Prezidențiabilul Valeriu Pleșca, care a finanțat traducerea unei cărți scrise de Patriarhul Kirill, provoacă o RUPTURĂ în interiorul PSDE: „Este decizie care pune în pericol parcursul nostru european și valorile pentru care am luptat”
1769
Politicianul Valeriu Pleșca, care în 2018 a finanțat a finanțat traducerea în limba română a unei cărți scrise de Patriarhul Kirill, un fidel aliat al lui Vladimir Putin, a fost desemnat astăzi de Consiliul Politic Național (CPN) al Partidului Social Democrat European (PSDE) în calitate de candidat al formațiunii la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Această decizie a fost criticată de vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, care și-a anunțat, în semn de protest, demisia din partid.
Potrivit PSDE, în cadrul reuniunii de astăzi au fost trecute în revistă activitățile partidului din ultima perioadă și aprobată strategia formațiunii pentru exercițiile electorale din această toamnă: alegerile prezidențiale și referendumul constituțional privind integrarea europeană a R. Moldova.
„Valeriu Pleșca și-a prezentat platforma electorală, viziunea privind dezvoltarea de mai departe a R. Moldova și soluționarea problemelor cetățenilor. În urma discuțiilor purtate, membrii CPN au susținut cu majoritate de voturi decizia Biroului Permanent al PSDE de a-l desemna pe Valeriu Pleșca în calitate de candidat al formațiunii pentru alegerile prezidențiale. Ei au menționat că în aceste vremuri grele avem nevoie de un șef de stat profesionist, cu experiență și patriot, care să poată scoate țara din criză”, se arată în comunicatul PSDE.
În ceea ce privește participarea la referendumul privind integrarea europeană a R. Moldova, membrii Consiliului Politic Național al PSDE au reiterat convingerea de „a se implica activ în promovarea plebiscitului, calea europeană fiind unica posibilă pentru a asigura securitatea și bunăstarea cetățenilor noștri”.
Desemnarea lui Valeriu Pleșca în calitate de candidat al PSDE la funcția de președinte a provocat disensiuni în rândul formațiunii clasate pe locul trei la alegerile locale generale din toamna anului 2023.
„Am participat astăzi la Consiliul Politic Național pentru a demonstra că sunt dedicat valorilor noastre, chiar și atunci când situația devine dificilă. Din păcate, procesul de desemnare a candidatului pentru alegerile prezidențiale a fost grav compromis. În cadrul ședinței CPN, contrar procedurii legale, în lipsa cvorumului și cu abateri grave de la lege, a fost votat un candidat din afara partidului. Mai mult decât atât, nu s-a permis luarea de cuvânt membrilor care au dorit să se exprime, nici a mea în calitate de vicepreședinte al partidului, ceea ce evidențiază tendințele dictatoriale care au început să se manifeste în rândul conducerii PSDE. Mă disociez de conducerea actuală a partidului și de decizia de a numi un candidat din afara partidului, o decizie care, cred, pune în pericol parcursul nostru european și valorile pentru care am luptat”, a menționat vicepreședintele PSDE, Eremei Priseajniuc, prin intermediul unei declarații de presă.
Astfel, acesta și-a anunțat retragerea din funcția de vicepreședinte și de membru al formațiunii.
„Este o decizie responsabilă și necesară pentru a proteja valorile în care cred”, a conchis sursa citată.
12.05.2026
10:59
64
21 de ani de închisoare pentru bărbatul din Cimișlia care și-a ucis tatăl cu toporul
12.05.2026
10:31
50
Ziua Internațională a Sănătății Plantelor: apel la biosecuritate vegetală pentru securitatea alimentară în Republica Moldova
12.05.2026
09:33
273
Cod galben, 12.05.2026 (orele 8–21): instabilitate atmosferică și furtuni
12.05.2026
08:19
291
Horoscopul zilei 12.05.2026
12.05.2026
03:18
395
Robinhood lansează al doilea fond de venture pentru retail, mizând pe boom‑ul startupurilor de inteligență artificială
12.05.2026
01:57
479
Mesajele dintre utilizatorii de Android și iPhone primesc în sfârșit criptare end-to-end prin RCS
497
GM concediază sute de angajați IT și îi înlocuiește cu specialiști în inteligență artificială
11.05.2026
21:04
715
Ploi și nori peste Republica Moldova marți, 12 mai 2026
11.05.2026
19:50
790
Bariere împotriva grupării Șor: Chișinăul și Comratul caută soluții pentru a securiza alegerile din Găgăuzia
11.05.2026
18:08
691
Noi norme de personal pentru școlile primare-grădinițe: mai multă flexibilitate și sprijin pentru copii
12.05.2026
10:59
78
21 de ani de închisoare pentru bărbatul din Cimișlia care și-a ucis tatăl cu toporul
12.05.2026
10:31
55
Ziua Internațională a Sănătății Plantelor: apel la biosecuritate vegetală pentru securitatea alimentară în Republica Moldova
12.05.2026
09:33
282
Cod galben, 12.05.2026 (orele 8–21): instabilitate atmosferică și furtuni
12.05.2026
08:19
302
Horoscopul zilei 12.05.2026
12.05.2026
03:18
399
Robinhood lansează al doilea fond de venture pentru retail, mizând pe boom‑ul startupurilor de inteligență artificială
12.05.2026
01:57
484
Mesajele dintre utilizatorii de Android și iPhone primesc în sfârșit criptare end-to-end prin RCS
11.05.2026
21:04
716
Ploi și nori peste Republica Moldova marți, 12 mai 2026
11.05.2026
19:50
801
Bariere împotriva grupării Șor: Chișinăul și Comratul caută soluții pentru a securiza alegerile din Găgăuzia
11.05.2026
18:08
696
Noi norme de personal pentru școlile primare-grădinițe: mai multă flexibilitate și sprijin pentru copii
637
Dua Lipa dă în judecată Samsung pentru folosirea fără acord a imaginii sale pe cutiile de televizoare și cere cel puțin 15 milioane de dolari despăgubiri
11.05.2026
17:04
665
ULTIMA ORĂ // Ion Ceban l-a DEMIS pe unul dintre viceprimarii săi: „Am semnat dispoziția...”
11.05.2026
16:55
572
AIPA dă drumul primelor plăți din Planul de creștere: 63,46 milioane de lei pentru agricultură și mediul rural
11.05.2026
16:53
583
Discord lansează Nitro Rewards: acces gratuit la Xbox Game Pass de bază și reduceri pentru abonații plătitori
11.05.2026
16:26
572
Cowboy Space strânge 275 de milioane de dolari pentru a-și construi propriile rachete destinate centrelor de date orbitale
11.05.2026
16:07
553
Regulamentul de admitere în învățământul profesional tehnic, schimbat din 2026: mai multe locuri bugetare pentru străini, candidați vulnerabili și elevi cu dizabilități severe
11.05.2026
15:57
558
Statul pregătește înăsprirea regulilor în urbanism și construcții: consultări publice la Guvern pe proiectul de lege
11.05.2026
15:43
594
Ministerul Energiei pregătește facilități legislative și financiare pentru accelerarea investițiilor în sisteme de stocare a energiei și proiecte regenerabile în Republica Moldova
11.05.2026
15:24
647
Răsturnare de situație în cazul minorului decedat la Cahul: De la stop cardiac, la plagă prin împușcare. Guvernul promite o anchetă RIGUROASĂ
11.05.2026
14:57
569
Giganții industriali ai Coreei de Sud pariază pe Config, startupul care vrea să devină „TSMC-ul datelor pentru roboți”
11.05.2026
13:06
667
Comisie de anchetă după rănirea a trei persoane de la componente de rachete antigrindină în Glodeni și Rîșcani
11.05.2026
13:03
651
Certificate medicale „la comandă” la Florești: CNA a pornit 11 dosare penale pe numele angajaților spitalului
11.05.2026
10:19
853
Traficant de droguri ucrainean, prins lângă „Muzeul Satului” din Chișinău, condamnat la 6 ani de închisoare
11.05.2026
09:45
656
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană la Istoria românilor și universală din 2026
11.05.2026
08:43
618
Horoscopul zilei 11.05.2026
10.05.2026
18:18
932
Vreme schimbătoare, cu ploi locale și temperaturi de primăvară blândă, 11–17 mai 2026
21 de ani de închisoare pentru bărbatul din Cimișlia care și-a ucis tatăl cu toporul
Ziua Internațională a Sănătății Plantelor: apel la biosecuritate vegetală pentru securitatea alimentară în Republica Moldova
Cod galben, 12.05.2026 (orele 8–21): instabilitate atmosferică și furtuni
Horoscopul zilei 12.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.18
1 USD
17.14
1 RON
3.87
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














