22:36:15 19.04.2024
Stiri

Primarii, supărați pe deputați: Vor merge la Curtea Constituțională

Politică 10.01.2014 17:28 Vizualizări2313 Autor: Galina Munteanu
Primarii, supărați pe deputați: Vor merge la Curtea Constituțională calm.md


Congresul Autorităţilor Publice Locale din Moldova (CALM) a adoptat o declarație prin care se arată indignat și-i cere Parlamentului să abrogare în regim de urgență noile prevederi care stabilesc plafonarea sau, în unele cazuri, anularea mai multor taxe locale. Potrivit acestora, noile prevederi, adoptate de Parlament în decembrie 2013, „contravin principiilor autonomiei locale și intereselor comunității locale din R. Moldova”.

„Adoptarea modificărilor legislative respective reprezintă un act abuziv, ilegal și neconstituțional, îndreptat împotriva comunităților urbane și în genere împotriva autonomiei locale din Republica Moldova”, se precizează în declarația semnată de primarii din 32 de orașe.

Aleșii locali se plâng că, în urma acestui act, majoritatea orașelor au fost lipsite de venituri de milioane de lei. Potrivit acestora, spre exemplu, municipiul Chișinău a ratat circa 40 de milioane de lei, Cahul – 6,2 milioane de lei, Orhei – 4 milioane, Drochia - circa 700 de mii de lei etc.

Mai mult, primarii îi învinuiesc pe deputați că au adoptat acest act fără a se consulta cu autoritățile publice locale și reprezentanții săi.

„Prin acest act, Parlamentul a restrâns esențial autonomia locală, fiind micșorat volumul veniturilor proprii care sunt la dispoziția exclusivă a autorităților locale și pe care ele le pot folosi liber în interesul comunităților locale corespunzătoare. În același timp, limitarea volumului și accesului la venituri proprii din taxe locale, accentuează și mai mult verticala puterii și dependența financiară a autorităților locale de către cele centrale. Ceea ce contravine declarațiilor oficiale și angajamentelor guvernamentale în domeniul descentralizării și autonomiei locale”, mai precizează sursa citată.

Primarii au menționat că vor depune o sesizare la Curtea Constituțională, pentru ca aceasta să se pronunțe asupra constituționalității modificărilor aprobate de Parlament.

Totodată, aceștia au spus că săptămâna viitoare vor organiza o întâlnire la care vor invita reprezentanții ai autorităților centrale, pentru a discuta și a găsi o soluție viabilă la această problemă.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md