Prioritatea Nr.1 a lui Năstase în cadrul vizitei sale în SUA și ce mesaj i-a transmis un spaniol la Barcelona
1349
Liderul Platformei „Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, întreprinde o nouă vizită în SUA, prioritatea căreia este ancheta internațională în cazul fraudei din sistemul bancar al R. Moldova și a spălărilor de miliarde ale mafiei transfrontaliere, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.
Potrivit sursei citate, în SUA liderul PPDA va avea discuţii cu oficiali americani, dar se va întâlni și cu moldovenii stabiliți la Washington.
În ultimele zile, candidatul PPDA la alegerile prezidențiale a întreprins mai multe vizite în diaspora. Astfel, la întâlnirea de la Barcelona, Spania, au participat tineri specialiști, doctori, profesori, avocați și reprezentanți ai altor categorii profesionale.
Concetăţenii moldoveni stabiliţi în Spania au menţionat că urmăresc cu atenţie evenimentele de acasă şi sunt dispuşi să revină la baştină, dacă la conducerea ţării vor veni oameni oneşti, curajoşi, gata să lupte pentru interesele cetățenilor. Participanții la întâlnire s-au arătat convinși că, pentru a scoate țara din captivitatea unui regim antipopular, este foarte importantă implicarea tuturor cetățenilor - și a celor de acasă, și a celor din diaspora, subliniind în context necesitatea deschiderii mai multor secţii de vot peste hotare, se spune în comunicatul de presă.
Andrei Năstase a specificat că această întâlnire i-a dat puteri noi şi l-a întărit în convingerea să lupte în continuare pentru schimbarea radicală a clasei politice și reașezarea țării în albia normalității. „Îmi doresc ca sentimentul de deznădejde şi dezamăgire, pe care îl împărtăşesc acum mulţi conaţionali, să se transforme în unul de încredere şi de speranţă. Pentru aceasta cetățenii au nevoie să știe că există oameni care vor și pot să schimbe lucrurile în bine și au toată determinarea să ducă lupta până la capăt”, a spus candidatul la alegerile prezidențiale.
Potrivit sursei citate, de situația politică din țara noastră au ajuns să se intereseze și cetățenii spanioli. „Unul din participanții la întâlnire, cetățeanul spaniol Xavier Oliveiras, a opinat că urmărește atent situația social-politică din Moldova și consideră că „cele mai mari piedici sunt, pe de o parte, Plahotniuc și puterea sa de a frauda alegerile, iar, pe de altă parte, dezamăgirea pe care mai multă lume o manifestă. Din fericire, avem un grup mare de oameni cu o viziune limpede, cu multă energie și cu încredere în viitorul Moldovei. Este cazul domnului Năstase, dar și a multor altora. Aici trebuie să ne plasăm cu toții: în zona încrederii. Din dezamăgire, să se nască o nouă convingere”, a declarat Xavier Oliveiras, conform serviciului de presă al PPDA.
Duminica trecută, Năstase a avut întâlniri și cu diaspora din Franţa și Belgia. „Vestea despre înregistrarea sa în calitate de candidat la prezidenţiale a venit chiar în timpul slujbei religioase oficiate la Biserica Ortodoxă „Sfântul Ștefan cel Mare”, la care Andrei Năstase participa alături de conaționalii noștri de la Paris”, se arată în comunicat.
Andrei Năstase a subliniat că, după ce a fost înregistat în calitate de candidat, responsabilitatea în fața tuturor cetățenilor țării, indiferent de culoare politică, naționalitate sau confesiune devine una nu doar vitală, ci și oficializată.
„Ziua de astăzi îmi dă și mai mult curaj, și mai multă putere, pentru a demonstra că suntem cei mai buni și cei mai pregătiți pentru a scoate din captivitate instituția prezidențială. Am întreaga convingere că voi realiza întocmai revendicările populare înaintate în cadrul protestelor masive din ultimul an și jumătate. Împreună, am obținut dreptul de a ne alege președintele. Împreună, vom reuși să alegem pentru țară și pentru oameni un adevărat Președinte al Poporului”, a declarat Andrei Năstase.
La Bruxelles, președintele Platformei „Demnitate și Adevăr” le-a vorbit moldovenilor despre faptul că scrutinul din 30 octombrie oferă o șansă uriașă care nu poate fi ratată. În caz contrar, societatea moldovenească riscă să rămână în continuare sclava unui regim corupt și parvenit, profund antidemocratic.
12.03.2026
11:36
7391
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
12.03.2026
10:41
6053
VIDEO // Ion Ceban a „REZOLVAT” toate problemele Chișinăului, iar acum a luat la pas benzinăriile din capitală în timpul orelor de serviciu. Edilul INTERZIS în UE cere MOTORINĂ de la Guvern, Parlament și Președinție
25.02.2026
17:47
9423
VIDEO // Vasile Costiuc, PRIMA reacție despre faptul că s-ar fi eschivat să plătească în transportul din Napoli. Acesta prezintă BILETELE pe care le-ar fi cumpărat și spune că a fost FILAT de serviciile speciale din R. Moldova.
25.02.2026
14:48
6331
FOTO // Vasile Costiuc, SCANDAL în Napoli. Parlamentarul ar fi fost protagonistul unei scene RUȘINOASE, după ce s-ar fi zgârcit să dea 1,5 Euro pentru călătoria cu autobuzul. Acesta ar fi fluturat cu pașaportul diplomatic. REPLICA politicianului
03.02.2026
10:49
10270
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
10552
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
14258
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
15966
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
15692
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
14616
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
10.04.2026
11:56
14
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
340
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
326
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
372
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
560
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
573
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
575
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
515
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
487
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
589
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
649
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
686
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
603
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
551
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
560
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
623
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
624
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
632
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
562
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
669
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
597
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
607
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
912
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
593
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
679
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40






Inapoi














