Procurorul general „nu vede probleme” în faptul că judecătorii care vor examina dosarele legate de FRAUDA bancară au emis sentințe în privința lui Platon, Țuțu sau Filat: „Nu asta contează”. Cum comentează Stoianoglo „dezvăluirile” lui Platon
1838
Toți magistrații de la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, au examinat dosare care vizează actori implicați în jaful bancar, tocmai de aceea procurorul general Alexandr Stoianoglo „nu vede probleme” legate de componența celor două complete de judecători care se vor concentra pe dosarele ce vizează devalizarea sistemului bancar din R. Moldova.
Stoianoglo a declarat astăzi că, dacă cineva are pretenții la magistrații respectivi, aceștia pot fi recuzați.
„Nu asta contează”, a spus procurorul general, adăugând faptul că important este ca dosarele legate de frauda bancară să fie examinate în mod prioritar, „nu peste cinci ani”, mai ales că la această instanță s-ar afla acum în procedură circa 4 000 de dosare.
CITIȚI și DECIS // Două complete de judecători specializați vor examina dosarele care vizează JAFUL bancar din R. Moldova
În aceeași conferință de presă, șeful Procuraturii Generale a afirmat că „nu-i poate închide gura” lui Veaceslav Platon, care a făcut publice detalii din activitatea procurorilor și din dosarele care vizează frauda bancară, iar ieșirile ale acestuia ar ține de „cei șapte ani de-acasă”.
Potrivit lui Stoianoglo, Platon a fost audiat de către procurori în cadrul mai multor dosare și le-a prezentat acestora informații pe care dânșii nu le cunoșteau: „Clar lucru că Platon cunoaște multe”.
„Eu nu am auzit nimic din ce a spus Platon care să prejudicieze ancheta”, a adăugat Stoianoglo.
Menționăm că cele două complete de judecători care vor examina dosarele legate de frauda bancare sunt formate din Ion Morozan, Tatiana Bivol și Angela Vasilenco și, respectiv, Ana Cucerescu, Eugen Beșelea și Petru Păun.
ZdG a scris că Ion Morozan examinează dosarul fostului deputat PDM, Constantin Țuțu, iar Tatiana Bivol și Angela Vasilenco fac parte din complet de magistrați care examinează dosarul lui Veaceslav Platon, condamnat anterior la 18 ani de închisoare. Acest complet a decis că dosarul urmează să fie rejudecat.
Tot Bivol face parte din completul de judecători care examinează cel de-al doilea dosar deschis pe numele lui Vlad Filat. Ana Cucerescu este cea care examinează dosarul șefului suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.
23.07.2026
01:20
23.07.2026
01:17
23.07.2026
00:54
23.07.2026
00:18
23.07.2026
00:16
22.07.2026
23:39
22.07.2026
23:37
22.07.2026
23:33
22.07.2026
23:28
22.07.2026
23:16
23.07.2026
00:54
23.07.2026
00:18
23.07.2026
00:16
22.07.2026
23:39
22.07.2026
23:37
22.07.2026
23:33
22.07.2026
23:28
22.07.2026
23:16
22.07.2026
22:33
22.07.2026
22:33
22.07.2026
22:30
22.07.2026
22:21
22.07.2026
22:18
22.07.2026
22:17
22.07.2026
22:16
22.07.2026
21:36
22.07.2026
21:32
22.07.2026
21:11
22.07.2026
20:43
22.07.2026
20:43
22.07.2026
20:16
22.07.2026
20:15
22.07.2026
19:37
22.07.2026
19:36
22.07.2026
19:31
Data procesului lui Nicolas Maduro la New York, pentru trafic de droguri și narcoterorism, a fost fixată pentru 1 iunie 2027
Cristian Diaconescu desființează tăcerea Puterii: răspunsuri despre război, crize și jocurile de la Marea Neagră
Primul F-16 ucrainean doboară un avion de vânătoare rus într-un duel aerian, anunță Pentagonul
Traian Băsescu, în „alertă maximă”: politicienii care își pun orgoliile înaintea Constituției „nu au ce căuta în viața politică”
















