Stiri

Președintele Dodon îi „dă de lucru” noului Ambasador rus la Chișinău: „Agendă consistentă”

Politică 08.08.2018 15:01 Vizualizări2166
Președintele Dodon îi „dă de lucru” noului Ambasador rus la Chișinău: „Agendă consistentă”

Președintele Igor Dodon l-a informat pe noul Ambasador al Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vașnețov, că în perioada următoare îl așteaptă „o agendă consistentă”, după ce a primit astăzi scrisorile de acreditare din partea diplomatului.

„Pentru perioada imediat următoare, ne aşteaptă o agendă de lucru consistentă care include vizita în R. Moldova a unei delegaţii oficiale a Rusiei, condusă de vicepreşedintele Dumei de Stat pentru a participa la Congresul Mondial al Familiei din 14-16 septembrie; Forumul Economic de la Chişinău, preconizat pentru 20-22 septembrie; vizita Patriarhului Kiril în Moldova; vizita mea oficială în Federaţia Rusă, planificată pentru luna octombrie și alte evenimente”, i-a spus Dodon lui Vașnețov.

Dodon se arată convins că toate aceste acţiuni „vor contribui la dezvoltarea, consolidarea şi extinderea de mai departe a cooperării bilaterale şi a parteneriatului strategic dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă”, mai ales că „avem multe lucruri în comun”: „Ţările noastre au o istorie comună (de la Ştefan cel Mare şi Dimitrie Cantemir până în prezent, o victorie comună în marele război pentru apărarea patriei), un prezent comun (peste 600 de mii de moldoveni se află permanent în FR, peste 80% din produsele complexului agroindustrial sunt exportate pe piaţa rusă) şi, sunt convins că avem şi un viitor comun. De asemenea, avem aceeași religie - Biserica Ortodoxă din Moldova este parte componentă a Bisericii Ortodoxe Ruse”.

Amintim că Oleg Vașnețov a prezentat scrisorile de acreditare și la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, în cursul zilei de ieri.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.10 1 USD 18.04 1 RON 3.76 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40 Curs BNM din 30.10.2026
Sondaj
Cum comentați proiectul Guvernului privind trecerea de la 32 de raioane la 3 regiuni mari (Nord, Centru, Sud)
Prietenii noștri