și filme, emisiuni, tot ce se poate de urmărit la tv. Filmele preferate sunt cele cu actorul Vin Diesel. Avem un singur prieten, Artur, dar vorbește greu și nu ne putem înțelege cu el”, povestește fratele cel mai mare, Vasile.
Nu se pot deplasa
Tinerii nu se pot mișca decât cu ajutorul părinților. Întrucât tatăl lor lucrează de dimineață până seara, mama este cea care-i îngrijește. Femeia nu a știut că băieții nu vor putea merge niciodată. „Ei nu sunt bolnavi cu capul, ci nu se pot deplasa. Boala asta le-a luat mersul când aveau vreo cinci ani. Nu se țineau pe picioare, cădeau pe jos. Eram distrusă, pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă”, spune pe un ton trist Maria Hiznicenco, mama fraților.
Vasile a reușit să învețe doar primul an la o școală normală, după care a fost transferat cu fratele său, Valeriu, la un internat pentru copiii cu dizabilități din Ialoveni. „Clasa întâi a făcut-o în localitate, dar boala a început să avanseze. Colegii de școală îl împingeau, arătau cu degetul și asta îngreuna și mai mult situația. Am fost nevoită să-i dau la internat, dar nici acolo nu au stat mai mult de doi ani. Cantina era la primul etaj, iar ei nu se puteau deplasa singuri și aveau nevoie de îngrijiri aparte și i-au dat acasă. Administrația argumenta că ei cad pe jos și, dacă se lovesc cu capul de podea, cine răspunde?”, povestește Maria.
Prima profesoară, o amintire plăcută
Femeia i-a luat acasă și a obținut instruire la domiciliu. Lecțiile ținute de prima profesoară sunt unele dintre cele mai frumoase momente ale fraților Hiznicenco. „Au iubit-o nespus de mult pe prima profesoară. Era tare răbdătoare și depunea mult efort. Venea regulat la domiciliu, iar dacă se întâmpla să nu vină într-o zi, anunța și făceau ore suplimentare, însă ca anul acesta să lipsească așa de mult profesorii nu ni s-a întâmplat”, explică femeia nedumerită.
Din spusele femeii, reiese că, anul acesta, profesoara de matematică a fost de câteva ori, cea de limba română - la fel, iar profesoara de istorie, după câteva vizite, le-a adus informația în format electronic să studieze individual. „Directoarea liceului mi-a spus cu gura ei că nu dă asigurări că profesorii vor veni regulat, dar măcar să ne anunțe că nu pot veni, deoarece ei îi așteaptă cu sufletul la gură”, oftează femeia.
La sate e mai grav
Ludmila Iachim, coordonator la Asociația „Motivație”, confirmă existența unei asemenea situații în R. Moldova, mai ales la sate. „Știm că profesorii vin o dată în lună sau chiar mai puțin. La sate e mai grav. Este un dezastru, mai ales că există copii cu dizabilități care au terminat nouă clase, dar nu știu să citească”, declară Iachim.
Ministerul Educației (ME), însă, a găsit o scuză pentru astfel de cazuri - lipsa cadrelor didactice. „Nu sunt suficienți profesori și, respectiv, se produce această ruptură dintre școală și copiii cu dizabilități. Depinde și de gradul maladiei fiecărui copil. Sunt din cei care pot să studieze mai multe obiecte, dar sunt și din cei care pot mai puține”, conchide şeful adjunct al Direcţiei învăţământ preuniversitar din cadrul ME, Mariana Goraș.
De cealaltă parte, directoarea Liceului Teoretic „Grigore Vieru” din comuna Băcioi susține că nu știa despre faptul că profesorii dau rar pe la familia Hiznicenco. „Eu știam că profesorii se duc. Chiar am să verific fiecare oră pe care au ținut-o cadrele didactice și vă asigur că o să fie bine”, spune Natalia Eftode, directoarea liceului.
„Singuri am învățat limba rusă”
„Cel mai mult îmi place istoria și am rămas impresionat de domnia lui Ștefan cel Mare, dar aș vrea să învăț și engleză, pentru că sunt emisiuni despre sport destul de interesante, dar nu le înțelegem, deoarece sunt în engleză. Noi singuri am învățat rusa, putem doar citi, nu și să scriem, dar am dori să ne instruiască profesorii”, mărturisește Vasile, care explică cum cu ajutorul unui program din internet a învățat câteva cuvinte în engleză.
Băieții au o inimă de fier, recunoaște mama lor, deoarece nu s-au temut să caute în internet informații despre boala lor. Când erau mici, îi făceau anumite reproșuri, astăzi s-au obișnuit cu boala. „Când erau mai mici și vedeau cum copiii aleargă, iar ei stau în cărucioare începeau a plânge și, peste vreo două zile după ce le trecea durerea, mă întrebau de ce nu pot și ei să se joace de-a prinselea”, adaugă femeia cu vocea gâtuită de emoție.
5 800 de copii cu necesități speciale
Potrivit datelor UNICEF, în R. Moldova există peste 5 800 de copii cu necesităţi speciale care nu merg la şcoală. Cifra este şi mai mare atunci când vorbim despre copii cu dizabilităţi care frecventează şcoala, dar sunt marginalizaţi de către colegi, profesori şi părinţi.

Stiri relevante
17.01.2019
20:00
2782
Statistică îngrijorătoare // Tinerii americani se aşteaptă să moară înainte să-şi plătească datoriile la stat
16.01.2019
12:39
5054
Țigările electronice, RISC MAJOR pentru copii și tineri
06.08.2018
20:03
2700
VIDEO // Ce trebuie să ştii despre „In My Feelings”, noua provocare de pe net. Tot mai mulţi TINERI îşi riscă viaţa
01.08.2018
08:02
2658
800 de job-uri pentru tineri ABSOLVENȚI
20.07.2018
18:04
2778
VIDEO // Acești tineri MINUNAȚI sunt… FRAȚI
30.05.2018
19:01
2933
RUȘINOS // Englezii au făcut-o lată din nou! Au consumat prea mult alcool…
15.05.2018
19:00
2765
Ordinul nr. 5 din 1948 al SIGURANŢEI care a dus la ARESTAREA a peste 10.000 de tineri în NOAPTEA de 14 mai
13.04.2018
09:30
2760
Tineri celebri pe Instagram: Au murit după ce avionul PRIVAT s-a prăbușit
02.01.2018
17:30
3292
Patru tineri, uciși cu cuțitul la Londra
19.12.2017
16:40
2479
FOTO // Să vezi și să nu crezi: doi îndrăgostiți au slăbit împreună 181 kilograme!
17.01.2019
20:00
16.01.2019
12:39
06.08.2018
20:03
01.08.2018
08:02
20.07.2018
18:04
30.05.2018
19:01
15.05.2018
19:00
13.04.2018
09:30
02.01.2018
17:30
19.12.2017
16:40
Top stiri
11.11.2026
18:45
205
Kushner și Witkoff se întâlnesc cu Putin și Zelenski după negocierile de la Abu Dhabi
11.11.2026
18:39
203
Moldova are o speranță de viață estimată la 71,6 ani în 2026 și ocupă locul 166
11.11.2026
18:15
244
Moscova ia în calcul pacte de neagresiune cu state membre individuale ale NATO
11.11.2026
17:17
286
Investigații ecografice mai aproape de pacienții din Căușeni, Orhei și Soroca
11.11.2026
17:02
376
36 de familii din Chișinău beneficiază de locuințe mai eficiente energetic prin FEERM
11.11.2026
16:49
341
Sala Bibliotecii Parlamentului va fi numită în onoarea lui Vasile Stroescu
11.11.2026
16:17
350
Moldova și BERD discută accelerarea proiectelor de infrastructură și energie
11.11.2026
15:38
462
Rusia și Ucraina au convenit la Abu Dhabi asupra unui schimb amplu de prizonieri
11.11.2026
15:22
443
Consiliul de etică al MEC: profesorii care reclamă agresiuni trebuie protejați și sprijiniți
11.11.2026
15:08
440
Vasile Tofan și vicepreședintele Turciei au discutat despre comerț și dezvoltarea Găgăuziei
11.11.2026
14:50
411
Scandal la o mega-bibliotecă din India, după acuzații privind cărți generate cu inteligență artificială
11.11.2026
14:03
524
Negocierile mediate de SUA între Ucraina și Rusia s-au reluat la Abu Dhabi, anunță Umerov
11.11.2026
13:26
603
Experimentul SECRET al Kremlinului: Cum încearcă un apropiat al lui Putin să oprească îmbătrânirea președintelui rus cu ajutorul primatelor
11.11.2026
13:23
453
Forumul DRUMBUN 2026 aduce în prim-plan soluții pentru drumuri mai bune
11.11.2026
13:09
448
Cum este folosit Grand Theft Auto pentru a face drumurile mai sigure
11.11.2026
13:02
433
MEC caută 12 mentori formatori pentru ediția a II-a a „Acceleratorului Digital”
11.11.2026
12:46
440
Patru tineri, reținuți după destructurarea unei rețele de trafic de droguri
11.11.2026
12:22
736
Ministrul peruan îi cere lui Lavrov, la Moscova, informații despre 500 de peruani înrolați în armata rusă
11.11.2026
12:09
539
Horoscopul zilei 11.11.2026
11.11.2026
11:12
704
Zelenski salută schimbarea de abordare a SUA la Abu Dhabi și cere garanții de securitate
11.11.2026
10:48
548
Incendiu la portul Ust-Luga după un atac ucrainean cu drone; 146 de aparate, „neutralizate” în regiunea Leningrad
11.11.2026
10:16
537
Maia Sandu participă la Dublin la summitul Comunității Politice Europene
11.11.2026
10:05
568
Ilan Șor, trimis în judecată pentru finanțarea ilegală a partidului ALDE cu 452.700 de dolari. PRECIZĂRILE Arinei Spătaru
11.11.2026
08:19
607
Centru de date uriaș, propus în centura verde a Londrei: este locul potrivit?
11.11.2026
07:58
638
Rusia anunță că a doborât 92 de drone deasupra regiunii Leningrad
11.11.2026
06:31
550
SUA: Trei persoane au murit după ce un SUV a lovit pietoni în North Hollywood
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
11.11.2026
13:02
11.11.2026
12:46
11.11.2026
12:22
11.11.2026
12:09
11.11.2026
11:12
11.11.2026
10:48
11.11.2026
10:16
11.11.2026
10:05
11.11.2026
08:19
11.11.2026
07:58
11.11.2026
06:31
Actualitate
Parteneri
Stiri
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri