Președintele Igor Dodon NU vrea să comenteze acuzațiile lui Șor, potrivit cărora ar fi primit trei MILIOANE de euro din BEM pentru a-l vota pe Timofti
2833
Președintele Igor Dodon ezită să comenteze declarațiile deputatului fugar Ilan Șor, potrivit cărora, în primăvara anului 2012, acesta ar fi primit de la fostul premier Vlad Filat o valiză cu trei milioane de euro, care ar fi fost luate din Banca de Economii.
Potrivit lui Șor, banii au fost dați pentru ca Dodon să părăsească fracțiunea comuniștilor din Parlament și să ridice mâna pentru Nicolae Timofti în funcția de președinte.
Anterior, și fostul președinte Vladimir Voronin a lansat astfel de acuzații la adresa lui Dodon, iar Șor spune că are și probe, dar le va prezenta atunci când Procuratura nu va fi „condusă” de oamenii lui Dodon.
Ziarul NAȚIONAL i-a solicitat președintelui Igor Dodon să comenteze aceste acuzații și, deși a văzut mesajul nostru, șeful statului nu ne-a oferit niciun răspuns.
Astăzi, Procuratura Anticorupție a anunțat că s-a autosesizat din declarațiile lui Șor și le va investiga pentru a vedea dacă acesta minte sau nu.
„Procuratura Anticorupție va întreprinde măsuri pentru conformarea sesizării prevederilor articolelor 262 și 263 ale Codului de procedură penală, inclusiv explicarea răspunderii ce o poartă în cazul în care denunțul sau plângerea este intenționat calomnioasă. Totodată, vor fi întreprinse măsuri pentru confirmarea sau infirmarea celor apărute în spațiul public, prin alte acțiuni de investigație”, este menționat într-un răspuns acordat de reprezentații Procuraturii pentru deschide.md.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol

















