Premierul Maia Sandu, Medalie de AUR de la Universitatea de Vest din Timișoara
2301
Premierul Maia Sandu a primit astăzi Distincția Onorifică Medalia de Aur a Universității de Vest din Timișoara.
„Această distincție este recunoașterea meritului tuturor colegilor mei care pun umărul la reforma educației, dar și aprecierea curajului de care au dat dovadă concetățenii mei în lupta împotriva regimului oligarhic pentru salvarea democrației”, a declarat Maia Sandu, reiterând angajamentul său de susține în continuare educația.
Cu acest prilej, premierul a amintit de ce s-a întors la Chișinău, după ce a învățat și a lucrat în SUA.
„În ziua în care am pășit în Universitatea Harvard ca studentă venită dintr-o țară care abia începea să înțeleagă ce înseamnă democrația, am înțeles cât de strânsă este legătura între educație și progresul social și economic al oricărei societăți. Timpul petrecut acolo mi-a întărit convingerea și mi-a multiplicat argumentele că oricâtă infrastructură ar avea o țară, oricâte investiții s-ar face și oricât de eficient ar fi condusă o societate, fără oameni educați este imposibil să construiești o societate care să dăinuie și să se dezvolte prin propriile puteri, care să-și dorească să progreseze, să fie deschisă la nou și să contribuie la patrimoniul cultural mondial. Probabil acesta a fost gândul prezent în subconștient în toată perioada petrecută departe de casă și el m-a făcut să revin acasă pentru a-mi aduce contribuția la schimbarea țării”, a adăugat Maia Sandu.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.11.2026
12:04
05.11.2026
11:55
05.11.2026
11:40
05.11.2026
11:34
05.11.2026
11:18
05.11.2026
11:01
05.11.2026
10:26
05.11.2026
10:18
05.11.2026
09:52
05.11.2026
09:46
05.11.2026
09:45
05.11.2026
09:18
05.11.2026
06:57
04.11.2026
23:03
04.11.2026
22:53
04.11.2026
20:16
04.11.2026
19:42
04.11.2026
18:56
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:37
04.11.2026
18:24
04.11.2026
18:23
04.11.2026
18:18
04.11.2026
18:07
04.11.2026
18:06
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Modelul ROMÂNESC la Chișinău // ASF sprijină dezvoltarea pieței de capital din R. Moldova: Soluțiile prezentate de Alexandru Petrescu la conferința BNM
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Maia Sandu a retras cetățenia Republicii Moldova pentru trei persoane
















