Prima reacție a Rusiei după ce NATO a anunțat că Finlanda va fi primită în alianță marți
2404
Profimedia
Alexandr Grușko, ministrul adjunct de Externe al Rusiei, a oferit luni prima reacție a Moscovei față de anunțul făcut de NATO că Finlanda va fi primită în Alianța Nord-Atlantică peste o zi, relatează Reuters.
Oficialul rus a declarat luni după-amiaza că Rusia își va întări capacitatea militară în regiunile sale de vest și nord-vest ca răspuns la intrarea țării nordice în NATO.
„O parte din măsuri au fost deja anunțate. Ne vom consolida potențialul militar în direcția vest și nord-vest.
În cazul în care forțele și echipamentele altor țări ale NATO vor fi staționate în Finlanda, vom lua măsuri suplimentare pentru a asigura în mod fiabil securitatea militară a Rusiei”, a declarat adjunctul lui Serghei Lavrov.
Comentariile sale au venit la scurt timp după ce Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat că Finlanda va fi primită oficial marţi în alianță.
„Această mutare va oferi mai multă siguranță Finlandei, iar Suedia va fi mai în siguranță ca urmare a mutării Finlandei”, a declarat șeful NATO luni.
Anunțul făcut de Stoltenberg a venit după ce acesta a afirmat vinerea trecută că Finlanda va fi primită în NATO în decurs de câteva zile.
„Toţi cei 30 de aliaţi din NATO au ratificat protocolul de aderare. Aştept cu nerăbdare arborarea drapelului Finlandei la sediul NATO în zilele următoare”, a scris Stoltenberg pe Twitter vineri, după ce parlamentul Turciei a ratificat aderarea țării nordice la alianță.
Finlanda va fi primită oficial în NATO în cadrul unei reuniuni a miniştrilor de Externe ai alianței ce va avea loc între 4 și 5 aprilie la Bruxelles, scrie Hotnews.
Ce a spus Vladimir Putin despre aderarea Finlandei și a Suediei la NATO
Finlanda a solicitat oficial începerea discuțiilor de aderare la Alianța Nord-Atlantică în data de 15 mai a anului trecut, ca reacție a invaziei rusești în Ucraina. Suedia a depus cererea de aderare la o zi după vecina sa nordică.
Vorbind despre renunțarea celor două state nordice la neutralitatea lor istorică, președintele rus Vladimir Putin a declarat la sfârșitul lunii iunie că Rusia va răspunde cu aceeași monedă dacă NATO va amplasa infrastructuri militare în Finlanda și Suedia, după ce acestea se alătură alianței militare.
Cu toate acestea, Putin a spus că nu este „nicio problemă” pentru Rusia, dacă Finlanda și Suedia aderă la NATO.
08.04.2026
17:56
45
Cod galben de îngheț, 9–12.04.2026 – nopți reci și dimineți sub zero
08.04.2026
17:41
74
Maia Sandu la Dublin: Irlanda își întărește sprijinul pentru Republica Moldova și parcursul ei european
08.04.2026
17:32
55
Cod galben de vânt – 07.04.2026, ora 10 – 08.04.2026, ora 20
08.04.2026
17:11
248
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
293
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
293
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
382
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
263
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
273
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
264
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
08.04.2026
17:11
4
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: mii de elevi din toată țara descoperă istoria recentă prin lecții, excursii și teatru
08.04.2026
16:03
223
Baterii nucleare de nouă generație: cum vrea Avalanche Energy să transforme particulele alfa în electricitate din fuziune
08.04.2026
15:31
254
Examene standardizate la Școlile de Arte: cum se schimbă evaluarea absolvenților din acest an de studii
08.04.2026
15:29
334
Guvernul schimbă regulile pentru asociațiile de proprietari: stop structurilor „gigant” și mai multă putere pentru locatari
08.04.2026
15:25
233
Guvernul reorganizează Biroul de Investigare a Accidentelor în Transporturi pentru control sporit și actualizarea legislației
08.04.2026
15:17
238
Moldova aliniază infrastructura de transport la rețeaua europeană TEN-T pentru a atrage investiții și a crește conectivitatea
236
Guvernul modernizează regulile pentru transportul aerian: schimb de date simplificat, securitate sporită și noi măsuri de sănătate publică în aeroporturi
270
Chișinău deschide drumul spre America de Sud: negocieri cu Argentina pentru lansarea zborurilor directe
08.04.2026
14:35
300
Incluziunea educațională a copiilor romi, în prim-plan la Guvern de Ziua Internațională a Romilor
08.04.2026
14:21
368
Chișinăul dă start negocierilor cu Baku pentru un acord de transport combinat de mărfuri
08.04.2026
13:55
287
Guvernul prelungește starea de urgență în energie de Paște, pe fondul riscurilor externe și al consumului sporit de carburanți
08.04.2026
13:17
352
Conferința „Anul vitivinicol 2025” la Chișinău: producție în creștere, exporturi mai puține în volum, dar mai valoroase
08.04.2026
13:01
311
Etapa a II-a a evaluării naționale a competențelor digitale pentru elevii de liceu a fost lansată
08.04.2026
12:51
313
Guvernul explică de ce menține starea de urgență pentru a proteja securitatea energetică a Moldovei
08.04.2026
12:46
348
Guvernul stabilește noi condiții de import pentru ovine și caprine de reproducție, cu scutire de taxă vamală și interdicție de sacrificare timp de 12 luni
08.04.2026
12:37
320
Noi reguli pentru ouăle de consum: etichetare detaliată, trasabilitate completă și condiții modernizate pentru ferme
08.04.2026
12:23
771
ULTIMA ORĂ // Petrolul scade la 93 de dolari după armistițiu din Golful Persic, dar motorina atinge un RECORD istoric în R. Moldova. Ministrul Junghietu anunță când ar urma să se IEFTINEASCĂ carburanții
08.04.2026
11:48
395
Guvernul reduce birocrația și modernizează sistemul de raportare a accidentelor de muncă
08.04.2026
11:37
441
VIDEO // Reformă RĂDICALĂ a Administrației Publice Locale. Guvernul propune prag minim de 3 000 de locuitori pentru primării, reducerea raioanelor la ZECE și un stimulent de 6,5 MILIARDE de lei pentru amalgamarea primăriilor
08.04.2026
11:27
369
FOTO // Romania Property Investment Day evidențiază potențialul investițional din nordul Bucureștiului
08.04.2026
10:34
475
Mihail, elev rom din Soroca, exemplu de reușită într-o școală care oferă șanse egale la educație
08.04.2026
10:27
502
Scădere spectaculoasă a prețului gazelor în Europa: Tranzacțiile la TTF s-au deschis cu 18% mai ieftin, după armistițiul din Golful Persic
401
Noi reguli pentru înființarea plantațiilor pomicole și strategia horticolă 2030, discutate cu asociațiile de profil la Chișinău
08.04.2026
09:31
504
Înghețuri de primăvară de până la –3°C: MAIA cere fermierilor să-și protejeze culturile
08.04.2026
09:27
590
Google lansează discret Eloquent, aplicația de dictare cu AI care funcționează offline pe iOS
08.04.2026
08:20
610
Horoscopul zilei 08.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














